MAGAZIN SANATATE
| 14 Septembrie, 2009 ora 11:42:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 638 |
Amintirile uitate rămân întipărite în creier
O echipă de specialişti în neurologie de la Universitatea California, Irvine, a descoperit că amintirile continuă să rămână în creier chiar şi după ce sunt uitate. Cu ajutorul unor tehnici avansate de scanare cerebrală, oamenii de ştiinţă au constatat că, atunci când o persoană îşi aminteşte un anumit eveniment, activitatea creierului este foarte asemănătoare cu cea înregistrată atunci când respectivul eveniment s-a produs pentru prima dată, chiar dacă subiectul nu îşi aduce aminte. „Dacă detaliile sunt înmagazinate în creier, sperăm că vom reuşi să găsim o modalitate de a le accesa“, a explicat autorul principal al studiului, cercetătorul Jeff Johnson. „Înţelegând cum funcţionează acest proces în cazul adulţilor tineri şi sănătoşi, este posibil să putem analiza situaţiile în care dispariţia amintirilor noastre este semnificativă, ca, de exemplu, odată cu înaintarea în vârstă. În plus, am putea afla ce se întâmplă cu amintirile despre evenimentele traumatizante pe care oamenii încearcă să le uite“, a mai spus Johnson.
În timpul desfăşurării experimentului, care a reprezentat o colaborare cu oameni de ştiinţă de la Universitatea Princeton, echipa doctorului Johnson a folosit rezonanţa magnetică pentru a analiza activitatea cerebrală a unui grup de studenţi. Pe când se aflau în interiorul scannerului, studenţilor li s-au arătat cartonaşe ce conţineau diverse cuvinte şi li s-a cerut să facă diverse lucruri: să îşi imagineze cum ar desena un artist obiectul numit, să se gândească la felul în care este folosit obiectul respectiv sau chiar să citească de la coadă la cap cuvântul. În timpul acestor exerciţii, scannerul a înregistrat imaginea activităţii cerebrale a fiecărui subiect. După 20 de minute, studenţilor le-au fost arătate din nou cuvintele şi au fost rugaţi să îşi amintească detalii asociate cu acestea. Din nou, activitatea cerebrală a fost înregistrată. Folosind apoi o metodă matematică numită analiza modelelor, oamenii de ştiinţă au asociat diversele activităţi cu modele distincte ale activităţii cerebrale. S-a constatat că, atunci când un subiect îşi amintea foarte bine un cuvânt în legătură cu un anumit exerciţiu, modelul era foarte asemănător cu cel generat în timpul efectuării activităţii respective. Când amintirea era foarte slabă sau inexistentă, modelul nu era la fel de vizibil, însă putea fi recunoscut ca fiind asociat cu un anumit exerciţiu. „Rezultatul studiului ne spune că, în general, creierul ştie tot despre ce s-a întâmplat, chiar dacă subiectul nu este conştient de informaţia respectivă“, a concluzionat expertul.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
Sibiu: Cel mai lung sărut va fi răsplătit cu o excursie la ParisNuntă între campioni mondiali la karate, la MediaşLindsay Lohan în Love MagazineBiserica de Gheaţă de la Bâlea găzduieşte primele nunţi din sezonBlake Lively priveşte seducător din ElleJennifer Lopez şi-a arătat spatele pentru Mario TestinoRomii din Sibiu vor să intre în Cartea Recordurilor cu o tonă de mâncare tradiţionalăSelena Gomez ca o prinţesă în Puerto Rico




















