MAGAZIN SANATATE
| 19 Martie, 2010 ora 09:46:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 694 |
Fără chimicale
Natural şi sănătos. Curăţenie de primăvară cu cât mai puţine chimicale. Detergent ieftin pentru bucătărie? Se amestecă 150 ml oţet din vin sau din alcool, o jumătate de linguriţă de detergent de vase, 150 ml apă, 5-7 picături ulei aromat de lavandă şi tot atâtea picături cu ulei aromat de lămâie. Se amestecă toate ingredientele într-un flacon vaporizator; se poate folosi chiar şi la spălatul faianţei.
Bateriile de inox şi chiuveta se fac frumoase cu oţet fierbinte, în care se dizolvă sare grunjoasă. Covoarele se curăţă bine dacă se şterge suprafaţa acestora cu un tampon înmuiat în esenţă concentrată de ceai.
Pentru a reîmprospăta culorile unui covor, se presara covorul cu sare, se rulează, se lasă câteva ore, după care se aspiră.
Mirosul neplăcut din frigider dispare dacă interiorul frigiderului se spală cu apă şi oţet. La un litru de apă se pun 50 ml oţet. După spălare, geamurile se şterg cu ziar.
Mirosul de peşte prăjit se scoate încălzind apă cu oţet într-o tigaie, până fierbe.
Bicarbonatul de sodiu presărat pe mochetă şi lăsat peste noapte va absorbi o mare parte din mirosuri.
Produsele chimice destinate curăţeniei nu se amestecă la întâmplare. Amoniacul şi înălbitorii sunt toxici.
Petele de rugină de pe cuţite se curăţă frecându-le cu o ceapă tăiată în două şi pe care s-a presărat zahăr tos.
Mirodeniile şi condimentele puternice cum sunt scorţişoară, chili, cuişoarele, usturoiul, foile de dafin, menta alungă furnicile.
Tâmplăria din lemn este elegantă şi sănătoasă, dar trebuie atent îngrijită. Urmele de degete se înlătură cu ajutorul unor bucăţi de cartof crud, prin frecare uşoară. Praful se înlătură folosind spray special sau o cârpă înmuiată în apă călduţă şi săpun. Apoi se lustruieşte cu o lavetă din bumbac.
Tâmplăria din PVC necesită întreţinerea cadrelor şi curăţarea garniturilor de cauciuc. Suprafaţa profilelor se şterge cu o lavetă moale pe care s-a aplicat soluţie specială sau cu o lavetă îmbibată în apă caldă cu detergent. Se evită substanţe care conţin clor, acetonă, benzină sau produse abrazive.
Tâmplăria din aluminiu este mai simplu de îngrijit. Ferestrele se şterg cu o cârpă înmuiată în apă şi săpun. Ca şi în cazul cadrelor din PVC, nu sunt indicate soluţiile pe bază de acetonă, clor sau părţile abrazive ale materialelor.
http://www.ronduldesibiu.ro/stil-de-viata/Fara-astenie-dieta-Popeye/
http://www.ronduldesibiu.ro/stil-de-viata
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
Blake Lively priveşte seducător din ElleJennifer Lopez şi-a arătat spatele pentru Mario TestinoRomii din Sibiu vor să intre în Cartea Recordurilor cu o tonă de mâncare tradiţionalăSelena Gomez ca o prinţesă în Puerto RicoResident Society Club caută Miss Sibiu S-a dat startul reducerilor la Shopping City SibiuMinisterul Sănătăţii retrage toate dozele de vaccin antigripalLaura Kaeppeler noua Miss America



















