Începutul şcolii a adus profit cafenelelor

Dacă profesorii au stat cu gândul la salarii, iar părinţii la legile educaţiei, adolescenţii s-au “relaxat”, în prima zi de şcoală, la o cafea şi multe ţigări, prin baruri. Prima zi de şcoală - zero emoţii, pentru majoritatea tinerilor care s-au întors în băncile liceelor, dar mult profit pentru cafenelele de pe lângă acestea. Care mai de care mai aranjat, cu freza mai zburlită sau dimpotrivă, “linsă” frumos într-o parte, etalându-şi jeanşii skinny şi tenişii de firmă, cu poşete colorate, dar goale. Nu este prima generaţie de adolescenţi care, plictisită de discursurile comuniste de început de an, de buchetele de flori pentru diriga şi mirosul de var proaspăt din clase, alege să înceapă anul la o cafea, cu colegii. Dacă cei mici habar nu au ce îi aşteaptă şi intră în clase mânaţi, de la spate, de părinţi, urmărind fustele unei învăţătoare cu salariu mizer, cei mari sunt, deja, unşi cu toate alifiile. Elevii de gimnaziu aşteaptă ultima găselniţă prin care vor intra, în acest an, la liceu, fie că se cheamă examen de admitere, capacitate, teste naţionale, teze cu subiect unic sau noua evaluare naţională. Cei de-a 12-a aşteaptă să dea trei, opt sau cine ştie câte probe la Bac. Nicio problemă, că timp e destul până la vară, iar părinţii se scobesc de bani de meditaţii. Şi oricum, degeaba te zbaţi cu un 8 la mate, la un liceu de elită, când la facultate se intră cu dosar, şi e posibil ca un coleg de generaţie din Cucuieţii din deal să vină cu 10 pe linie şi să îţi sufle locul. Nu e, într-adevăr, prima generaţie plictisită. De 20 de ani, dezinteresul elevilor creşte proporţional cu debandada din învăţământ. Nici nu mai au chef să iasă în stradă, să vocifereze împotriva unui nou set de legi fără noimă. Dacă nici măcar profesorii nu sunt băgaţi în seamă, ce şanse ar avea ei? Acuzaţi că vor doar să chiulească, că nu vor să înveţe, că beau, că fumează, că pierd vremea la calculator şi la TV, că nu au citit o carte, că sunt violenţi şi depravaţi, şi mereu comparaţi cu generaţiile trecute, care ştiau şi să înveţe şi să culeagă recolte la CAP, care beau numai sana şi mâncau covrigi, şi asta numai după orele de şcoală, care mergeau doar o dată pe săptămână la cinematograf, care nu ieşeau din cuvântul părinţilor şi al profesorilor şi purtau numărul matricol pe umăr, să fie oriunde şi oricând identificaţi, asemeni prizonierilor într-o mare închisoare. Totuşi tinerii noştri de acum ar merita şi ei o şansă, să trăiască frumos această libertate, pentru care unii au luptat, acum 20 de ani. Între timp, mai bine la o cafea şi o ţigară, decât la şcoală.