| 28 Decembrie, 2011 ora 15:29:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 670 |
De la V.F. von Frankenstein, la V. Aaron
Am primit din partea d-lui Ioan-Nicolae Popa frumosul volum pe care îl semnează împreună cu soţia sa, d-na Liliana-Maria Popa, despre viata si opera lui Vasile Aaron („Vasile Aaron”, 1780-1821, Studiu monografic, ed. InfoArt Media, Sibiu, 2011). Este o reuşită de familie, rodul colaborării dintre doi soţi pasionaţi de cultură. În acelaşi timp, este prima monografie prin care este recuperată, dintr-o uitare nemeritată, una din figurile de marcă ale naţiunii române. Aceste motive mă determină să reiau un comentariu mai vechi, dedicat cărţii celor doi oameni de cultură sibieni, deşi la vremea respectivă era în pregătire tehnoredacţională. Dar pentru o carte abia ieşită de sub tipar, comentariul poate fi la fel de provocator. Sunt convins că cititorii ei o vor aprecia pentru stilul elegant şi accesibil în care a fost scrisă, pentru bogata bibliografie, dar mai ales pentru numeroasele informaţii susţinute cu argumente arhivistice din istoria mai puţin cunoscută a Transilvaniei, a românilor ardeleni, în secolele XVIII-XIX.
Imediat după cel de-al doilea război mondial, administraţia Sibiului a avut iniţiativa de a înlocui numele nemţeşti ale străzilor din oraş. Era, bineînţeles, în spiritul epocii: nimic german nu mai trebuia să apară în luminile rampei publice. Gata, terminaserăm cu nemţii, duşmanii omenirii, şi aveam nevoie de dovezi abrupte că nu ne mai păsa de ei. De parcă opt sute de ani de istorie comună, în Transilvania, puteau trece în uitare numai pentru că nemţii-nemţi, nu saşii de la noi, declanşaseră marea conflagraţie. Trecem peste amănuntele intrate în istorie, despre colaboraţionismul săsesc cu al treilea Reich, în perioada războiului. Mai grav ar fi să ne facem că nu cunoaştem şi tragediile provocate saşilor, după război, în urma nefericitei colaborări şi în numele vinovăţiei pan-germanismului european. Ei bine, în 1947 - am aflat de la d-l Ioan-Nicolae Popa, noii edili sibieni au hotărât, pe lângă alte nume de străzi mai importante, să-l schimbe şi pe cel al lui Valentin Frank von Frankenstein (1643-1697), judele regal al Sibiului, cu cel al lui Vasile Aaron, iluministul transilvănean (1780-1821). Aşa a intrat noul nume în toponimia oraşului. Întrebarea care se pune este cum de s-au gândit autorităţile locale, în 1947, la acest nume, pentru că şi astăzi, dacă am face un sondaj, nu cred că am găsi 1% (aşa de mulţi?, se vor gândi unii) din sibieni cunoscători ai persoanei care l-a purtat.
Iniţial, aflând de vechiul nume al străzii de la marginea de est a Sibiului, m-am gândit imediat la celebrul erou de roman şi film horror. Am aflat de Frankenstein încă din adolescenţă, urmărind Telecinemateca – faimoasa emisiune a televiziunii române. Critici importanţi ca Ecaterina Oproiu sau D.I Suchianu – oameni care au educat cultural o generaţie, folosind ca material didactic producţiile celei de-a şaptea arte – au vorbit de personajul creat de o scriitoare britanică, în prima jumătate a secolului XIX, dar nu pentru a înspăimânta oamenii, ci pentru a-i convinge că nu trebuie să viseze la puteri egale cu ale divinităţii. Frankenstein, omul creat de om, n-a dispărut, din păcate, din imaginarul ştiinţific al omenirii… Dar mă opresc aici. Aşadar, după ce m-a fulgerat gândul la oribilul personaj de roman şi film, m-am liniştit auzind că este vorba de Valentin Frank… von Frankenstein. Prin urmare, un fost jude regal al Sibiului cu puteri judecătoreşti, dar şi poet. În calitate şi de comite, a susţinut menţinerea privilegiilor nobililor saşi conform Diplomei Leopoldine din 1691, prin care principatul Transilvaniei a trecut în directa subordonare a Curţii imperiale de la Viena.
