BISERICA ŞI ECONOMIA

E un fapt recunoscut de toţi, că omenirea se află într-o rapidă transformare şi înregistrează progrese uluitoare. Evidente sunt întâi progresele ştiinţei şi tehnicii, care-şi pun pecetea asupra tuturor domeniilor vie­ţii umane. Ştiinţa pătrunde tot mai adânc în cunoaşterea lumii, descope­rind noi legi, noi energii nebănuite, tehnica, pe baza ştiinţei, pune la dispoziţia omului instrumente, care îl ajută să stăpânească tot mai deplin forţele naturii şi să pună în slujba sa aceste forţe. Lupta dintre nou şi vechi este o realitate ce se vede cu ochiul liber. Biserica la început de mileniu trei, nu poate sta pasivă în mijlocul acestor transformări. Ea însăşi este asaltată de valurile progreselor rapide, culturale, economice şi sociale. Deşi dogmele sunt aceleaşi, cultul este acelaşi, disciplina bisericească este aceeaşi, totuşi viaţa bisericească e pe cale de înnoire. Adevărul creştin este veşnic, dar el trebuie să împli­nească setea după o viaţă în progres a oamenilor, a credincioşilor din vremea noastră. Fiind veşnic, adevăratul creştin e mereu nou, e mereu contemporan, niciodată rămas în urmă şi depăşit. Pentru aceasta însă, cei ce reprezintă adevărul creştin, cei ce reprezintă Bise­rica, trebuie să fie pătrunşi adânc de duhul lui Hristos care e veşnic viu şi de duhul înnoitor al vremii. Iisus Hristos ne cheamă să co­laborăm cu El, să colaborăm cu oa­menii de pretutindeni, nu numai pentru vestirea Evangheliei, ci şi pentru a sprijini lupta popoarelor pentru o viaţă trăită în dragoste, bucurie şi dreptate. Poate că nicicând în istorie n-a fost chemată Biserica la o acţiu­ne de o asemenea amploare şi profunzime. E chemarea Lui Hristos la viaţă creştină, la verificarea ei în rea­litatea socială, e chemarea veacului la salvarea omului şi a societăţii. Biserica noastră are astăzi o mare răspundere pentru renaşterea morală şi spirituală a societăţii româneşti. Aportul fundamental al Bisericii la însănătoşirea vieţii sociale româ­neşti este acela de a modela oameni cu frică de Dumnezeu, oameni cre­dincioşi, oameni care să aibă “Duhul Lui Dumnezeu” (I Corinteni 7,40) eli­beraţi de robia patimilor şi pătrunşi de duhul jertfelniciei şi al iubirii de sine. Biserica nu poate crea o ştiinţă, o tehnică, o industrie creştină, dar ea poate pregăti savanţi creştini, economişti creştini, artişti creştini, scriitori creştini, comercianţi creştini, funcţio­nari creştini. Prin aceştia poate tran­smite Biserica, duhul evanghelic în­tregului organism social. Totuşi, cu mijloacele modeste care ne stau la îndemână ne străduim să venim în ajutorul fraţilor noştri ce cunosc în­cercarea, năpăstuiţi de toate vârstele, pe care lumea îi trece adesea cu vederea. Biserica este îngrijorată de agra­varea pericolelor care ameninţă lumea întreagă - imoralitatea, dezechilibrele economice, conflictele armate, pro­blema ecologică, etc., atrage luarea aminte că rădăcina tuturor relelor se află în îndepărtarea omului de Dum­nezeu, exacerbarea egocentrismului, pe fondul unei societăţi umane tot mai secularizate. Energiile Bisericii ca de altfel întreaga zestre spirituală a României pot constitui o putere in­spiratoare pentru menţinerea şi îmbo­găţirea sufletului creştin al Europei. Economia - instrument aşezat în serviciul omului Astăzi nu mai există nicio gra­niţă între economie, cultură sau socio­logie, pentru că de foarte multe ori se confundă între ele. De exemplu, sportul este un factor social, dar cu o foarte mare influenţă economică. Dintr-o altă perspectivă, putem afirma că sistemul de valori se schimbă extrem de rapid: ceea ce astăzi func­ţionează, mâine s-ar putea să nu mai meargă. Trăim într-o epocă fascinantă, dar în acelaşi timp dificilă şi caracterizată diferit. Mijloacele media ne poartă în aproape toată lumea, mijloacele de transport au redus distanţele, internetul ne pune în contact cu toate persoanele, informatica ne pune în dificultate şi, de foarte multe ori, confundăm ceea ce este real cu ceea ce este ireal, într-un cuvânt se schimbă în permanenţă conceptul de timp şi de spaţiu. Este pentru prima dată când lucrurile acestea