Elegii de criza

In mare masura, principala masura anticriza este sa numeri zilele pana in vara. Singura problema este ca nu stii, ci doar speri, ca din vara situatia va fi mai buna. Mai mult, acelasi “program”, adica speranta ca odata cu trecerea timpului situatia va fi mai buna, a fost activ si anul trecut. {i nu a prea avut rezultate. Firmele inchise sunt peste 120 de mii, alte cateva zeci de mii sunt in reorganizare judiciara, si spera sa scape de faliment dar au putine sanse. Asa ca strategia “a strange din dinti si a spera ca trece criza” a ramas singura activa. S-a spus, pornind de la aceasta “strategie” ticaloasa, ca in fond, criza are si o parte buna pentru ca asaneaza economia, inlatura firmele care nu merg decat pe pierderi iar cele care raman pe piata au in fata un viitor stralucit. Cand va fi acest viitor, nu se stie exact; dupa criza, candva...Aceasta este doar o chesitune total falsa, din pacate. Nimeni si nimic nu garanteaza succesul intr-o lume postcriza. Aceasta va depinde de cu totul alte repere si conditii. Iar primele prognoze despre aceasta lume nu sunt tocmai increzatoare nici macar pentru Romania, o piata inca a cerereii si nu a supraofertei. Ce nu se vor schimba sunt legile economiei si ale managemenului performant: pretul va conta evident, calitatea se va impune desigur etc. Dar, pentru o economie a vanzatorului, schimbarea accentului in favoarea cumparatorului va fi un al proces dificil de adaptare. Cred, insa, ca este o discutie mult prea timpurie despre lumea post criza. Deocamdata nu am depasit etapa in care ne punem sperante ca vom trece iarna si apoi odata cu primavara se va incalzi si atmosfera economica. Asta pentru ca nimic altceva nu vine din partea celor care cel putin verbal sustin ca se preocupa de starea economiei. Nu sunt un mare adept al stimulilor economici dar e clar ca sunt cel putin cateva masuri care au capacitatea sa nu aduca hazardul moral si sa sprijine prin masuri active economia. Programele anticriza au disparut de mult – inainte sa apara – si asta nu pentru ca guvernantii nostri ar fi adeptii unei piete libere in care statul trebuie sa joace un rol neutru, ci pentru ca fie nu stiu ce sa faca, fie nu au bani sa faca ceva si cel mai probabil ambele. Faptul ca nu refuza ideea este dovedit de micile gesturi pe care reusesc totusi sa le faca, cum a fost “prima casa”. Dar fara impact si fara anvergura. Au fost si gesturi cu sens, cum este reluarea facilitatii de somaj tehnic dupa o sincopa neplacuta. E genul de masura care poate sa stimuleze si sa economiseasca. Oamenii nu vor fi dati afara in aceasta iarna, primesc 75% din venituri si statul nu mai incaseaza CAS. Pe care oricum nu l-ar fi incasat daca urmau disponibilizari. Asemenea masuri pot fi mult mai numeroase si mai active, dar preocuparea principala a guvernului este de a restructura printr-un hatis de legi si prevederi ciudate. {i atunci nu pe clementa sau inteligenta guvernului putem conta ci pe rugaciuni, sansa si totusi efort propriu. Nici vorba de clementa, bine^nteles. Chiar mai mult decat atat. Fiscul este intr-o campanie puternica de a aduna venituri la buget cu toate mainile, cu toate fortele. Desi nu are decat o imagine relativa asupra starii fiscale sau compensatiilor reciproce, fiscul se agita mai mult ca niciodata: pune secestru, blocheaza conturi, aplica dobanzi penalizatoare, strange cu usa persoane fizice sau juridice, orice. Isi face treaba? Da, dar trebuia sa-si faca treaba acum trei ani. Presiunile de acum sunt justificate partial dar nu total, nu fac decat sa ingroase norii pentru economia romaneasca. Fiecare trebuie sa-si plateasca taxele dar prin aplicarea dobanzii de 0,1% pe zi la restante, intr-o perioada dificila ca aceasta, inseamna moarte sigura. Cine isi poate permite asemenea cuantificari daca pur si simplu isi duce viata de azi pe maine? Chestiunea asanarii economiei este una absurda. Nu poate fi un obiectiv pentru nimeni cu atat mai putin pentru guvern, daca va vrea sa mai aiba economie activa si nu doar cateva multinationale care vand scump si produc ieftin. Fiscul trebuie, desigur sa faca presiuni. Dar Romania sufera de o mare si grava problema care se rasfrange fatal si asurpa organelor fiscale. De aceea, o decizie de genul celei din Germania care este dispusa sa cumpere date de la orice turnator despre conturi secrete ale contribuabililor germani din Elvetia, este foarte greu de acceptat la noi. Asta, din simplu motiv ca fiscul, ministerul de finante si guvernul, nu si-au castigat accetabilitatea sociala. Controale selectate, impozite aberante, realizari putine si sarace, toate au subminat autoritatea institutionala. Despre ce parteneriat ar putea fi vorba atunci, intre autoritati publice comprimse si entitati private hamesite? Despre nici unul! Marea drama a economiei romanesti este de fapt in acelasi ton cu al societatii romanesti si de aceea, sperantele ca lumea post criza va fi una mai buna, din pacate, fac parte din aceeasi categorie cu rugamintile pentru trecerea iernii. Cu bine.