| 03 Ianuarie, 2012 ora 14:03:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 606 |
Apocalipsa, acum
Mi-e tot mai greu să-mi explic isteriile ce apar ciclic, în legătură cu sfârşitul lumii. Anul acesta, 2012, este deja vedeta comentariilor apocaliptice. Se vorbeşte chiar şi de ziua în care lumea va dispărea. Se cunosc doar cauzele posibile, nu şi modul în care omenirea îşi va lua adio de la viaţă şi ce va fi după. Deşi n-am auzit de nume de proroci - cu excepţia bătrânului Nostradamus, dar el este nu doar cel mai cunoscut şi respectat, ci şi cel mai „realist”: sfârşitul lumii mai are de aşteptat peste 1700 de ani -, se scrie şi se vorbeşte că nu ne vom mai bucura, anul acesta, de Crăciun. Ziua fatală va fi 21 decembrie, odată cu solstiţiul de iarnă.
Interesant că, deşi articolele de presă folosesc apocalipsul ca pe cuvântul cheie al iminentului sfârşit lumesc, ele nu suflă o vorbă despre cel ce vine, Isus Christos. Semn că autorii n-au citit cartea Apocalipsei, scrisă de sfântul apostol Ioan, evanghelistul, în insula Patmos, la sfârşitul primului secol al erei creştine. Ar fi aflat că apocalips înseamnă revelaţie, iar ceea ce i s-a revelat apostolului cel mai iubit de Isus n-a fost o sperietoare, ci lupta finală dintre bine şi rău, precum şi modul în care omul îşi poate salva sufletul în această grea şi ultimă încercare. Totul se va sfârşi nu în neant, ci, conform Revelaţiei lui Ioan, într-o nouă existenţă spirituală în împărăţia Fiului lui Dumnezeu.
Şi-atunci, ce aflăm, în aceste zile? Aflăm că maiaşii au imaginat un calendar al istoriei omenirii ce se termină cu solstiţiul de iarnă din 2012. De aici şi inducerea dezastrului: după 21 decembrie, nimic nu s-ar mai întâmpla pe pământ. Mai aflăm că, anul acesta, polii magnetici ai Pământului se vor inversa. Apoi, Pământul se va dezintegra din cauza unei catastrofale erupţii solare. Sau acelaşi deznodământ va fi, tot anul acesta, după ce o planetă – necunoscută astronomilor - va intra în coliziune cu Terra. Mai spectaculos pare scenariul cu erupţia unui super-vulcan, ce se va petrece chiar în 21 decembrie. Aşadar, nişte posibile evenimente ar putea avea acelaşi epilog: sfârşitul vieţii pe Pământ, în ziua solstiţiului de iarnă. Întrebarea este: de ce fierbinţeala asta apocaliptică în presa noastră de început an, în condiţiile în care specialiştii nu pun sub semnul întrebării fenomenele fizice ca atare, ci sfârşitul lumii ce le-ar urma? Să fie nebunia după audienţă mai importantă decât gândul la impactul ştirilor asupra psihicului uman? Mai de înţeles au fost americanii care, în ultima noapte a anului trecut, şi-au luat adio de la petrecerile de revelion. Acolo, cel puţin, marketingul patronilor de restaurante a legat „trendul apocaliptic” de consumarea ultimului revelion…
Şi, totuşi, de ce atâta grabă, din partea unor inşi, în a anunţa pe alţii despre apocalipsa, acum? Din cauza secetei? A crizei euro şi a datoriilor suverane? Sau a încordării americano-iraniene? Nu. Acestea nu produc revelaţii, căci nimic nu e nou sub soare. Numai nervozitatea produsă de setea de viaţă glamuroasă trezeşte apetitul pentru fapte şi informaţii extreme. Apetitul acesta ascunde frica de necunoscut. Iar frica inhibă tot ce poate fi salvator în viaţa omului: curajul, speranţa şi determinarea de-a merge până la capăt, iubind-i pe alţii la fel ca pe el însuşi.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
 |
