Politica regionala, prioritate zero!

In timp ce Uniunea Europeana se manifesta drept un factor de progres si stabilitate pe scena mondiala, in conditiile interdependentei tot mai acute dintre statele lumii, decalajul economic si social dintre cei 27 de membri si cele 271 de regiuni este considerabil. Conform unui studiu recent al Eurostat (Oficiul european de Statistica, febr. 2010), regiunea cea mai prospera a Uniunii Europene. Orasul Londra, este de sapte ori mai bogata decat cea mai saraca regiune UE, Severozapaden, in Bulgaria. Politica regionala isi propune, ca obiectiv fundamental, consolidarea coeziunii economice, sociale si teritoriale, prin reducerea disparitatilor dintre nivelurile de dezvoltare ale regiunilor si tarilor din UE, ceea ce ar conduce, implicit, la ameliorarea rezultatelor economice, in ansamblu. Convergenta, competitivitate si cooperare teritoriala, iata asadar termenii-cheie folositi pentru a identifica si trasa prioritatile strategice ale Uniunii Europene in perioada urmatoare. Un program misionar si doctrinar necesitand actiuni imediate si conjugate din partea tuturor actorilor implicati, fonduri si investitii permanente in infrastructura, dezvoltarea societatii informationale, accelerarea transferului de know-how si stimularea cooperarii transfrontaliere. O orientare mai mult sau mai putin evidenta a comunitatii europene inca din vremea Tratatului de la Roma (1957/8), care semnala, in chiar Preambulul sau, nevoia partilor semnatare de a intari “unitatea economiilor lor” si de a asigura “o dezvoltare armonioasa, prin reducerea decalajului dintre diferitele regiuni si a ramanerii in urma a zonelor defavorizate” (vezi Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene). Dimensiunea regionala cunoaste o noua evolutie odata cu momentul Maastricht (1993), cand notiunea de “coeziune economica si sociala” apare in prim planul preocuparilor statelor membre, la acea ora, in numar de 12 (TUE, titlul XIV, art. 130a). Astfel, “diversitate regionala”, “dezvoltare re­gio­nala”, “dezechilibre si probleme regionale” sau “interese regionale specifice” sunt formule capabile sa reflecte interesul sporit in materie de dezvoltare regionala din partea liderilor europeni. Se infiinteaza Comitetul Regiunilor, ca organ consultativ, cuprinzand repre­zentanti ai colectivitatilor teritoriale si ia nastere Fondul de coeziune, pentru a contribui la realizarea proiectelor in domeniul mediului si al retelelor trans-euro­pene de transport. Expresie a unitatii si solidaritatii europene, prin recursul sistematic la fonduri structurale, care sa favorizeze imbunatatiri continue in materie de competitivitate, crestere economica si ocuparea fortei de munca la nivel de state si regiuni si sa aduca, astfel, beneficii tuturor cetatenilor Europei, conceptul de dezvoltare regionala merge mana in mana cu procesul de integrare europeana. De altfel, politica regionala constituie piatra de temelie a reformelor prevazute in “Agenda 2000”. Obiectivele sale prioritare reafirma noua viziune comunicata de Comisia Europeana, “Pentru o Uniune mai puternica si mai larga”, in prag de secol XXI si ca raspuns la miza viitoarei extinderi: ajutorarea regiunilor cu dezvoltare precara, reconversia economica si sociala a regiunilor cu dificultati structurale, precum si adaptarea si modernizarea politicilor si sistemelor de educatie, formare si ocuparea fortei de munca. Cel mai mare val de extindere, din mai 2004, incheiat prin aderarea Romaniei si Bulgariei, la 1 ianuarie 2007, aduce intr-un raport direct tarile Europei Centrale si de Est (CEECs/PECO) si statele dezvoltate din Occident. Aceasta situatie, prevazuta din timp, impunea adaptarea cadrului legislativ, a institutiilor si politicilor comunitare la configuratia largita de state, dar crea, totodata, si o nevoie iminenta de a reduce decalajul social si economic dintre regiuni, cu atat mai flagrant acum, dupa aderarea celor 12 noi membri. Instrumentele structurale de pre-aderare (pentru perioada 2000-2006, respectiv Phare, ISPA, SAPARD), acordate sub forma de ajutor de cooperare financiara si tehnica, incearca sa faciliteze accesul tarilor candidate la obiectivele, procedurile si normele comunitare, dar si sa sprijine efortul acestora in domeniul coeziunii economice si sociale. Pe 17 mai 2006, Parlamentul European, Consiliul si Comisia semneaza un Acord inter-institutional, care include si reglementarile generale asupra fondurilor structurale pentru ciclul financiar actual, respectiv 2007-2013. Acestea reprezinta peste o treime din bugetul Uniunii Europene, adica aproximativ 385 miliarde de euro alocati obiectivelor de competitivitate, coeziune, crestere durabila si ocuparea fortei de munca. Noul cadru vizeaza stimularea cercetarii, educatiei, inovarii si mobilitatii, dezvoltarea armonioasa a ansamblului Uniunii Europene, adaptarea economiilor locale la concurenta mondiala si cooperare interregionala. In noiembrie 2009, sub influenta crizei financiare mondiale si a provocarilor social-economice generate de aceasta, Comisia Europeana propune o noua expresie de parteneriat strategic intre state, care sa permita efecte