Rondul Ziua
STIL DE VIATA
12 August, 2009 ora 11:56:00 Comentarii: 0 Vizualizari: 441
Şi cu bujori în obrăjori...


În farfurie sunt delicioase, iar în cosmetică sănătoase. Şi, mai ales, acum, vara, când tenul este atât de afectat de razele puternice ale soarelui, consumul de roşii sau de suc de roşii este recomandat atât pentru frumuseţe cât şi pentru sănătate.

Sucul de roşii, prin bogaţia de vitamine şi săruri minerale pe care le conţine, conferă luminozitate pielii. Oboseala, acumulată în timp, este atât de mare încât efectele ei se văd şi pe faţă şi pe ochii încercănaţi? Roşiile repară! Datorită conţinutului bogat de minerale şi vitamina C, sucul de roşii este o sursă de strălucire şi luminozitate, şi... "dă bujori în obrăjori". Sunt, de asemenea, apreciate şi pentru capacităţile lor purificatoare, datorită cărora închid porii dilataţi şi curăţă tenul gras şi acneic.

Roşiile au proprietăţi puternic antioxidante, conţinutul lor de vitamine A, B, C, E, de fier şi de săruri minerale luptă eficient cu primele semne ale înaintării în vârstă - ridurile, petele maronii, pielea deshidrată si, nu în ultimul rând, poluarea şi stresul.

Licopenul, un antioxidant natural care se fixează în straturile superioare ale pielii, are influenţă mare împotriva radicalilor liberi şi înlătură riscurile de îmbătrânire, este prezent în roşii.

Şi, roşiile au, în plus, proprietăţi hidratante, de aceea se regăsesc şi în o mulţime de produse destinate îngrijirii buzelor, pielii şi părului. Vitamina A regenereaza, vitamina B favorizează reînnoirea celulară, oligo-elementele ( ca fosfor, brom) şi mineralele stimulează metabolismul celular.

O reţetă eficientă şi rapidă pentru acasă? Se ia o roşie bine coaptă şi se pune pentru aproximativ 5 minute în apă fierbinte. Apoi se scoate, iar pulpa amestecă şi se aplică pe faţă. Dupa 30 de minute, se clăteşte faţa şi se unge cu crema preferată. La fel de eficientă este şi spălarea feţei cu felii, subţiri, de roşii.

Iar, dacă se doreşte gomaj, unul făcut din sâmburii de roşii este foarte bun. Aceştia, datorită proprietăţilor purificatoare vor lăsa pielea mai curată, mai strălucitoare şi mai luminoasă.

www.unaalta.org/

http://www.ronduldesibiu.ro/multimedia/video

Şi cu bujori în obrăjori...
(scor: +4, voturi: 4)
Autor: Crina Rodeanu
Targ Brilu


Nu exista comentarii la acest articol inca.

Adauga un comentariu

Nume: (obligatoriu)

Email: (Nu va fi postat)

Subiect: (Nu este obligatoriu)

 
Vreau sa fiu instiintat cand apar noi comentarii

Cod de verificare:


Publicitate Rondul
PORTAL DE ANUNTURI De toate pentru toti AMICUL PUBLIC NR. 1
>
>
Lets do it
Filarmonica Sibiu
sibiul.ro
Invat sa gatesc
Presa Online
Stiri Sibiu
Info Ziare
sibiu 360
Biblioteca
Club
Cnm Astra

Alte articole din aceasta rubrica

Materialele apărute cu două săptămâni în urmă în presa locală şi naţională, care o înfăţişau pe Alessia Ana-Maria, fiica din Sibiu, provenită dintr-o relaţie nelegalizată, a cantautorului Victor Socaciu, pozând provocator pe un site de socializare, au determinat-o pe sibianca în vârstă de 22 ani, care tocmai absolvise Facultatea de Teologie din Bucureşti, să renunţe la cariera didactică. "Am ajuns la concluzia că, un post în domeniul asistenţei sociale mi se potriveşte mult mai bine. Vreau să-mi văd de viitor, pe cât se poate departe de Bucureşti, pentru că nu mă leagă prea multe de Capitală. Nu sunt fiica lui tata aşa cum s-ar putea crede. El m-a ţinut întotdeauna la distanţă şi singura legătură cu vechea sa familie e Julia, fiica lui din prima căsătorie, stabilită de ani buni în Australia. Pur şi simplu vreau să dispar pentru o vreme, voi sta până sâmbătă la Sibiu, iar apoi voi pleca să-mi serbez ziua de naştere, undeva în Maramureş", a declarat fiica secretă a lui Victor Socaciu. Ea ne-a mai spus că Alessia e de fapt un pseudonim folosit doar pe respectivul site de socializare, în "acte" ea figurând doar ca Ana-Maria Socaciu.

03.09.2010 mai mult...