s-au infiltrat perfect în cursul umanităţii. Valorile sunt foarte diversificate şi aproape fiecare persoană are ten­dinţa de a le adapta, chiar dacă multe dintre ele sunt lipsite de coerenţă. În felul acesta, se naşte un fel de Turn Babel şi este foarte greu să comunici şi să te confrunţi în acelaşi timp. În mijlocul acestor evenimente aflate în continuă schimbare, omul este dezorientat. Astfel, economia se inserează în acest cadru cu ţinta de a-l face pe om să înţeleagă ceea ce trebuie înţeles. Pentru ca lucrul acesta să fie posibil, economia se folo­seşte de două instrumente: primul se rezumă la o gamă de valori de re­ferinţă, pentru că nu poţi avea o abordare normală asupra vieţii fără a avea anumite principii corecte după care să te ghidezi, iar al doilea se rezumă la cunoaşterea timpului în care trăim, la a avea instrumentele cu ajutorul cărora să putem înţelege timpul nostru. Nu este de ajuns să ai doar valori, este necesar să ai şi capacitatea de a le recunoaşte, capa­citate pe care o putem educa pe tot parcursul vieţii. Pentru creştin, lucrul acesta este foarte uşor şi simplu, pentru că mesajul hristic ne spune clar care sunt valorile după care trebuie să ne conducem, însă nu ne putem opri aici fără să avem capaci­tatea de a le înţelege, de a reflecta în permanenţă asupra lor, de a reac­ţiona asupra evenimentelor, asupra cauzelor care determină evenimentele şi asupra consecinţelor acestora. Trăim un timp în care economia pare să fi devenit lucrul cel mai important. Mass-media propune ima­gini în care aspectul economic do­mină asupra celorlalte. Banul pare a fi valoarea primă a omului. Impli­carea persoanelor este determinată de statutul social, dar lucrul acesta nu înseamnă că economia nu folo­seşte. Economia are, în primul rând, rolul de a da răspunsuri din perspectiva financiară, dar, totuşi, trebuie să rămână o economie inspirată din valori. Aşadar, o economie inspirată din creştinism este o economie antropologică. De aici se pot naşte mai multe întrebări referitoare la mo­dul de a trăi: Cum sunt utilizate resursele? Care este atenţia faţă de locul de muncă? Care este conceptul locului de muncă? Care sunt drep­turile oamenilor care lucrează? Cum se distribuie bogăţia? Cum percepe comunitatea raportul cu banul? Cum trebuie educate noile generaţii în discursul cu economia? Cum este utilizat câştigul? Nu trebuie să cădem într-o inter­pretare relativistă în care totul merge bine. În centrul logicii noastre trebuie să stea economia responsabi­lităţii, care câştigă mereu valoare, care este capabilă să explice lumea valorii într-o manieră concretă. Biserica fiind a lui Hristos, în istorie îşi are drumul ei. Atât membrii clerici, cât şi membrii mireni trăiesc în duhul iubirii, al păcii şi al comuniunii. Astăzi mai mult ca oricând, membrii Bisericii sunt chemaţi să-şi exercite cu timp şi fără timp funcţia şi menirea lor în societate. Biserica a pătruns în armată, în şcoală, în penitenciare, în spitale, în azile, înde­plinindu-şi liturghia fratelui. De aceea, darurile şi donaţiile sunt folosite în ajutorarea celor aflaţi în nevoi. Finalitatea omului nu constituie finalitatea Bisericii. Ea îl ia pe om în braţe de la leagăn şi îl prezintă în faţa lui Dumnezeu ca pe o ofrandă, numai că ea nu lezează demnitatea omului, ci îl lasă liber să consimtă. Responsabilitatea omului reiese din vocaţia pentru care el a fost chemat ca să fie împreună slujitor şi împărat al creaţiei. Trăim într-o societate unde fie­care îşi caută un sens în viaţă. Viaţa trăită fără Dumnezeu este monotonă. Angajamentul preotului în faţa slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor este de a-i convinge pe oameni să se lase purtaţi de duhul lui Dumnezeu. Cel de lângă noi, aproapele, fratele, trebuie să fie privit cu bunătate. Economul cel mare – Dumnezeu nu economiseşte din timpul Său, ci caută la fapta cea bună pe care omul, creştinul o săvârşeşte. Mai trist este când lumea stă în letargie. Strigăm din adâncul fiinţei noastre către în­duratul Dumnezeu, să cerceteze lu­mea aceasta şi să o desăvârşească, noi făcându-i loc în inimile noastre.