| 08 Decembrie, 2011 ora 10:48:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 396 |
D-lui profesor, cu recunoştinţă!
Atunci când încă mai era printre noi, nu mi-am imaginat că profesorul Ilie Guţan va avea parte post-mortem, în spaţiul public local (că de cel naţional nu mă mir), de o tăcere atât de nedreaptă, până la lansarea volumului său, „Cercul literar de la Sibiu – aşa cum a fost” (editura Imago, Sibiu, 2011). Meritele ruperii acestei tăceri, însă, nu sunt ale „societăţii civile” locale, care ar trebui să fie mereu atentă la ce se întâmplă cu oamenii ei valoroşi, ci ale tradiţionalei, în asemenea cazuri, „conspiraţii” de familie. Acest volum este rezultatul unui „plan exhaustiv, cu ambiţii monografice complexe, cu intenţia de a elucida şi marile destine literare cerchiste”, pe lângă „raportarea la receptarea critică şi prin descindere în epocă”, după cum scrie în nota introductivă d-na Victoria Murărescu-Guţan, care s-a ocupat de îngrijirea volumului soţului său, trecut la cele veşnice în 2010. Intuiesc şi efectul unei legături spirituale, între cei doi, neobişnuit de puternice, realizată prin intermediul cărţii, dar şi cu ajutorul spiritului director ce le-a animat familia - d-na Victoria Murărescu însăşi fiind o scriitoare interesantă, în filigrane de idei şi imagini poetice destul de ermetice pentru gustul literar local. De data asta, distinsa doamnă îl readuce pe Ilie Guţan printre noi, cu ajutorul cărţii despre Cercul literar de la Sibiu (1943-1945), al unor tineri despărţiţi ideologic de mentorul lor, marele poet al filosofiei româneşti Lucian Blaga, dar mai ales răzvrătiţi împotriva încremenirii criticii literare de-atunci în şabloanele caduce ale semănătorismului.
Activarea unui ecou întârziat al acelei fronde juvenile este meritul incontestabil al noii apariţii la editura Imago. Un ecou ce poate resuscita interesul public faţă dezbaterile de idei. Acest efect ar fi benefic pentru comunitatea noastră, ştiind că Sibiul n-a mai trăit de mult asemenea dezbateri, mai ales la valoarea şi intensitatea celor cerchiste. În afara ecoului pe care îl provoacă, apariţia cărţii reprezintă un gest de recuperare a importantei tentative de impunere a criteriilor estetice, în critica noastră literară, la sfârşitul războiului. Este meritul profesorului Guţan că a insistat în cercetarea pasională a acestui fenomen unic, din istoria modernă a Sibiului. Personal, regret că volumul nu conţine informaţii despre viaţa şi opera lui Ilie Guţan. Mă gândesc mai ales la generaţiile care vor dori, cândva, să-l cunoască mai bine, ca om de cultură şi profesor (la Liceul „O. Goga” şi la Facultatea de litere a Universităţii „Lucian Blaga).
Ceva îmi spune că omisiunea d-nei Victoria Murărescu-Guţan, privind publicarea, în ediţia pe care a îngrijit-o, a unor date despre viaţa şi opera regretatului critic literar, n-a fost întâmplătoare. Probabil, dorinţa de a nu crea impresia unei abordări sentimentale, ci de a sublinia caracterul exegetic al lucrării. Şi, din această perspectivă, lucrarea este o reuşită. Chiar şi numai ca „descindere în epocă”, oricine poate fi cucerit de eleganta întoarcere în timp şi de subtila introducere în miezul acţiunii cerchiste, manifestată în plin război mondial. (A se vedea capitolul „Raporturile lui Lucian Blaga cu „Cercul literar” – un come back în vremurile când elitele intelectuale româneşti îşi trăiau ultimele zile de libertate de creaţie, moment surprins, de curând, şi de istoricul Lucian Boia, în volumul „Capcanele istoriei”.) Cititorul interesat de subiect este cucerit de expozeul profesorului Ilie Guţan, realizat într-o frumoasă construcţie logică şi scriitoricească, pentru a evidenţia marea şi singura contribuţie la destinul literaturii moderne şi al gândirii libere româneşti, născută la Sibiu.
Îi putem fi, deci, recunoscători profesorului Ilie Guţan, pentru că din cartea sa răzbate mesajul implicit al recunoaşterii unui adevăr cu relevanţă istorică: Sibiul a găzduit, în ultimii doi ani ai celui de-al doilea război mondial, ultima mare (de)zbatere culturală, înaintea liniştirii generale, mai ales a spiritelor nonconformiste, şi odată cu începutul alienării forţate a întregii societăţii româneşti, prin alunecarea pe toboganul ideologiei comuniste. Erau anii când România a fost condamnată la 45 de ani de lagăr de ideologizare aberantă. Motiv pentru care, astăzi, este cât atât mai actual, în idealismul său pur şi sănătos, mesajul „Manifestului” programatic al cerchiştilor, lansat în 1943: „Pentru noi, literatura română nu înseamnă un fenomen închis, petrecut într-o ţărmurire autarhică, nu o contribuţie pitorească la etnografia europeană, ci o ramură tânără a spiritualităţii continentale, ramură străbătută de aceeaşi sevă şi încărcată de aceleaşi roade, chiar dacă pământul în care s-au împlântat rădăcinile e altul”.
Deşi a dispărut în 1945, Ilie Guţan renaşte, prin cartea sa, spiritul critic al Cercului literar de la Sibiu, din convingerea că „mai devreme sau mai târziu, totul devine istorie literară…”
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
|