Deşi foarte cunoscută în lumea fotbalului, totuşi, prietena lui Cristiano Ronaldo, Irina Shayk, a spus că nu este un fan al acestui sport. Dar, profită din plin de pe urma notorietăţii dobândite, după cum o dovedesc şi pozele sexy din noul număr al revistei GQ. Cu toate acestea, Irina, născută în Yemanzhelinsk, Rusia, a spus că nu i-a fost uşor să se mute în New York, pentru a-şi urma visul. "Aveam multe păduri acolo, aer curat şi o natură de vis, dar nu aveam reviste de modă. Într-o piaţă, aflată în mijlocul oraşului este o statuie, o lebădă-simbolul oraşului, şi mai sunt minele de cărbune. Cam asta-i tot ce se poate vizita pe acolo", a mărturisit ea, după cum citează Daily Mail, în ediţia online. Cum a început cariera de fotomodel? De la un anunţ, găsit de mama ei, într-o staţie de autobuz, despre o şcoală de frumuseţe. Împreună cu sora ei a mers acolo, nu după mult timp a fost aleasă Miss Chelyabinsk, apoi a urmat... Parisul, New-York-ul... . Iar, acum se gândeşte serios la o carieră în acest domeniu.

 

 

 

 

http://www.ronduldesibiu.ro/stil-de-viata/Plante-antibiotice/

26.08.2010 mai mult...

Pe riviera franceză, cu prietenii şi familia, la relaxare. Au câştigat anul trecut cam 150 milioane dolari, asa că Beyonce şi Jay-Z au decis ca pe o parte din câştiguri, să se distreze şi să facă plajă pe un iaht, într-o luxoasă vacanţă pe Coasta de Azur. Seducătoare şi înfloritoare, aşa arăta vedeta în costumul de plajă cu motive florale, unde a fost văzută în compania soţului ei şi a jucăuşului nepot. Cuplul îşi doreşte copii. "Vrem să avem copii, bineînţeles, dar nu-i nici o grabă, nici o dată stabilită. Vor veni când voi fi pregătită", ar fi spus Beyonce, după cum citează Daily Mail, în ediţia online. După aceast minivacanţă, se va întoarce în SUA, pentru Music Video Awards din Los Angeles. Ea este nominalizată şi pentru două colaborări cu Lady Gaga.

 

 

http://www.ronduldesibiu.ro/stil-de-viata/Mai-multa-energie/

 

 

 

25.08.2010 mai mult...

Strălucitoare şi sexy, dar cu obrăjorii mai "plinuţi" ca de obicei, ea a stârnit zvonuri care spun ca s-ar putea să fie însărcinată cu primul ei copil. La cei 40 de ani, îmbrăcată într-o frumoasă rochiţă neagră, cu breteluţe, pe scena din Brazilia a fost seducătoare. Deşi s-a văzut clar că formele sunt mai rotunjoare, ea nu s-a ferit să le arate. Iar faptul că s-a oprit să bea apă, semn de uşoară oboseală, a întărit zonurile despre un viitor baby. Căsătorită cu actorul şi prezentatorul Nick Cannon, ea a declarat "Îmi place mult aici, oamenii sunt încântători", după cum citează Daily Mail, în ediţia online. Într-adevăr, cam prin octombrie, atât ea cât şi soţul ei cu care este căsătorită de doi ani, au recunoscut că pe viitor şi doresc un copil. "Suntem o familie, ne dorim un copil, este o prioritate pentru noi acum" a spus ea pentru revista "InTouch". Unele surse susţin că vedeta doreşte să participe la spectacole pentru că aceasta a observat cum America's Got Talent a influenţat cariera soţului ei.

 

 

 

http://www.ronduldesibiu.ro/stil-de-viata/-Grija-plaja/

 

 

24.08.2010 mai mult...

Actorii americani Angelina Jolie şi Brad Pitt vor lansa o linie vestimentară pentru copii, informează revista StyleList, citată de Mediafax.
Ediţia britanică a revistei Elle susţine că cei doi actori americani, care au împreună şase copii, intenţionează să lanseze o linie vestimentară pentru cei mici, iar încasările obţinute vor fi donate fundaţiei lor, Jolie-Pitt Foundation.
Deşi nu există deocamdată informaţii concrete despre stilul abordat, editorii revistei StyleList susţin că viitoarea colecţie vestimentară va avea influenţe muntenegrene şi va include cămăşi şi tricouri ce vor putea fi purtate atât de fetiţe, cât şi de băieţi. Aceasta nu este pentru prima oară când cuplul Jolie-Pitt se aventurează în lumea modei, cei doi actori colaborând, în 2009, cu brandul Asprey pentru a lansa o colecţie de bijuterii de lux.

18.08.2010 mai mult...

Actriţa de origine maghiară Zsa Zsa Gabor, în vârstă de 93 de ani, internată în urma unor complicaţii apărute după intervenţia chirurgicală de înlocuire a articulaţiei unui şold, a refuzat o nouă intervenţie chirurgicală, la ficat, şi s-a întors luni la reşedinţa ei din Los Angeles, transmite Mediafax. 

