ACTUALITATE POLITICA
| 08 Martie, 2010 ora 14:06:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 318 |
Mediaşul – rampă de lansare în România pentru managementul deşeurilor
Municipiul de pe Târnava Mare va deveni, în cursul acestui an, rampa de lansare în România pentru managementul deşeurilor, în urma implementării a două proiecte-pilot. Unul are în vedere deşeurile provenite din domeniul construcţiilor, iar celălalt pe cel al deşeurilor periculoase identificate în cadrul deşeurilor menajere. Este vorba de două proiecte de investiţii în valoare de circa un milion de euro, în care municipalitatea din Mediaş va participa, în calitate de cofinanţator cu doar 15 procente, restul fiind pus la dispoziţie de către guvernul norvegian.
Luni, la prânz, a fost prezentă la Mediaş o delegaţie din Stavanger (Norvegia) cu care primăria a încheiat deja un parteneriat. Cu acest prilej, partea română a fost informată în legătură cu beneficiile aduse de respectivele proiecte-pilot. Prezent la eveniment, Dumitru Ungureanu, directorul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Sibiu, a ţinut să precizeze că „Mediaşul nu a fost ales în mod întâmplător pentru cele două proiecte, care sunt menite a acoperi nişele de finanţare din partea Uniunii Europeane. Primul proiect-pilot este în valoare de 618.000 euro, Primăria Mediaş contribuind cu 93.000 euro, iar cel de-al doilea de 253.000 de euro, în care partea de cofinanţare a Mediaşului reprezintă 38.000 euro. Primul proiect privind managementul deşeurilor provenite din construcţii va fi realizat cel mai târziu până la sfârşitul toamnei, iar celălalt care, cu siguranţă, nu va fi implementat în România decât poate în 5-10 ani, va fi operaţional în cursul anului viitor. Mediaşul va deveni în acest fel un pol de interes, un model pentru toate municipiile din Regiunea 7 Centru, care vor fi invitate să adere la respectivul proiect privind managementul deşeurilor provenite din construcţii”.
Potrivit aceleiaşi surse, precum şi a edililor din Mediaş, în cadrul proiectelor-pilot vor fi construite două platforme de depozitare, sortare şi neutralizare a deşeurilor, cu utilaje specifice, după „modelul” Stavanger.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
Doi oameni au murit, sâmbătă noaptea, într-un accident spre aeroportMitingul suporterilor de la Sibiu: Represiunea naşte violenţă FOTO8 persoane au ajuns la urgenţe cu hiportermie, de la sfârşitul lunii ianuarieCentrul Creştin al Romilor protestează împotriva sistării ajutoarelor socialeRodipet-ul i-a facut pe medieşeni să tânjească după publicaţiile preferateFinanţări nerambursabile pentru proiecte cultural-sportive iniţiate de ONG-urile medieşeneTemperaturile revin la normal din 13 februarie Primele rezultate de la Recensământ: Judeţul Sibiu este pe locul 23 în ierarhia judeţelor

