pozitive in urmatoarea decada. Ca orice strategie, si aceasta trebuie sa fie ambitioasa. Mai mult, ea este formulata si sub aspectul unui compromis, pentru a corespunde asteptarilor diverse ale membrilor Uniunii. Lansand spre consultare publica obiectivele noului program, remarcam o serie de contributii esentiale la propunerile Comisiei: ameliorarea comunicarii intre diferitele niveluri de guvernanta (pentru un parteneriat deplin si egal), un rol sporit acordat regiunilor, o conlucrare mai buna si sporita intre actiunea autoritatilor locale si regionale, care dispun de importante competente si resurse in domenii esentiale, si strategiile europene, via politica de coeziune si aplicarea instrumentelor sale. In data de 11 februarie a.c. are loc intrunirea informala a sefilor de stat si de guvern ai celor 27, primul summit covocat de catre Herman Van Rompuy, ilustrul “necunoscut”, in calitatea sa recenta de presedinte al Consiliului European, dar si primul de la intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona. D-nul José Manuel Barroso, la al doilea mandat in fruntea Comisiei Europene, recomanda ca “Europa sa reactioneze pentru a evita declinul” si lanseaza apelul la o redresare durabila, in baza unei noi viziuni in ceea ce priveste viitorul pe termen mediu (2020): o crestere fundamentata pe inovare si cunoastere, o economie competitiva si durabila, cu o rata ridicata a ocuparii fortei de munca si o politica energetica si ecologica eficienta si convergenta. Obiective ambitioase, o responsabilitate comuna, pe fondul unor date ingrijoratoare: PIB-ul la cel mai redus nivel inregistrat din anii '30 (-4% in 2009), scaderea productiei industriale si scaderea productivitatii, cresterea ratei somajului la 10%, preconizata pentru 2010 (reprezentand o revenire la nivelul din anii '90), imbatranirea populatiei si slabirea pozitiei internationale a UE. In timp ce liderii europeni dezbat la Bruxelles chestiunea “stabilitatii financiare a zonei euro” si propunerile strategiei “Europa 2020” de relansare economica, regiunile si colectivitatile teritoriale reusesc deja sa prezinte solutii viabile pentru iesirea din criza. Pentru ca programele europene din domeniul economic nu pot functiona decat daca tin cont de viziunea si strategiile locale si zonale existente. Acest background reprezinta si lozinca sub care Comitetul Regiunilor a lansat, la inceputul lunii octombrie 2009, labelul “Regiune europeana intreprinzatoare” (European Entrepre­neurial Region/Région européenne entreprenante). Se aduce in discutie, o data mai mult, rolul sporit al regiunilor si colectivitatilor teritoriale in cadrul planurilor strategice de dezvoltare ale Uniunii, intregul demers vizand a recompensa, anual, o serie de regiuni europene cu performante deosebite in crearea si implementarea unor politici inovante de sustinere si dezvoltare a mediului economic autohton. O prima editie de succes cu sase campioni regionali pe podium -Brandeburg (DE), County Kerry (IE), Murcia (ES), Catalonia (ES), Trnava (SK) si Uusimaa/Helsinki (FI)-, fiecare promovand o politica pentru intreprinderi capabila sa duca la crearea de noi locuri de munca si sa stimuleze economiile locale. Pastrand referinta fundamentala a subsidiaritatii si proportionalitatii (art. 5), deja celebrul tratat de la Lisabona consacra alte doua principii, anume atribuirea de competente si solidaritatea, care sa stea la baza noilor politici de dezvoltare ale UE. Proaspat intrat in vigoare la 1 decembrie 2009 si rezultat al unui lung proces de ratificare, tratatul aduce si o viziune progresista asupra politicii de coeziune economica, sociala si teritoriala, inclusa in sfera competentelor partajate intre Uniune si statele membre (titlul I, art. 4). Aceasta isi propune, de altfel, sa desfasoare o actiune in spiritul reducerii decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni si a ramanerii in urma a regiunilor defavorizate (titlul XVIII, art. 174), reafirmand faptul ca “promovarea coeziunii economice, sociale si teritoriale este vitala pentru dezvoltarea integrala si pentru succesul durabil al Uniunii” (Protocolul nr. 28 privind Coeziunea economica, sociala si teritoriala). Urmatoarea decada va fi decisiva in ceea ce priveste rolul politicii regionale si viitorul Uniunii Europene. Cele doua chestiuni sunt interdependente si inseparabile. Definirea unui sistem de guvernanta multinivel (multi-stratificat) nu face decat sa vina in sprijinul conceptului de integrare europeana, sub impactul crizei actuale si in conditiile provocarilor de mediu, demografice si social-economice. Globalizarea a creat nevoia imperativa a unei actiuni coerente si concertate intre dife­ritele niveluri ale puterii, fiind necesara marirea cercului de actori implicati in elaborarea de politici publice. Doar prin includerea factorului local si regional in cadrul programelor si strategiilor comunitare, precum si prin accentuarea importantei coordonarii dintre niv­e­luri, se poate asigura buna desfasurare a procesului deci­zional european. Urmarind prin aceasta dezvoltarea armonioasa si progresul solidar al Europei largite la 27 de state membre.