Politica ecologica in Uniunea Europeana

In prezent protectia mediului reprezinta una dintre problemele globale ale omenirii, aflata intr-o stransa legatura cu dezvoltarea economica. Protectia mediului poate fi caracterizata prin dinamism, evolutia sa urmand dezvoltarea tehnologica si problemele complexe cu care se confrunta economia mondiala. Tarile dezvoltate dispun de nume­roase organizatii, asociatii si organisme, guvernamentale si neguvernamentale, finantate si cu o infrastructura dezvoltata, care desfasoara activitati si exercita o influenta puternica in domeniul protectiei mediului. In Europa de Vest isi desfasoara activitatea partide politice ecologiste, ce sustin o legislatie din ce in ce mai complexa in domeniul protectiei mediului. In S.U.A. functioneaza alte tipuri de organizatii, comparativ cu Europa insa, preocuparile lor sunt similare, iar in multe cazuri mult mai eficiente: World Watch Institute, din Washington este unul dintre cele mai prestigioase institute care elaboreazaanalize inter disciplinare cu caracter global, preocupari importante manifestandu-se in ceea ce priveste pericolul depasirii unor praguri in utilizarea resurselor planetei, men­tinerii echilibrului ecologic etc (www.worldwatch.org). In Romania, odata cu aderarea la structurile europene, procesul de elaborare legislativa se afla in plina desfasurare, un pas important fiind reprezentat de elaborarea Legii protectiei mediului. In cadrul acestei legi, se subliniaza importanta participarii organizatiilor neguvernamentale si a populatiei la elaborarea si aplicarea deciziilor referitoare la protectia mediului. In acest context, informatia de mediu reprezinta un liant intre ansamblul actorilor care “joaca” pe scena economica si sociala. Prin imbunatatirea accesului publicului la informatia disponibila de mediu se urmareste, pe de o parte, sprijinirea constienta a deciziei din acest domeniu si, pe de alta parte, o informare si o educare a publicului in vederea eliminarii unor moduri nondurabile de consum. Ignorarea problemelor de mediu, atat in societatea romaneasca, dar si pe plan global, are mai multe cauze, intre care se disting: dificultatile economice cu care se confrunta majoritatea membrilor societatii; insuficienta sau chiar lipsa educatiei; lipsa unei informatii complete si corecte; lipsa unei legislatii adecvate etc. Nu putem omite insa faptul ca, reactia societatii la impactul degradarii mediului este conditionata, intr-o masura insemnata, pe langa existenta si functionarea sistemului legislativ, de o sustinere financiara corespunzatoare. Nu de putine ori perioada contemporana a fost denumita “epoca informationala”. Modalitatile concrete de productie, comunicare, cunoastere etc. au cunoscut o evolutie rapida, determinata de numerosi factori, intre care cei tehnologici sunt primordiali. In acest context, culegerea, transmiterea, prelucrarea si diseminarea informatiei reprezinta actiuni esentiale. Aflata in fata unei degradarii continue a mediului inconjurator, ome­nirea incearca sa construiasca un nou tip de dezvoltare – dezvoltarea durabila, care urmareste armonizarea, pe termen lung, a necesitatilor productiei si consumului, pe de o parte, si protejarea unui mediu propice vietii, pe de altaparte. Din perspectiva elementelor enuntate anterior, politicile ecologice trebuie sa vizeze cel putin doua aspecte, si anume: managementul ecologic, prin care se va urmari amendarea tuturor deciziilor politice, economice si sociale din punct de vedere ecologic si informatia ecologica. Informatia ecologica este un element care comporta cel putin doua componente (Iosif, Gh. si colab.-“Ecomar­ketingul societatilor comerciale”): - din punct de vedere tehnic, informatiile transferate catre utilizatori sau cei interesati trebuie sa fie de buna calitate, transmiterea putandu-se efectua pe orice formade suport; - comunicarea cu publicul si schimbarea mentalitatii (si ulterior, drept consecinta, a comportamentelor) in raport cu mediul. Comportamentul ecologic se obtine numai in urma cunoasterii problematicii in totalitatea si complexitatea ei. In perioada urmatoare, politicile statelor membre ale Uniunii Europene, vor avea o dimensiune ecologica. Toate proiectele de acte normative vor trebui sa tina seama de impactul aplicarii lor asupra mediului inconjurator. Astfel, punctele cheie ale strategiilor de protectie a mediului vor fi (Brown, R.L.,-“Eco-economia. Crearea unei economii pentru planeta noastra”): - parteneriatul dintre autoritatile centrale si locale, agentii economici si public; - repartizarea responsabilitatilor intre protagonistii dezvoltarii; - stabilirea unor standarde minime referitoare la protectia mediului; - stimularea fiscalasau economicapentru produsele si serviciile “prieteni” ai mediului; - necesitatea informarii si educarii publicului; - stimularea cercetarii-dezvoltarii in domeniul mediului. Se impune, de asemenea, infiintarea unor structuri de relatii publice in toate organizatiile implicate in domeniul protectiei mediului, prin intermediul acestor structuri putandu-se realiza o comunicare eficienta, informatiile circuland mai rapid in interiorul fiecarei institutii, dar si intre institutii; intre institutii si societatea civila, mass-media etc. O politica economica care afiseaza drept obiectiv o crestere „moderata” si „respectuoasa” fata de mediu inseamna ca a acorda mediului toata atentia merita tareduce realizarea obiectivelor de protectie a mediului la o problemade apreciere discre­tionara, secundara in raport cu ritmul de crestere economica. Pe viitor nu va mai fi suficient sa se contureze cu ajutorul unor formule echivoce dificultatile de integrare ale politicii economice si ale politicii de protectie a mediului, pastrandu-se o conceptie „reparatorie” despre politica de protectie a mediului (Constan­tinescu, N. N. ,-“Economia protectiei mediului natural”). In prezent, in cadrul strategiei de ansamblu privind politicile de protectie a mediului se disting doua orientari caracteristice, strategia cu caracter anticipativ si strategia de integrare (Stoian, M.,-“ Ecomarketing”). Strategia cu caracter anticipativ s-a realizat, in mod progresiv, in cursul ultimilor douazeci de ani prin aplicarea a diferite metode. Aceste metode au inclus: prognoze privind cresterea economica si progresul tehnic in anumite sectoare care pot influenta calitatea mediului precum si evolutia consumului de resurse naturale si a nivelului productiei de deseuri, extinderea utilizarii principiului „cine polueaza plateste” si evaluarea preturilor resurselor, intrebuintarea pe scara mai larga a studiilor de impact ecologic in cadrul conceptiei si planificarii proiectelor, controlul mai puternic al productiei. Strategia de integrare este adesea strans legata de strategia cu caracter anticipativ, acestea completandu-se reciproc. Dupa declaratia din 1985 si Declaratia de la Rio tarile membre ale OECD acorda o importanta deosebita integrarii. In acest context, integrarea se poate manifesta sub douaforme: - in domeniul formularii obiectivelor politicilor de protectie a mediului; - in domeniul perfectionarii mijloacelor pentru a atinge aceste obiective atat in interiorul mediului, cat si in relatiile mediului cu sectoarele economiei. (va urma)