| 12 Ianuarie, 2012 ora 10:09:00 | Comentarii: 2 | Vizualizari: 576 |
Prezumţia de neîncredere
Băsescu sau Arafat? Cam la atâta s-a redus – cu concursul generos al televiziunilor de scandal, în această săptămână, începutul aşteptatei şi mult necesarei dezbateri publice asupra proiectului legii sistemului public de sănătate din România. Dacă nici măcar proiectul nu suntem în stare să-l dezbatem civilizat, despre ce reformă mai putem vorbi? Cineva spunea că spiritele mărunte vorbesc despre persoane. Cele emancipate încep să-şi pună probleme mai delicate. La noi, măruntele ciondăneli interpersonale şi boala gâlcevii publice trimit în ridicol orice tentativă de ridicare a nivelului discuţiilor publice. De fiecare dată când avem ceva de discutat public, ele înving spiritul raţionalismului obiectiv şi al realismului infailibil, fără de care nimic nu merge bine într-o societate liberă. Pentru că de-asta e liberă: oamenii să poată judeca fără inhibiţii, dar cu bună credinţă, înainte de-a lua o hotărâre de interes general. În ’89 libertatea a venit ca o pleaşcă, pentru oameni nepregătiţi s-o trăiască ca pe un drept fundamental. Societatea noastră este încă la un nivel de emancipare atât de mic, încât orice discuţie pe teme de interes general degenerează în „atacuri la persoane” de care, astăzi, auzim peste tot. Boala societăţii noastre s-a cronicizat şi se manifestă prin neîncrederea în noi înşine, dar şi în alţii, mai ales în proprii conducători. Şi nu de ieri, de azi. Fostul regim autoritar ne-a lăsat suspicioşi şi neliniştiţi.
Dezbaterea pe seama reformei sistemului de sănătate a fost compromisă, înainte de a începe. Şi asta nu pentru că populaţia n-ar dori să-i fie mai bine protejată sănătatea, de instituţiile statului. Ci pentru că, din totdeauna, la vârful statului graba strică treaba. O dovedeşte filmul disputei dintre preşedinte şi părintele SMURD, deja binecunoscută marelui public. Personal, am convingerea că n-am fi ajuns aici, dacă preşedintele nu se grăbea, spre sfârşitul anului trecut, să facă o afirmaţie publică – riscantă, pentru demnitatea de şef al statului - cu „duşmănia” lui Arafat – înalt funcţionar al statului -, faţă de includerea operatorilor privaţi în serviciile de urgenţă. Ar fi trebuit, cred eu, ca preşedintele să lase totul pe seama dezbaterii, ce urma să fie. Dezbatere pe care, de altfel, o susţine cu patosul liderului care, de şapte ani, doreşte să convingă populaţia (şi politicienii) de necesitatea modernizării statului român. A urmat vacanţa de Crăciun şi Anul Nou. Apoi nervii s-au încins la maximum în Ministerul Sănătăţii, tocmai între cei care ar fi trebuit să înceapă dezbaterea publică în echipă, ca o dovadă – în faţa populaţiei – că noua lege îi reprezintă. Dacă n-a fost aşa, de ce au lansat proiectul? Din mare grabă? În fine, o nouă intervenţie publică a preşedintelui l-a „somat” pe Arafat să aleagă între proiectul legii şi opiniile sale. Părintele SMURD şi-a abandonat „copilul”, alegând să-l apere din „afara sistemului”. De data asta, Arafat a fost cel care s-a grăbit să-şi anunţe demisia, renunţând la „bătălia” de idei, în interiorul sistemului. (El spune că a vrut, dar n-a fost lăsat să vorbească. Alţii spun că minte. Cine poate alege între cuvântul lui contra cuvântului lor?) Rezultatul? În lipsa consensului în interiorul echipei guvernamentale, ce ar fi trebuit atins înainte de lansarea dezbaterii publice, începutul acesteia a fost un fiasco lamentabil şi, posibil, greu de depăşit.
