ACTUALITATE POLITICA
| 11 Martie, 2010 ora 13:10:00 | Comentarii: 1 | Vizualizari: 1244 |
Salon de masaj erotic închis de poliţişti pentru prostituţie
Salonul de masaj erotic “Diavolo e Angelo”, din Sibiu, a fost închis pentru prostituţie. Patronul salonului, un tânăr de 30 de ani, racola tinere prin anunţuri de mică publicitate. Printre angajate erau şi trei minore cu vârste de 16 şi 17 ani. Patronul a fost reţinut de poliţişti şi va fi cercetat pentru proxenetism în stare agravată, întrucât au fost implicate şi minore. Tânărul riscă până la 18 ani de închisoare.
Salonul de masaj erotic a fost închis în urma unei descinderi ce a avut loc în noaptea de 9 spre 10 martie. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului, "salonul de masaj erotic era doar un paravan pentru derularea unor activitati de prostituţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Balteş.
Racolare prin mica publicitate
Patronul salonului de masaj racola tinere prin publicarea unor anunţuri de angajare pentru maseuze în reviste. Printre tinerele angajate se numără şi trei minore, cu vârste de 16 şi 17 ani. “La momentul descinderii, în salon erau două tinere. Însă, de la deschidere şi până în prezent, în urma cercetărilor, am identificat peste 10 tinere pentru care urmează să stabilim dacă faptele lor întrunesc elementele constitutive ale prostituţiei”, a declarat comisarul Bogdan Braşoveanu, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Sibiu.
Fetele sunt eleve la licee din Sibiu şi provin atât din mediul urban, cât şi rural.
Interese financiare
Potrivit aceloraşi surse, tinerele angajate nu au fost forţate să întreţină relaţii sexuale, ele acceptând de bună voie să se culce cu clienţii în schimbul unor sume de bani. “Fetele erau angajate pentru a fi maseuze. Ulterior li se propunea să se culce cu clienţii pentru bani. Tatifele practicate erau 100 de lei pentru un masaj de relaxare şi 250 de lei pentru un masaj special plus raport sexual. O altă formă de servicii oferite mascat era serviciul de escortă prin care una sau două tinere însoţeau clientul în alta locaţie decât salonul de masaj pentru a întreţine raporturi sexuale. Acolo fetele cereau de la 500 la 1000 de lei”, a declarat Bogdan Braşoveanu.
Câştigurile financiare erau împărţite între patron şi tinere în raport de 70-30 la sută.
Cercetat pentru evaziune fiscală şi proxenetism
Patronul în vârstă de 30 de ani este cercetat pentru proxenetism şi evaziune fiscală. În urma cercetărilor, poliţiştii şi reprezentanţii Gărzii Financiare au stabilit faptul că bărbatul nu contabilizase veniturile de peste 90.000 de lei obţinute de la deschiderea salonului. Impozitul pe care acesta ar fi trebuit să îl plătească ajunge la aproximativ 18.000 de lei, plus alte taxe. “Bărbatul a fost reţinut şi a fost prezentat instanţei în cursul zilei de azi (joi, 11 martie, n.r.) cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism. Instanţa şi-a însuşit această măsură, fiind emis pe numele bărbatului mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 25 de zile. În ceea ce le priveste pe tinere, sunt efectuate verificări pentru a se stabili dacă faptele pe care acestea le-au comis întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de prostituţie”, a declarat Luciana Balteş.
Pentru a vedea filmul descinderii, pus la dispoziţie de reprezentanţii poliţiei, accesaţi http://www.ronduldesibiu.ro/multimedia/video/Descindere-salon-masaj---DIICOT-Sibiu.
| 1. | corina despre Masaj erotic
- 03 Noiembrie, 2010 @ 16:49:17
Hai sa fim seriosi... pana la urma nu le-a obligat nimeni... de buna voie au facut-o |
Adauga un comentariu
Ajutoare alimentare şi lemne de foc pentru zonele afectate de viscol şi ninsoriAproximativ 60 de persoane, în marş de protest, la SibiuŞi primarul este de acord cu mămicile: Ne trebuie un spital nouÎncă un bărbat a murit la Sibiu din cauza temperaturilor scăzuteProtocol la Sibiu: Sindicatele vor sprijini USL la alegeri, PSD le va rezolva problemele45 de sibieni înşelaţi prin telefonCandidaţii PDL la Sibiu: prefectul Răcuciu, consilierul Brunchea sau profesorul ŞteţiuDouă firme din Timişoara vor scăpa sibienii de depozitele neconforme de gunoi



















