Newsletter | 29 August, 2009 ora 16:00:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 366 |
Poate mai mult decât majoritatea ţărilor candidate europene, România a văzut în relaţia cu Uniunea Europeană şansa extraordinară de a învinge capcana înapoierii şi realizarea aspiraţiei seculare de modernizare. Mai mult decât atât am crezut că integrarea ne-ar pune la adăpost de instabilitatea şi perturbaţiile din restul spaţiului mondial.
Nimic mai greşit, criza financiară şi apoi economică de la sfârşitul anului 2008, a demonstrat-o. Cuvintele şi numerele nu sunt suficiente. Eduard Lucas, autor al cărţii „The New Cold War: Putin’s Russia and the Threat to the West” făcea un portret al actualei situaţii din Europa “Numai o hartă din vremurile vechi, cu un monstru marin, un vârtej sau poate un craniu şi două oase încrucişate ar începe să se apropie de ceea ce până nu demult era sclipitoarea poveste de success a lumii ex-comuniste”. Tot ceea ce până în urmă cu doi ani părea un colac de salvare s-a transformat într-o corabie care se scufundă şi odată cu ea trage România în jos. Liniştea şantierelor de construcţii neterminate din Europa, preţurile extrem de mici în hotelurile de lux care au apărut în Europa în anii de avânt economic sunt doar câteva imagini ce conturează portretul actualei crize economice care a cuprins întreaga lume.
Ţările baltice sunt astăzi primele pe lista eşecurilor Europei, având un declin economic cu două cifre, guverne în dificultate şi cheltuieli bugetare din ce în ce mai mici.
Până acum Belgia era considerată „cabina de pilotaj a Europei” – locul unde interesele marilor puteri se ciocneau şi erau rezolvate. Acum acest loc sunt ţările baltice. Miza este nu numai credibilitatea NATO, dar şi aceea a întregului experiment post-comunist. Este posibil ca ţările mici de la graniţele Rusiei să obţină prosperitate, securitate şi libertate durabile şi să-şi decidă soarta prin propriile talente şi virtuţii? Sau poate că fluxurile şi refluxurile economice vor demonstra că aceste mici state nu pot exista decât ca provincii pentru vecinii mai puternici?
Creşterea economică
Creşterea economică susţinută este un fenomen foarte rar întilnit în rândul statelor nou intrate în Uniunea Europeană.
În Europa Occidentală, Irlanda este cazul cel mai interesant. Este adevărat că Spania, în special, şi Portugalia au cunoscut evoluţii schimbate în bine după sfârşirea dictaturilor – a lui Franco şi, respectiv, Salazar - , dar nici una dintre ele nu a înregistrat rate de creştere ca în Irlanda. De notat că la data intrării în UE Irlanda avea venitul/ locuitor de 59% din media UE, în timp ce pentru Grecia, la data intrării sale în UE (în 1981) cifra se situa la 77%. Pentru ca în 1998, venitul/locuitor în Irlanda să depăşească media UE, în timp ce în Grecia să coboare la 66% din această medie (după cum arată un studiu al Băncii Mondiale, Progress towards unification of Europe).
La prima vedere, atat transformarea, cât şi dezvoltarea ar fi simplu de rezolvat dacă politica publică şi privată ar putea să “planteze” instituţii progresiste, schimbând instan- taneu anatomii şi fiziologii sociale (organizaţionale), dar instituţiile nu pot fi achiziţionate şi nici asimilate în timp record; fiind un produs social-istoric autohton, care demonstrează că timpul nu poate fi comprimat după vreme. Lecţia pentru România este simplă: în lipsa unor instituţii adecvate şi a unei politici publice responsabile (active) va fi practic imposibil să cunoaştem dezvoltarea economică rapidă de care avem nevoie. Iar fără o astfel de dinamică ne va fi din ce în ce mai dificil să ne alăturăm clubului ţărilor europene prospere.
România are un venit pe cap de locuitor ce reprezintă cca. 27-28% din media Uniunii Europene fiind în acelaşi timp o ţară cu o populaţie relativ mare (în raport cu standardele europene).
Diverse calcule arată că în ipoteza înregistrării de către România a unei rate medii de creştere pe termen lung de 5%, în condiţiile în care în UE rata de creştere medie ar fi de 2%, ar fi necesari cca. 20 de ani pentru a ajunge la jumatate din nivelul mediu al venitului pe locuitor din UE, iar ajungerea din urmă în ceea ce priveşte venitul pe locuitor (la paritatea puterii de cumpărare) ar fi posibilă nu înainte de 45 de ani.
Intrarea în UE nu reclamă atingerea nivelului mediu al venitului pe locuitor (aşa cum arată experienţa unor ţări ca Portugalia şi Grecia), dar asemenea cifre înfăţişează mărimea decalajelor şi provocarea istorică pentru România.