John Blanchette, agentul de presă al actriţei, a declarat că medicii americani au dorit să efectueze o altă operaţie, pe ficat, însă actriţa a refuzat şi a cerut să fie externată, fiind transportată la reşedinţa ei din cartierul de lux Bel Air din Los Angeles.

Duminică, Zsa Zsa Gabor a chemat un preot în camera ei de spital pentru a primi ultima împărtăşanie.
Zsa Zsa Gabor a căzut din pat pe 17 iulie , încercând să se întindă pentru a răspunde la telefon în timp ce se uita la emisiunea ei de televiziune preferată. La două zile după accident, venerabila actriţă a suportat cu bine o intervenţie chirurgicală de înlocuire a articulaţiei unui şold, însă externarea ei a fost amânată, deoarece artista a făcut o infecţie la sfârşitul săptămânii trecute.


Zsa Zsa Gabor este ultima supravieţuitoare dintre cele trei surori Gabor, ale căror cariere au strălucit în industria de divertisment. Zsa Zsa Gabor, desemnată Miss Ungaria în 1936, s-a mutat la Hollywood pentru a deveni actriţă şi a jucat în multe lungmetraje şi seriale de televiziune. Cunoscută pentru rolurile din "Moulin Rouge" (1952), regizat de John Huston, şi din "Stigmatul răului/ Touch of Evil" (1958), de Orson Welles, Zsa Zsa Gabor a devenit celebră mai ales pentru coafurile şi ţinutele ei spectaculoase, dar şi pentru cele nouă căsătorii ale sale.

 

17.08.2010 mai mult...

Actorul american Michael Douglas, în vârstă de 65 de ani, a fost diagnosticat cu cancer la gât, transmite Mediafax. Acesta va face radioterapie şi chimioterapie timp de opt săptămâni.
Medicii se aşteaptă ca Michael Douglas să se vindece complet în circa două luni, a declarat purtătorul de cuvânt al actorului pentru revista People. Niciun alt detaliu privind boala actorului nu a fost făcut public. "Sunt foarte optimist", a declarat Douglas pentru revista People.
De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Michael Douglas a câştigat două premii Oscar, unul în calitate de producător al filmului "Zbor deasupra unui cuib de cuci", împreună cu Saul Zaentz, în 1976, iar celălalt pentru rolul magnatului din lumea finanţelor Gordon Gekko din filmul "Wall Street", regizat de Oliver Stone. Douglas a primit, totodată, premiul pentru întreaga carieră din partea Institutului de Film American, în 2009, dar şi un premiu Cesar onorific, în 1998, şi un Glob de Aur pentru întreaga activitate, în 2004.
Michael Douglas este fiul actorului Kirk Douglas şi al Dianei Dill şi este căsătorit cu actriţa galeză Catherine Zeta-Jones.

17.08.2010 mai mult...

Pentru Anne. Pentru seara de 20 august 2003 cand, in casa pustie si prafuita de timp, ne-am povestit visele neimplinite, vietile traite pe meleaguri departate, bucuriile traite in doi, sperantele noi intrezarite pe carari de munte. De atunci incolo, o seara pe an, ma povestesc si ma descriu, ascult alta istorie si alta descarcare. Nu sfaturi, nu conditii, nu planuri. Doar placerea de a petrece o seara cu cineva apropiat si de incredere.

Tarta cu piersici si ciocolata alba

Ingrediente:
Aluat Eric Kayser pentru o tarta rotunda cu diametrul de 26 cm si doua tarte mici de 10 cm
150 g unt moale
30 g zahar pudra
60 g zahar tos
30 g pudra de migdale (puteti sa o inlocuiti cu nuci tocate)
2,5 g sare
1 ou
250 g faina
Celelalte ingrediente:
ciocolata alba 100 g
1 lingura de lapte
piersici

Preparare:
Amestecati untul cu ajutorul robotului. Adaugati zaharul pudra, zaharul tos, migdalele si sarea. Adaugati ouale, unul dupa celalalt, varsati faina si amestecati bine. Scoateti aluatul, dati-i o forma rotunda, acoperiti-l cu plastic si puneti-l la frigider o noapte intreaga.
A doua zi scoateti aluatul si intindeti-l cu sucitorul intre doua folii de plastic. Taiati in forma dorita. Preincalziti cuptorul la 180°C si puneti tarta la copt pentru 10 - 15 minute (in functie de marimea ei).
Taiati bucati mici ciocolata alba. Folositi o ciocolata buna. Puneti pe foc ciocolata si adaugati o lingura de lapte. Amestecati pana cand ciocolata se topeste. Puneti ciocolata pe aluatul scos de la cuptor si lasat la racit pentru cateva minute. Taiati piersicile in felii si adaugati-le peste ciocolata.
Pofta buna !

 

16.08.2010 mai mult...
Moteluri Sibiu
Designed by Queenadv