ACTUALITATE POLITICA
| 07 Iulie, 2010 ora 18:26:00 | Comentarii: 1 | Vizualizari: 762 |
Lavinia Guită a făcut o ultima escală la Mediaş înaintea zborului etern
Locotenentul Lavinia Guită, tânăra de 26 ani din Mediaş ale cărei aripi, luni seara, au devenit de înger în zborul său etern către văzduh, a făcut o ultimă escală în localitatea natală, miercuri seara. Convoiul funerar s-a oprit pentru câteva minute în faţa casei părinteşti a Laviniei, pentru a fi salutată ostăşeşte de către colegii de breaslă, iar localnicilor pentru a le oferi posibilitatea de a-i mângâia încă o dată, cu privirea, chipul care le zâmbea duios, din tabloul îndoliat. Transfigurată de durere, mama dispărutei, bolnavă şi ea, a fost tot timpul sprijinită de ultima fiică, pentru a nu se prăbuşi pe caldarâm.
Prezenţa autorităţilor locale, în frunte cu primarul Teodor Neamţu, care i-au adus Laviniei Guită un ultim omagiu, le-a dat certitudinea aparţinătorilor legali ai singurei femei-pilot pe AN2 că, deşi a plecat ca un anonim să învingă înălţimile, în urmă cu şapte ani, ea va rămâne veşnic în sufletele medieşenilor ca un erou. Trupul neînsufleţit al Laviniei, adus cu o aeronovă de la unitatea militară din Bobocu (Buzău) şi până la Câmpia Turzii, a fost transportat pe cale rutieră până în localitatea braşoveană Vlădeni, acolo unde joi la prânz va fi înmormântat.
| 1. | sasu
- 07 Iulie, 2010 @ 20:27:47
DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA IN PACE! http://www.cancan.ro/actualitate/intern/lavinia-guita-a-facut-o-ultima-escala-la-medias-inaintea-zborului-etern-112811.html |
Adauga un comentariu
Aproximativ 60 de persoane, în marş de protest, la SibiuŞi primarul este de acord cu mămicile: Ne trebuie un spital nouÎncă un bărbat a murit la Sibiu din cauza temperaturilor scăzuteProtocol la Sibiu: Sindicatele vor sprijini USL la alegeri, PSD le va rezolva problemele45 de sibieni înşelaţi prin telefonCandidaţii PDL la Sibiu: prefectul Răcuciu, consilierul Brunchea sau profesorul ŞteţiuDouă firme din Timişoara vor scăpa sibienii de depozitele neconforme de gunoiPrimăria a amendat 113 sibieni sau asociaţii de proprietari care nu au curăţat zăpada


