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la vârful Ministerului Sănătăţii, nu vom şti poate niciodată. Grav este că echipa de acolo a ratat lansarea dezbaterii publice, pe unul din cele mai importante proiecte de reformă din România postcomunistă, după aderarea la UE. Prezumţia de neîncredere şi polarizarea disputei de idei între Raed Arafat şi alţii sunt, în opinia mea, principalele motive ale acestei ratări. Unii n-au avut încredere în Arafat, în profesionalismul şi buna lui credinţă, neimplicându-l din start în elaborarea proiectului. Arafat, lovit în orgoliu, nu are încredere, la rândul lui, în soarta proiectului susţinut de Minister, odată ce serviciile de urgenţă vor ajunge pe mâinile manipulatorilor de bani din România. Aşa am ajuns să nu vedem Reforma din cauza SMURD-ului. Nimic nou: neîncrederea la vârf conduce România.
Cum o fi reuşit medicul italian Carol Davila, trecut prin şcoala franceză, să convingă trei domnitori – în trei regimuri diferite, Barbu Ştirbei, Alexandru Ioan Cuza şi Carol I -, de priceperea şi bunele sale intenţii, în tot ce-a făcut pentru organizarea sistemului public de sănătate şi a învăţământului medical din România?
| 1. | Dragon despre KqyDjsQyqZ
- 18 Mai, 2012 @ 11:10:54
La tarmul mariiAm plecat impreuna la o margine de lume, cautand tinutul de pace al iubirii, acolo unde cerul saruta pamantul intr-un val de mare. Pe tarm un pescarus canta triste romante, alaturi de umbrele noastre imbratisate, intr-un vis transformat in realitate. Am devenit pentru o clipa valuri de fericire, adanciti in marea noastra de visare. Iubirea mea este acum o lacrima varsata in paradis, oglindita in sufletul tau. Iubesc pe jumatate, cu o jumatate de inima caci cealalata jumatate ti-am daruit-o tie, topindu-ma incet, incet, pana cand ne-am pierdut unul in celalalt. Mi-as fi dorit sa opresc o clipa timpul, sa culegem impreuna vise din stele, zambind si numarand clipele fericirii petrecute cu tine. Timpul insa a trecut grabit, parca dus de valuri. Inchid ochii… amintiri vin si pleaca, lasand in urma lor spume albe de dor.Valuri neputincioase mor sub pleoapele mele inlacrimate, lasandu-mi blandetea si umezeala saruturilor tale. Prin parul ravasit de vantul sperantei, degetele tale imi mangaie cald visele. In urechi aud cantecul marii, intr-un ritm netulburat si continuu de inima. Tipatul de pescarus sparge linistea adanca in care m-am cufundat si tresar cand imi cuprinzi ca intr-un cuib cald umerii. Ma cufund in verdele privirii tale, doua ape adanci si atat de linistite, devenind doua umbre care se contopesc intr-o amintire la tarm de mare. Linistea invaluie totul si doar valurile in cadenta lor somnoroasa viseaza alaturi de noi. Pasii nostri la tarm de mare au fost stersi de valuri, dar sufletele noastre infierbantate isi striga dorul de zbor. Undeva pe linia infinitului, sufletul meu intalneste sufletul care de atata asteptare a devenit ploaie de curcubeu peste visele mele. Lacrima sarata dintr-o amintire de iubire se prelinge in coltul ochilor mei incet, incet, in causul palmei tale, iar pasii mei se indreapta catre o noua zi sau poate catre un nou vis. prednisone cialis tablet |
| 2. | Riley despre AitvEyKJ
- 02 Mai, 2012 @ 00:30:55
Am accesat detusl de des site-ul lui JA, mult inainte de mediatizarea din Romania, si cu mult interes ulterior.Stau si ma intreb care este intr-adevar impactul?!?Cred ca erau lucruri mult mai grave de spus. Nu contest ca ceea ce a scos la iveala nu a fost detusl de ”dureros” pentru unii, insa a ales sa dezvaluie informatii suficient de puternice sa starneasca buletinele de stiri, ”STIREA DE ULTIMA ORA”, din lumea intreaga, dar infime sa schimbe ceva pe termen lung.Probabil in 1, 2 ani totul va fi dat uitarii.Tot timpul m-am intrebat de ce nu a dezvaluit mai mult despre mama Rusie, China sau statele din Africa de Sud?!? Voua nu vi se pare ciudat?!? |
Adauga un comentariu
 |
