| 09 Septembrie, 2010 ora 09:35:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 817 |
Pompierii sărbătoresc, vineri, 162 de ani de la bătălia din Dealul Spirii
Cu această ocazie, va fi organizat un simpozion la Sala Thalia din Sibiu. De asemenea, va fi deshisă o expoziţie care va cuprinde imagini din activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Dumitru Croitoru" Sibiu (ISU).
Pompierii sărbătoresc vineri, 10 septembrie, în contul zilei de luni, 13 septembrie, 162 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, din 1848. Cu ocazia Zilelor Pompierilor din România, la Sala Thalia va fi organizat un simpozion, începând cu ora 10. Vor fi citite alocuÅ£iuni din partea invitaÅ£ilor, vor fi prezentate avansări în grad ÅŸi va fi organizată o festivitate de premiere a serviciilor voluntare pentru situaÅ£ii de urgenţă, a cercurilor de elevi, participante la concursurile organizate de inspectorat ÅŸi a echipelor câÅŸtigătoare la competiÅ£iile sportive. De asemenea, va fi deschisă o expoziÅ£ie fotografică, cu imagini din activitatea inspectoratului.
File din istoria pompierilor sibieni
Incendiile au fost în permanenţă un pericol în viaÅ£a comunităţii umane. Pentru Sibiu, documentele de arhivă menÅ£ionează eforturile ÅŸi preocupările sibienilor în vederea prevenirii ÅŸi stingerii incendiilor, începând cu secolul al XVI-lea.
Emil Sigerus, în „Cronica oraÅŸului Sibiu", consemnează incendiile devastatoare din anul 1556, cărora le-au căzut pradă 556 de case, ÅŸi din 1570, când au ars până la temelie 1.306 case, ceea ce a determinat probabil elaborarea celor mai vechi instrucÅ£iuni pentru stingerea incendiului, în anul 1570.
La vremea respectivă, oraÅŸul era împărÅ£it pe vecinătăţi, adică organizaÅ£ii civice (cetăţeneÅŸti) ÅŸi aÅŸa numitele „Zehntschaften", mici organisme militare formate din 10 vecini, împărÅ£ite după cele patru porÅ£i ale oraÅŸului ÅŸi subordonate câte unui căpitan. Vecinătăţile se organizau după regulamente proprii, iar cetăţenii erau investiÅ£i cu anumite atribuÅ£ii de prevenire ÅŸi semnalizare a producerii incendiilor ÅŸi specializaÅ£i pe diferite activităţi la intervenÅ£iile la foc, conform unei informaÅ£ii furnizate de un document datat 16 februarie 1696.
Răspândirea cu repeziciune a incendiului era favorizată ÅŸi de materialul folosit la construcÅ£ii (de pildă, în 1751, în OraÅŸul de Sus mai existau încă 61 case din lemn din totalul de 464) ÅŸi de străzile înguste. Începând cu anul 1768, s-a interzis cu desăvârÅŸire construirea caselor din lemn cu acoperiÅŸul de ÅŸindrilă, dispunându-se ca, în decursul unui an, toate coÅŸurile caselor să fie lărgite ÅŸi zidite.
Târgurile au fost mereu prilej de pericol pentru foc. Din acest motiv, magistratul oraÅŸului dispunea, în prejma deschiderii acestora, măsuri speciale de siguranţă, obligând pe fiecare proprietar de casă să aibă pregătite ciuberele cu apă ÅŸi uneltele de intervenÅ£ie.
InstrucÅ£iunile de prevenire ÅŸi stingere a incendiilor emise în timpul împărătesei Maria Tereza sau al lui Iosif al II-lea precizau, printre altele: obligaÅ£iile proprietarilor de case, ale instituÅ£iilor, breselor, mai cu seamă cele care lucrau în exercitarea meseriei lor cu focul (brutari, săpunari), ale negustorilor, hornarilor sau ale Comisiei pentru cercetarea cauzelor care au provocat incendiul. În cuprinsul acestor documente se indică genul materialului de construcÅ£ii (cărămidă), obligativitatea urbei de a dispune de utilaj propriu ÅŸi de cai, la care se adăugau uneltele pentru stingerea focului aflate în dotarea fiecărui proprietar de casă.
Asemenea instrucÅ£iuni au stat la baza amplificării ulterioare a măsurilor ÅŸi formelor de organizare, a protecÅ£iei împotriva incendiilor în secolul al XIX-lea. Astfel, iau fiinţă: Societatea de asigurare împotriva incendiilor (1845), Societatea de asigurare de viaţă ÅŸi a proprietăţii contra incendiilor (1845), AsociaÅ£ia pompierilor „Feuerpolizei", care emite instrucÅ£iuni proprii (1859), cea a hornarilor (1858) etc.
Un ordin emis la 1853 îi însărcina cu atribuÅ£ii privind observarea ÅŸi anunÅ£area incendiilor pe conducătorii de vecinătăţi, dar ÅŸi pe măturătorii de străzi; tot aici sunt atestate funcÅ£iile de maistru de pompă ÅŸi comisar de foc. Mai aflăm ÅŸi că vecinătăţile dispuneau de cinci pompe deservite de conducător (reprezentantul PoliÅ£iei sau Consiliului comunal), comisar de foc, mecanic, oameni de serviciu la pompe (tâmplari, dogari, pălărieri), cei de la ÅŸirul de găleÅ£i (membri vecinătăţii) ÅŸi oameni de rezervă (dulgheri, lăcătuÅŸi, fierari, pielari).
1872 este anul de naÅŸtere a Reuniunii pompierilor, al cărui statut era aprobat de Ministerul de Interne. Ulterior, activitatea de prevenire, stingere a incendiilor ÅŸi de intervenÅ£ie la catastrofe naturale a fost preluată de Corpul pompierilor voluntari, care a funcÅ£ionat până la data de 15 noiembrie a anului 1936, când în oraÅŸul nostru apărea prima companie de pompieri militari, compusă dintr-un căpitan comandant, doi subofiÅ£eri ajutori ÅŸi 40 de oameni de trupă.
Actul de înfiinÅ£are, care este ÅŸi ,,actul de naÅŸtere" a subunităţii mai sus-menÅ£ionate, este Ordinul de Zi nr. 132 din 11 noiembrie 1936. Pompierii militari sibieni au devenit un corp de elită profesionist în lupta cu incendiile, inundaÅ£iile ÅŸi calamităţile, fiind pregătiÅ£i oricând să sară în ajutorul celor care le solicită sprijinul.
În anul 1936, prin „Legea pentru organizarea pompierilor" votată în Senat, în ÅŸedinÅ£a din 26 martie, Corpul pompierilor voluntari a fost înlocuit cu pompierii militari. La desfiinÅ£are, a existat un singur supravieÅ£uitor, Gustav Theiss, care figura pe lista celor înscriÅŸi în anul 1873.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
