RONDUL CAFE
| 25 Februarie, 2010 ora 12:57:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 177 |
Sancţiuni „regizate” la Poliţia Animalelor Mediaş
Campania de informare a cetăţenilor municipiului Mediaş privind sancţiunile la care se expun proprietarii de câini atunci când îşi scot la plimbare, pe domeniul public, exemplarele canine, a inclus joi dimineaţa şi o „regie” construită de reprezentanţii Primăriei şi cei ai Poliţiei Animalelor. Pentru că, din cauza orei matinale, în parcul din centrul istoric al municipiului de pe Târnava Mare nu-şi făceau „siesta” decât vreo doi-trei câini comunitari, cei doi agenţi constatatori din cadrul Poliţiei Comunitare au adus la „locul faptei” şi un proprietar de câine de rasă, aflat chipurile în neregulă (îşi plimba patrupedul pe iarbă, fără botniţă şi fără carnet de vaccinare). Imediat „organul”, Achim Goga, l-a luat în primire pe „contravenient” pe care l-a admonestat dur: „Aţi încălcat trei contravenţii, motiv pentru care puteţi fi sancţionat cu amendă de la 1,5 milioane lei la trei milioane de lei vechi. Dar pentru că v-am prins prima oară, veţi primi doar un avertisment scris”.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Animalelor Mediaş, acţiunea de joi a survenit în urma încheierii recensământului patrupedelor, care în prezent se ridică la peste 3.500 exemplare înregistrate, aici fiind incluse atât cele cu valoare, cât şi cele fără valoare chinologică.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
Elogiul realist al democraţieiAnonimii comunicării publicePuţină linişte! Oportunităţi de voluntariat internaţional prin Serviciul European de VoluntariatRecomandări privind comercializarea de porci vii şi carne de porcLecţia maestrului RebengiucPretextul ArafatStudiul monografic dedicat lui Vasile Aaron va fi lansat miercuri



















