| 08 Decembrie, 2011 ora 17:15:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 347 |
Omologul minor al primarului Neamţu este cel mai plin de idei din tot judeţul
În cadrul Galei pentru Supervoluntari organizată la Sibiu, primarul tinerilor din Mediaş, Izabella Kiss (foto) a fost desemnat „Voluntarul cu cele mai bune idei", fiind premiată în acest sens. Gala pentru Supervoluntari este un proiect care promovează voluntariatul şi îi premiază pe cei care s-au implicat cel mai activ, în mod voluntar, în proiectele comunităţii locale. Anul trecut, în cadrul aceleaşi eveniment, Consiliul Local al Tinerilor din Mediaş a primit premiul pentru „Cel mai activ grup informal de tineri", iar Anita Theil, fostul secretar din cadrul CLT Mediaş, a fost desemnată drept „Supervoluntarul Anului". „Acest premiu înseamnă foarte mult pentru mine, mă stimulează să fiu din ce în ce mai activă, să mă implic din ce în ce mai mult. Volunatriatul este o parte importantă din viaţa mea şi mi-aş dori ca toţi tinerii, şi nu numai să se implice în acţiuni de voluntariat." a declarat Izabella Kiss, primarul tinerilor din municipiul Mediaş.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu




















