MAGAZIN SANATATE
| 25 Iunie, 2009 ora 17:26:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 248 |
Jonathan Rhys Meyers, încătuşat de poliţie
Jonathan Rhys Meyers, actorul din serialul "Dinastia Tudorilor", a fost încătuşat de poliţie pe aeroportul Roissy Charles de Gaulles, fiind în stare de ebrietate.
Potrivit publicaţiei The Sun, actorul le-a spus agenţilor de poliţie: "Vreţi să mă loviţi? Atunci loviţi-mă!".
Actorul, de 31 de ani, a fost reţinut de poliţie şi plasat în arest preventiv, însă a fost eliberat după câteva ore.
Aceasta nu este prima dată când actorul, care a urmat trei cure de dezalcoolizare, are probleme de acest gen pe un aeroport. În 2007, el a fost reţinut şi acuzat de tulburarea liniştii publice, fiind în stare de ebrietate pe aeroportul din Dublin. Din fericire, plângerea a fost retrasă în cele din urmă. La câteva zile de la acel incident, Meyers a fost văzut clătinându-se pe străzile din Londra, cu o sticlă în mână. Totuşi, actorul are o reputaţie de bărbat adorabil şi actor foarte bun şi uşor de condus. În timpul filmărilor celui de-al treilea sezon al serialului, producătorii au putut vorbi deschis cu el despre problemele pe care acesta le are cu băutura, legate, se pare, de dificultatea de a accepta decesul mamei sale.
Actorul a mărturisit: "Când beau, mă simt ca un copil disperat. Chiar am nevoie de ajutor, dacă poate cineva să mi-l dea".
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
Sibiu: Cel mai lung sărut va fi răsplătit cu o excursie la ParisNuntă între campioni mondiali la karate, la MediaşLindsay Lohan în Love MagazineBiserica de Gheaţă de la Bâlea găzduieşte primele nunţi din sezonBlake Lively priveşte seducător din ElleJennifer Lopez şi-a arătat spatele pentru Mario TestinoRomii din Sibiu vor să intre în Cartea Recordurilor cu o tonă de mâncare tradiţionalăSelena Gomez ca o prinţesă în Puerto Rico



















