Noi paradigme in conceptul economic de dezvoltare durabila

De la sintagma „oikos nomos”, provenita din vechea Elada, termenul de economie a evoluat extrem de mult, dob$ndind noi valente de-a lungul timpului. Deseori minimizat ca importanta, deseori blamat (sa ne aducem aminte de perioada „Evului Mediu intunecat”, cand figurile religioase asociau termeni precum dob$nda cu diavolul insusi), expresia a ajuns in ziua de astazi un termen deosebit de important pentru multitudinea aspectelor vietii noastre, pornind probabil, de la motto-ul disciplinei, conform careia „o nevoie satisfacuta creaza alte nevoi”. Av$nd in vedere aceste aspecte si consider$nd demersul economic primordial acela de alocare eficienta a resurselor, si asa extrem de limitate, se ridica, din nou, problema diminuarii efectului de entropie pe care societatea umana il manifesta. Cum putem insa evada din sfera teoriei, destul de frumoasa si sterila, spre aspectele practice esentiale pentru limitarea impactului nostru asupra planetei? Ca sa fim cinstiti, trebuie sa admitem faptul ca exista oameni, in ziua de astazi, care nu sunt nicidecum adeptii teoriei incalzirii globale, degradarii mediului, actiunii negative a oamenilor asupra Pam$ntului. Argu­mentele acestora, suficient de fundamentate stiintific, cateodata prezentate chiar ironic sau arogant, sunt menite sa atraga suficienti adepti de partea lor. Ce ne facem insa daca acesti oameni nu au dreptate? Ce ne facem daca intr-adevar acesti oameni de stiinta si specialisti (a caror reputatie nu o pune nimeni la indoiala), se inseala? Ce ne facem daca de fapt, scenariile din filme precum „2012” sau „Avatar”, dincolo de un holywood-ism clasic si deja devenit cliseu, ascund un alt secret, mai negru dec$t ne-am fi putut imagina? As dori sa incep prin a mentiona ca sunt un adept al impactului negativ al oamenilor, in general, asupra planetei. Asadar, sustin nevoia urgenta de a lua masuri concrete in sensul reducerii daunelor pe care le cauzam. Insa trebuie sa privim acest aspect din punct de vedere economic, deoarece importanta conceptului este cov$rsitoare. Dar nevoia concreta de astfel de actiuni nu este reflectata de int$lniri de genul Copenhaga, unde, datorita birocratiei, progresele au fost fie inexistente, fie reduse. Nevoia concreta ar trebui, in opinia noastra, sa porneasca de la educarea corecta a indivizilor. Oamenii au devenit extrem de consumatori, ritmul de consum a crescut in progresie geometrica, comparativ cu ritmul de crestere a veniturilor. Iata versurile unei melodii foarte cunoscute, „oamenii cheltuie si banii pe care nu-i au”. Calatoresc fara sa aiba mijloacele necesare pentru a intretine calatoria respectiva. Unde ar fi raspunsul? Unde ar fi solutia? In primul r$nd, demersul educativ este unul de durata. Rezultatele se vor vedea in 15 – 20 de ani, atunci c$nd copilul pe care il invatam sa nu arunce h$rtii pe jos, sa stinga lumina atunci c$nd iese din camera, va reusi sa propage acest demers mai departe. Avem insa, din perspectiva economica, de-a face cu trei aspecte esentiale, ilustrata ^n foto 1. Deseori, aceste concepte se afla in conflict unul cu celalalt. Sau, mai bine zis, interesele oamenilor „din umbra” se afla in conflict. Sa luam, de pilda, profitul. C$te din companiile petroliere pun accent pe componenta dezvoltarii durabile mai mult dec$t pe componenta profit? C$te pun accent mai mult pe calitatea mediului comunitatilor pe care le afecteaza dec$t pe secatuirea resurselor? Intrebare retorica, cu raspuns trist. Iar actiunile de responsabilitate sociala, desi laudabile, reprezinta doar „v$rful icebergului”. La nivel declarativ, fiecare companie implementeaza masuri pentru dezvoltarea durabila. Dar c$te dintre companiile producatoare de electrice si electrocasnice, autovehicule, produse chimice si petroliere au reusit sa treaca, din sfera declarativa in cea concret, practica? Cred ca le putem numara pe degete. Timpul pentru autoeducare este acum. Oare chiar ne pasa at$t de putin de cei ce vor urma? Care ar fi o modalitate concreta de a face acest lucru? Asa cum spuneam, autoeducarea, coroborata cu educarea indivizilor. Trebuie sa realizam trecerea de la nevoi materiale la nevoile motivationale. Sa motivam oamenii sa constientizeze necesitatea rationalizarii consumului lor. Acest deziderat este insa ceva ce, in ziua de astazi, ram$ne un simplu deziderat, o utopie. De ce? Pentru ca, in special in fostele tari din blocul comunist, consumatorii au fost si asa zeci de ani captivi unui sistem care incorseta orice tentativa de cheltuire a banilor. Asadar, proaspat scapati de aceasta „stafie” (20 de ani nu reprezinta mult, in spectrul istoriei), este normal ca oamenii sa lase apa sa curga la dus, sa adoarma cu televizorul sau calculatorul aprins, sa cumpere produse sofisticate. Este, daca mi se permite, o refulare a zecilor de ani de privatiuni si nevoi pe care i-am avut p$na acum. Sau mai bine spus, cei de dinaintea mea i-au avut, deoarece nu ma pot include in generatia care a trait sub comunism, av$nd putini ani atunci. {i iata ca, acum, la putin timp dupa aceste turbulente majore din istoria oricarei tari, este nevoie de reeducare, dar o reeducare globala, pentru toti cetatenii planetei. Insa, aici intervine utopia, pentru ca, niciodata, de pilda, un cetatean din Asia de Sud Est (regiune eminamente saraca, vorbind despre populatia majoritara) nu va fi deschis la educatie ecologica asa cum este deschis un vest european. Oare unde vom fi peste 50 de ani? Ce mutatii vom produce planetei? C$t de constienti vom fi de necesitatea conceptului de dezvoltare durabila peste at$tia ani? Vom fi capabili sa devenim eco-eficienti? Campaniile „verzi” cheltuie miliarde de euro, dolari, dar asta nu conteaza daca efectul imediat, si propagat nu v-a fi suficient de puternic. Aceste c$teva cuvinte nu sunt menite neaparat pentru a oferi raspunsuri, ci pentru a da nastere unor intrebari. Este bine sa ne punem aceste intrebari, pentru ca astfel vom fi singuri fortati sa g$ndim, sa gasim solutii, impreuna, prin cooperari reale, nu declarative. Sa speram ca vom fi suficient de lucizi pentru a lua deciziile corecte, altminteri viitorul nu suna prea bine...