De ani de zile, unii oameni politici din UE şi lideri de opinie din ţările vest-europene discută pe marginea avantajelor şi costurilor lărgirii Uniunii. Probleme care revin în mod recurent în dezbatere privesc:
l migraţia masivă, care periclitează locurile de muncă în Occident, în condiţiile în care şomajul este ridicat şi acum poate fi accentuat de încetinirea activităţii economice;
l concurenţa din partea unor ţări cu un capital uman deloc de neglijat şi cu costuri ale forţei de muncă mult mai scăzute;
l “fuga” unor întreprinderi în Europa Centrală şi de Răsărit, ceea ce ar creşte şomajul în Vest;
l concurenţa în domeniul agriculturii, în condiţiile în care fermierii reprezintă un lobby puternic în ţările occidentale;
l nu în cele din urmă, povara pentru bugetul federal al primirii în UE a unor state relativ sărace
Problemele evocate mai sus nu pot fi neglijate de către ţările candidate sau considerate ca lipsă de vaintă politică, un limbaj dublu al guvernelor vest-europene sau al unora dintre acestea. Realitatea arată că ar fi foarte dificil de estimat beneficiile şi costurile extinderii UE, mai cu seamă când se intră în sfera mărimilor dinamice. A afirma sentenţios că non-extiderea este mult mai periculoasă (costisitoare) pentru Europa decât lărgirea, nu este o retorica suficient de persuasivă pentru cetăţeanul de rând din ţările UE.
Cifrele arată că UE a exportat în ţările Europei Centrale şi de Est mai mult decât a importat de acolo. Totodată, forţa de muncă din aceste ţări acoperă golurile de bază pe piaţa forţei de muncă din Vest. Referitor la România, specialişti cu înaltă calificare în domeniul IT sunt angajaţi de firme în Germania şi în alte ţări, iar mulţi tineri şi tinere din România asigură funcţionarea serviciilor în unele spitale, hoteluri şi restaurante, în Italia şi Portugalia etc. De altfel, România a devenit un mare exportator de forţă de muncă calificată şi mai puţin calificată. Circumstanţele de după 11 septembrie au mărit înclinaţia ţărilor vest-europene de a fi mai permeabile la infuzia de forţă de muncă din ţările candidate – pentru că nevoi există, mai ales dacă ne gândim la efectele îmbătrânirii populaţiei în ţările UE.
Există şi interese uneori puternic divergente în interiorul Uniunii privind lărgirea ei. De exemplu, ţările mediteraneene ale UE (în general mai sărace) privesc cu bucurie intrarea ţărilor din Europa Centrală în Uniune deoarece acestea vor schimba geografia intereselor economice şi politice, mai ales pentru că vor fi admise ţări cu venitul pe cap de locuitor sub media Uniunii. Chiar dacă UE a experimentat asemenea admiteri – vezi cazul Greciei, Portugaliei, Irlandei şi chiar Spaniei - , o formulă de tip Big-bang nu este uşor de digerat.
Sprijinul oferit de UE pentru ieşirea din criză
Şi cum este normal Romania a aşteptat din partea Uniunii Europene un colac de salvare, o mână de ajutor pentru a putea depaşi criza.
Statele Unite se apropie de ieşirea din criză, potrivit previziunilor făcute de 66 de economişti americani. Aceştia consideră că economia SUA va reintra pe creştere în trimestrul al treilea. În Europa, în trimestrul al doilea s-au realizat tranzacţii de 13 miliarde de euro în domeniul imobilar, o creştere de 12% faţă de cele 11,6 miliarde de euro tranzacţionate în primul trimestru.
În România, plecată de la cea mai mare creştere economică din Europa, 9%, contracţia economică este tot mai mare. Ultimele estimări vorbeau de scădere în jur de 6 -7% Deficitul şi datoria publică cresc fără a exista nici o investiţie majoră ca măsura anticriză.
Preşedintele spunea într-o declaraţie că: "România nu poate să iasă singură din criză. Un program de ieşire din criză ar fi atât de scump, încât nu merită, ci trebuie să adopte măsuri pentru diminuarea efectelor crizei".
Ceea ce este sigur este că ajutaţi sau nu de Uniunea Europeană putem să scăpăm de criză, dar nu vom reveni la creşterile din anii precedenţi. Va fi dificilă o revenire la creşterile anterioare pentru că a fost afectat potenţialul de creştere şi nu vom putea să atingem creşteri de peste 6% sau o creştere nejustificată de salarii cum a fost până acum.
(scor: +1, voturi: 1) |
Autor: drd. Ioana Bărbulescu |
 |
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
