| 08 Februarie, 2012 ora 16:07:00 | Comentarii: 1 | Vizualizari: 237 |
Cum se vede lumea prin ochii unui copil cu autism?
20 de copii cu nevoi speciale, din centrele de zi ale Fundaţiei "Un copil, o speranţă" vor participa, din 9 februarie, la ateliere de biblioterapie, în cadrul unui proiect iniţiat de Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, în parteneriat cu Fundaţia UCOS Sibiu.
Atelierele vor fi susţinute de Florinela Anca Vasilescu, bibliotecar al Bibliotecii ASTRA Sibiu şi psihologul Elena Dobrovolski şi se vor desfăşura săptămânal, în fiecare vineri, din anul şcolar 2012 - 2013, la sediul Fundaţiei UCOS Sibiu.
Dezvoltarea capacităţilor de comunicare, prin implicarea copiilor în activităţi educative care să îi ajute să înveţe literele, spre exemplu, ca un prim pas spre integrarea în societate, să descopere şi să înţeleagă lumea din jurul lor şi mai ales să reuşească să transmită idei, dorinţe şi valori din propria lor perspectivă este unul dintre principalele scopuri ale proiectului "Eu sunt Eu - Atelier de Biblioterapie".
Cum se vede lumea prin ochii unui copil cu autism?
Joi, 9 februarie 2012, de la ora 12:00, la sediul Bibliotecii ASTRA Sibiu, în foaier, va avea loc vernisajul primei expoziţii de desene a lui Gabriel Popa, un copil de zece ani, care suferă de autism.
Evenimentul de vernisare a desenelor lui Gabriel Popa este primul din seria de evenimente care vor avea loc în cadrul proiectului "Eu sunt Eu - Atelier de Biblioterapie" şi se înscrie în linia obiectivelor pe care atelierele de biblioterapie şi le propune.
"Ne propunem prin acest proiect să ajutăm comunitatea să înţeleagă că în esenţă suntem toţi la fel: animaţi de emoţii, idei, valori, chiar şi atunci când realitatea cruntă pare să spună, în aparenţă, altceva. Copiii cu nevoi speciale sunt de multe ori înzestraţi cu abilităţi artistice deosebite, au o sensibilitate aparte pe care avem obligaţia să o descoperim şi să o promovăm în rândul comunităţii, participând în felul acesta la integrarea acestor copii în societate. Proiectul "Eu sunt Eu - Atelier de Biblioterapie", prin toate activităţile pe care le desfăşoară, are ca principal obiectiv conştientizarea societăţii vis a vis de nevoia de înţelegere şi integrarea în societate a copiilor cu nevoi speciale", a spus Florinela Anca Vasilescu - Coordonator proiect, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu.
| 1. | Amparo despre nAgyBJpx
- 22 Februarie, 2012 @ 09:38:23
Lumea iuiirbiGandurile mele se aduna aici impreuna cu ale voastre pentru o lume mai buna, o lume a iuiirbi. Sa ascultam impreuna glasul vietii, sa privim cum loveste apusul de soare pamantul, sa stergem lacrimile norilor, sa simtim aerul mangaindu-ne fetele, deslusind rostul vietii. Merita sa incercam si sa indraznim sa fim mai fericiti ! Nu vreau sa mai stiu nici unde, nici cum a inceput totul. Ii multumesc doar clipei care mi te-a daruit. La malul sufletului tau mi-am ancorat cu speranta inima. Nu stiam exact ce cautam dar am gasit un coltisor curat si primitor, de care, fara sa stiu, mi-era atat de dor. Mai lasa-ma sa stau o zi si timpul in loc am sa-l opresc. Viata mea este o poveste, destinul meu povestea nespusa a unei femei care s-a straduit sa nu oboseasca de atata trait. Cu zambetul croit sagalnic pe cele mai frumoase si iubite buze zambesc maine este mai mult decat o iluzie. Este o realitate minunata iar iubirea mi-o va face si mai fericita. |
Adauga un comentariu


















