EDUCATIE CULTURA
| 21 Aprilie, 2010 ora 14:53:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 447 |
Protestul dascălilor: elevii au, joi, vacanţă de o zi
Peste 80 la sută din unităţile şcolare ale judeţului Sibiu vor fi închise joi, 22 aprilie, când la Sibiu are loc greva generală de o zi programată încă din luna martie de sindicaliştii din toată ţara. Cu excepţia elevilor programaţi pentru susţinerea probei D a examenului de bacalaureat, elevii sibieni vor avea, joi, minivacanţă de o zi. Alte 10 unităţi şcolare din judeţ nu intră în grevă şi desfăşoară activităţi potrivit programului.
85 la sută dintre unităţile şcolare din judeţul Sibiu vor fi joi, 22 aprilie, în grevă generală, potrivit liderului Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Sibiu, Teodor Fîrţonea. Acestea se vor închide şi îşi vor suspenda complet cursurile, potrivit aceleiaşi surse. „SIP Sibiu, în conformitate cu rezultatele Referendumului desfăşurat în perioada 15-20 aprilie 2010, cu privire la acţiunile de protest, stabilite de comun acord cu celelalte federaţii sindicale reprezentative din învăţământ, anunţă că în data de joi, 22 aprilie, la nivelul judeţului Sibiu, vor înceta activitatea un procent de 85 la sută de unităţi. Anunţăm, pe această cale, că acţiunea va avea loc doar pe parcursul unei singure zi, vineri 23 aprilie, reluându-se activitatea, în mod normal”, a declarat Teodor Fîrţonea.
10 unităţi nu sunt în grevă
Nu toate unităţile şcolare vor fi joi în grevă. Potrivit aceleiaşi surse, există zece situaţii în care profesorii au anunţat că nu intră în grevă generală. Este vorba, la Sibiu, despre Grădiniţele nr. 42 şi 19, Şcoala generală nr. 11, Liceul IPAS, şi Liceul Energetic. În judeţ, cursurile se vor desfăşura normal la şcolile din Porumbacul de Jos, Şcoala de Arte şi Meserii Waldorf „Hans Spalinger” din Roşia, Şcoala din Slimnic, Iacobeni şi Hoghilag.
Proba digitală nu se întrerupe
Deşi la începutul acestei săptămâni, liderii de sindicat anunţau întreruperea probei de evaluare a competenţelor digitale din 22 aprilie, lucrurile s-au schimbat, între timp. Teodor Fîrţonea a declarat, de asemenea, că deşi cursurile vor fi întrerupte, elevii de clasa a XII-a, programaţi să susţină proba în data de joi, 22 aprilie, vor merge la şcoală pentru susţinerea probei. “Şcolile se vor închide complet, cu excepţia celor care au hotărât să nu intre în grevă. Elevii care vor merge la şcoală vor fi doar cei care sunt programaţi pentru joi la proba de evaluare a competenţelor digitale”, a declarat liderul SIP Sibiu.
Potrivit datelor oferite de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Sibiu, pentru joi sunt programaţi peste 600 elevi pentru susţinerea probei.
Grevă generală şi în iunie
Reprezentanţii SIP Sibiu atrag atenţia ministerului Educaţiei asupra declanşării unei greve generale şi la începutul lunii iunie, în cazul în care acţiunea de protest de joi nu va fi luată în serios. „Apreciez, că declanşarea conflictului de muncă şi a acţiunii de protest de o zi, ar trebui să fie luate în serios de către reprezentanţii ministerului, deoarece nerezolvarea problemelor ce tensionează angajaţii din învăţământ pot să fie motivele declanşării unei greve generale la începutul lunii iunie. Răspunderea pentru escaladarea conflictului şi pentru eventuala intrare în grevă generală îi revine în totalitate ministrului care mimează dialogul social, desconsideră grav problemele cu care ne confruntăm şi se complace în a ridica un salariu lunar nemeritat faţă de responsabilităţile pe care ar trebui să şi le onoreze în înalta funcţie pe care o ocupă.” a declarat Teodor Fîrţonea.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
ARTIŞTII CETĂŢII. GRAFICIENII. Primele materiale de promovare a Sibiului cultural baroc au ieşit pe piaţă. Vezi programul anuluiTeatrul de Balet din Berlin şi cel din Sibiu vă invită la galăCum se vede lumea prin ochii unui copil cu autism?Cerere în căsătorie, în premieră, la MediaşElevi francezi în vizită la MediaşReîncep Serile Sibiului: prima întâlnire este dedicată elitelor saşilorPortretul Reginei Maria, la Cinemateca Astra Film


















