| 05 August, 2010 ora 09:58:00 | Comentarii: 1 | Vizualizari: 738 |
Poliţistul prins cu mită e cercetat în stare de libertate
Poliţistul sibian prins, marţi, în flagrant, în timp ce primea mită pentru a nu întocmi dosar penal unui şofer, este cercetat în stare de libertate, transmit reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Poliţistul cercetat şi-a riscat libertatea pentru doar 100 de lei. I.T., agent şef adjunct de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Sibiu - Biroul Ordine Publică a pretins de la un şofer, luni, 2 august, suma de 100 de lei pentru a nu întocmi acestuia dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism cu numere false. Şoferul, L.R.L. a formulat un denunţ împotriva agentului de poliţie, înaintat de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Marţi, 3 august, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţean Anticorupţie şi cu sprijinul D.G.I.P.I. şi IPJ Sibiu au organizat şi realizat acţiunea de prindere în flagrant. Astfel, pe o stradă din municipiul Sibiu agentul şef adjunct de poliţie a primit suma de 100 lei de la denunţător.
Faţă de poliţist, procurorul a dispus începerea urmăririi penale şi a luat măsura reţinerii acestuia pentru 24 ore. Miercuri, 4 august, acesta a fost prezentat Tribunalului Sibiu cu propunerea de arestare preventivă, care a hotărât cercetarea în stare de libertate şi a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 zile.
Â
Â
Â
| 1. | cinstitu
- 06 August, 2010 @ 12:06:52
tare de tot subofiteru,daca era un ofiter si lua 1000 EU.procurorul nu-i mai facea flagrant. |
Adauga un comentariu



















