EDUCATIE CULTURA
| 23 Aprilie, 2010 ora 14:36:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 464 |
Elevii au confecţionat pubele pentru medieşenii necivilizaţi
Din cauza grevei cadrelor didactice, Ziua Pământului a fost sărbătorită la Mediaş vineri, cu o zi întârziere. A fost vorba însă despre o aniversare la care au fost angrenaţi doar elevii unor şcoli din municipiul de pe Târnava Mare, în colaborare cu reprezentanţi ai firmei de salubritate ECO-SAL.
Astfel, înainte de orele amiezii, elevii Şcolii Generale nr. 3 au ieşit în parcul din centrul oraşului „înarmaţi” cu pubele de colectare selectivă, confecţionate de aceştia, cu care i-au îmbiat pe trecători să arunce resturile menajere. În acelaşi interval de timp, elevii Şcolii Generale nr. 8 au împărţit fluturaşi educativi în cartierul Vitrometan. O oră mai târziu şi elevii de grădiniţă au fost angrenaţi în respectiva manifestare, contribuind la ecologizarea „Orăselului Copiilor”. Anca Bâra, purtătorul de cuvânt al ECO-SAL ne-a declarat că „prin această acţiune am încercat să atragem atenţia cetăţenilor care se arată mai puţin preocupaţi de protejarea mediului în care trăiesc. Copiii implicaţi în evenimentul cu pricina şi care şi-au luat foarte în serios rolul de ecologişti i-au testat pe trecători, pentru a se convinge dacă ştiu să asocieze culoarea tomberoanelor confecţionate de elevi cu ambalajul care trebuia aruncat în respectivele pubele”.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
ARTIŞTII CETĂŢII. GRAFICIENII. Primele materiale de promovare a Sibiului cultural baroc au ieşit pe piaţă. Vezi programul anuluiTeatrul de Balet din Berlin şi cel din Sibiu vă invită la galăCum se vede lumea prin ochii unui copil cu autism?Cerere în căsătorie, în premieră, la MediaşElevi francezi în vizită la MediaşReîncep Serile Sibiului: prima întâlnire este dedicată elitelor saşilorPortretul Reginei Maria, la Cinemateca Astra Film



