Bine, bine, dar cum de s-au gândit cei din ’47 la Vasile Aaron? Pentru că, a venit răspunsul, cineva (nu se ştie cine, din consiliul local) l-a propus, pe motiv că a fost primul român care a elaborat un tratat juridic. Recomandarea, se pare, n-a evidenţiat şi alte date din fişa sa biografică. Aaron a făcut parte dintr-o familie cu mulţi preoţi uniţi (greco-catolici), fiind şi unul din primii români cunoscători ai ştiinţelor juridice, influenţat de mişcarea iluministă, de emancipare prin cultură a românilor ardeleni. În legătură cu Sibiul, se ştie că aici a profesat atât ca avocat independent, cât şi în calitate de consilier juridic (avocat) pe lângă Consistoriul Episcopiei Ortodoxe şi notar al Companiei greceşti. A susţinut, în faţa Curţii de la Viena, drepturi în favoarea românilor, dar neagreate de autorităţile Principatului. Pe scurt, în ’47, autorităţile locale au stabilit trecerea numelui unei străzi sibiene de la cel al unui personaj istoric ardelean, susţinător al fostelor privilegii săseşti, la numele unui alt personaj istoric ardelean, susţinător al drepturilor de emancipare a românilor, după intrarea Principatului Transilvaniei în componenţa Imperiului Habsburgic.
Astăzi, locuitorii sibieni de pe strada şi din tot cartierul care poartă numele lui Vasile Aaron ar trebui să fie mândri de patronajul spiritual al marelui nostru înaintaş. Dar cum să se bucure de el, dacă cei mai mulţi sibieni habar nu au cine a fost omul Vasile Aaron. În anii comunismului multilateral dezvoltat, n-am auzit pe nimeni vorbind despre Aaron sau despre urmaşii familiei sale. Eu, unul, bănuiam că a fost vreun ilegalist, mort într-o celulă rece şi întunecoasă a Doftanei. Dar nici pe propagandiştii vremii nu i-am auzit omagiindu-l. Şi astfel ignoranţa autorităţilor şi indiferenţa oamenilor l-au „conservat” pe Vasile Aaron în memoria sibienilor. Un lucru apreciabil – am zice, dar nu şi suficient pentru ceea ce numim nevoia de cunoaştere a trecutului şi personalităţilor care au marcat istoria neamului. Iată de ce, d-l Ioan-Nicolae Popa pregăteşte împreună cu soţia sa, d-na Liliana Popa, o monografie dedicată poetului şi juristului Vasile Aaron. Cu discreţie şi modestie, cu trudă şi acribie, cei doi au studiat arhive adunând informaţiile – unele dintre ele inedite, altele cunoscute, dar pe care le-au trecut prin filtrul unor necesare corecţii. Monografia va revela personalitatea lui Vasile Aaron în lumina cunoaşterii contribuţiei sale la dezvoltarea culturii naţionale, fundamentate pe realităţi istorice şi, pe cale de consecinţă, va creşte respectul popular pe care îl merită. Apariţia cărţii soţilor cercetători Liliana şi Ioan-Nicolae Popa, prin eforturile proprii şi cu sprijinul altor iubitori de cultură, ar fi un gest de recuperare a unei personalităţi istorice. Am da, în sfârşit, un sens cultural acelei iniţiative autoritariste, de după al doilea război mondial, de schimbare a numelui unei străzi, de la „Valentin Frank von Frankenstein” (jude şi poet german), la cel al „Vasile Aaron” (jurist şi poet român).
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
|
