„Cei 10 stalpi ai intelepciunii”

„Omul de nadejde isi propune sa serveasca, spre deosebire de politician care pretinde sa porunceasca” Mircea Vulcanescu Inca din vara anului 2008, cand deja criza economico – financiara mondiala „musca” chiar din greu din resursele oamenilor, mai multi dintre „capii” unora dintre cele mai importante afaceri din lume propuneau masuri pentru iesirea din criza. Revista „Chalange's” a reunit asemenea propuneri sub titlul nu doar incitant ci si semnificativ „Cei 10 stalpi ai intelepciunii”. Titlu incitant, tinand seama de formula biblica a „stalpilor intelepciunii”. Iar titlu semnificativ, deoarece este vorba de capitalisti internationali dintre cei mai insemnati, de manageri cu o mare experienta acumulata, de specialisti ce propun masuri ce ar putea friza in conceptia unora mai putin familiarizati cu economia, cu flexibilitatea teoretica si practica in domeniul economiei, obiectiv necesara, intentia de a diminua substanta capitalista a unor sau altor actiuni sau activitati. Ceea ce nu este deloc adevarat, desi in dezbaterea actuala de idei, pe segmente vestice dintre cele mai importante, se discuta adeseori despre o cale post – capitalista, cu precadere institutionala. Oricum, referitor la ceea ce am amintit, se incerca - si se incearca si acum – pierderea a cat mai putina substanta economica in conditiile unei crize economice mondiale atroce, din pacate inca departe de a se termina, nici in plan general – mondial - si nici, in special, pentru economiile mai vulnerabile unde efectele crizei se vadesc si acum extrem de abrupte. Ceea ce a facut si face ca „Cei 10 stalpi ai intelepciunii” sa se afle inca in plina actualitate... Dar care sunt cele 10 pachete de masuri la care facem trimitere? Primul dintre acesti „stalpi” este lupta impotriva hipersensibilitatii care frizeaza superspeculatia. Hipersensibi­litate pentru ROE (return on equity), in speta o rata cu mult mai inalta a „reintoarcerii fondurilor proprii” la banci in conditiile in care ratele de crestere economica si de crestere de productivitate se situeaza la niveluri cu mult mai mici. In fapt, afirma Henry Lachmann, presedintele Consiliului de supraveghere de la Schneider Electric, pietele devenisera, au devenit atat de speculative, incat nu mai exista nici un fel de „affectio societatis” intre intreprinderi si actionarii lor. Am asistat si asistam la „o pierdere de sens”: bancile de investitii nu mai au din investitii decat numele, ele au devenit „banci de trading”, stabilimente de speculatie in care operatorii animati de chiar cupiditatea lor, imprimata de sefii lor, fac „allers – retours” in cateva nanosecunde. Rezultatul: volatilitatea a devenit astfel incat pentru unele grupe de capital rotatia se petrece la fiecare 6 luni, un orizont de timp care nu are nimic de-a face cu cel al intreprinderilor industriale. Pe o asemenea baza, „timpul” intreprinderilor a fost si inca este deconectat, mai mult sau mai putin, de catre „timpul” pietelor. Programele de investitii acopera mai multi ani in vreme ce pietele, cu influenta derivatelor respective, anticipeaza si caricaturizeaza miscarile firmelor, nefiind interesate deloc de ambitiile si proiectele firmelor pe termen lung, strict necesare unor clarificari pentru perspectiva. In asemenea conditii, sistemul financiar aproape ca nu mai serveste finantarii economiei reale, dimpotriva, el este in curs s-o otraveasca. Cuvantul de ordine pe care trebuie sa-l utilizam ca atare, in conditiile in care bancile au avut si au profituri mult mai mari decat activitatile, este „trezirea la realitate”. „Sa terminam cu parasutele aurite” si „superbonusurile” – iata cel de-al doilea „stalp”. Este vorba, astfel, de diriguitorii de banci recompensati pentru proasta lor gestiune si care au devenit puncte esential vulnerabile aferente crizei. Sunt practici corupte si care pot compromite - si chiar au compromis, compromit – securitatea economica a Americii, arata in acest sens John McCain, fost candidat republican la presedintia Statelor Unite. Pe o asemenea cale „se poate deconecta speculatia”, mai ales daca remuneratiile respective vor fi incadrate pe mai multi ani, acestea urmand a fi varsate odata cunoscute toate efectele tranzactiilor realizate, de fapt redusa distributia imediata a bonusurilor care impinge operatorii sa degajeze profituri pe termen scurt. „Sa trecem peste rezultatele trimestriale” este cel de-al treilea „stalp”. In fapt, intr-o lume economica necesara, actionarii trebuie sa fie „tovarasii de drum” ai firmei, ai firmelor, pe care sa le acompanieze pe termen lung, furnizandu-le mijloacele necesare pentru dezvoltarea lor. Or, cam dupa 2004, 2005, actionarii au devenit din ce in ce mai nehotarati si nesiguri in schimburile lor, ^n gestica lor. Ceea ce a contribuit si contribuie la amplificarea volatilitatii actiunilor si a instabilitatii pietelor. Principala cauza? Diriguitorii de firme, mai bine spus o anume latura a comportamentului lor. In speta, „publicarea rezultatelor trimestriale”, aceasta „tiranie” a trimestrelor care a deteriorat si deterioreaza proiectele pe termen lung. Trebuie explicat actionarilor investitiile care trebuie facute pe termen lung si urmarite insistent. Rezultatele trimestriale au dobandit o mult prea mare imporanta. Trebuie, fiereste, transparenta, dar 3 luni sunt foarte putin in viata unei intreprinderi. Este suficient ca o linie de productie sa aiba o mica intarziere, ca un produs sa nu „iasa” chiar la data anuntata, pentru ca un astfel de curs sa se prabuseasca si pentru ca salariatii, bancile, autoritatile de control si investitorii sa-si puna numeroase intrebari. Aproape imposibil in asemenea conditii de a pilota pe termen lung. „Am devenit in prea mare masura sclavii comunicarii financiare, ceea ce este socant”. Reglarea „hedge funds”-urilor este un alt astfel de stalp. Criza „subprimelor” a inceput practic atunci cand banca de afaceri americana „Bear Stearns” a anuntat ca 2 din „hedge funds”-urile sale pierdusera cvasi totalitatea capitalurilor lor. Fondurile speculative sunt, deci, responsabile de actuala deruta? Daca il avem pe „nu”, trebuie sa tinem seama ca mii si mii de fonduri speculative au fost si sunt girate si gestionate de catre indivizi avand pozitii diferite, practic o diversitate care garanteaza un aport substantial de lichiditati. Iar daca il dorim pe „da”, trebuie sa avem in vedere ca dupa cvasifalimentul LTCM-ului din 1998, hedge funds-urile, putin reglementate, cel mai adesea implantate offshare, destul de obscure in gestiunea lor, prezinta „capul vinovatului ideal”. %n buna masura, acum, hedge funds-urile au cunoscut si cunosc grave dificultati, iar bancile le-au redus drastic imprumuturile. Ele si-au limitat deja, in pofida vointei lor, efectul de levier, ceea ce a reprezentat si reprezinta o anume maniera de a asana sistemul. O concluzie ar putea fi aceea ca „nu fondurile speculative ca atare sunt responsabile de criza, dar ele au fost si sunt actorii crizei. Nu ele au inventat transele de credit toxic, dar ele le-au absorbit si, dupa aceea, le-au revandut” (Dominique Senequier, presedintele lui „Axa Private Equity”) (va urma)