De la sintagma „oikos nomos”, provenita din vechea Elada, termenul de economie a evoluat extrem de mult, dob$ndind noi valente de-a lungul timpului. Deseori minimizat ca importanta, deseori blamat (sa ne aducem aminte de perioada „Evului Mediu intunecat”, cand figurile religioase asociau termeni precum dob$nda cu diavolul insusi), expresia a ajuns in ziua de astazi un termen deosebit de important pentru multitudinea aspectelor vietii noastre, pornind probabil, de la motto-ul disciplinei, conform careia „o nevoie satisfacuta creaza alte nevoi”. Av$nd in vedere aceste aspecte si consider$nd demersul economic primordial acela de alocare eficienta a resurselor, si asa extrem de limitate, se ridica, din nou, problema diminuarii efectului de entropie pe care societatea umana il manifesta. Cum putem insa evada din sfera teoriei, destul de frumoasa si sterila, spre aspectele practice esentiale pentru limitarea impactului nostru asupra planetei? Ca sa fim cinstiti, trebuie sa admitem faptul ca exista oameni, in ziua de astazi, care nu sunt nicidecum adeptii teoriei incalzirii globale, degradarii mediului, actiunii negative a oamenilor asupra Pam$ntului. Argu­mentele acestora, suficient de fundamentate stiintific, cateodata prezentate chiar ironic sau arogant, sunt menite sa atraga suficienti adepti de partea lor. Ce ne facem insa daca acesti oameni nu au dreptate? Ce ne facem daca intr-adevar acesti oameni de stiinta si specialisti (a caror reputatie nu o pune nimeni la indoiala), se inseala? Ce ne facem daca de fapt, scenariile din filme precum „2012” sau „Avatar”, dincolo de un holywood-ism clasic si deja devenit cliseu, ascund un alt secret, mai negru dec$t ne-am fi putut imagina? As dori sa incep prin a mentiona ca sunt un adept al impactului negativ al oamenilor, in general, asupra planetei. Asadar, sustin nevoia urgenta de a lua masuri concrete in sensul reducerii daunelor pe care le cauzam. Insa trebuie sa privim acest aspect din punct de vedere economic, deoarece importanta conceptului este cov$rsitoare. Dar nevoia concreta de astfel de actiuni nu este reflectata de int$lniri de genul Copenhaga, unde, datorita birocratiei, progresele au fost fie inexistente, fie reduse. Nevoia concreta ar trebui, in opinia noastra, sa porneasca de la educarea corecta a indivizilor. Oamenii au devenit extrem de consumatori, ritmul de consum a crescut in progresie geometrica, comparativ cu ritmul de crestere a veniturilor. Iata versurile unei melodii foarte cunoscute, „oamenii cheltuie si banii pe care nu-i au”. Calatoresc fara sa aiba mijloacele necesare pentru a intretine calatoria respectiva. Unde ar fi raspunsul? Unde ar fi solutia? In primul r$nd, demersul educativ este unul de durata. Rezultatele se vor vedea in 15 – 20 de ani, atunci c$nd copilul pe care il invatam sa nu arunce h$rtii pe jos, sa stinga lumina atunci c$nd iese din camera, va reusi sa propage acest demers mai departe. Avem insa, din perspectiva economica, de-a face cu trei aspecte esentiale, ilustrata ^n foto 1. Deseori, aceste concepte se afla in conflict unul cu celalalt. Sau, mai bine zis, interesele oamenilor „din umbra” se afla in conflict. Sa luam, de pilda, profitul. C$te din companiile petroliere pun accent pe componenta dezvoltarii durabile mai mult dec$t pe componenta profit? C$te pun accent mai mult pe calitatea mediului comunitatilor pe care le afecteaza dec$t pe secatuirea resurselor? Intrebare retorica, cu raspuns trist. Iar actiunile de responsabilitate sociala, desi laudabile, reprezinta doar „v$rful icebergului”. La nivel declarativ, fiecare companie implementeaza masuri pentru dezvoltarea durabila. Dar c$te dintre companiile producatoare de electrice si electrocasnice, autovehicule, produse chimice si petroliere au reusit sa treaca, din sfera declarativa in cea concret, practica? Cred ca le putem numara pe degete. Timpul pentru autoeducare este acum. Oare chiar ne pasa at$t de putin de cei ce vor urma? Care ar fi o modalitate concreta de a face acest lucru? Asa cum spuneam, autoeducarea, coroborata cu educarea indivizilor. Trebuie sa realizam trecerea de la nevoi materiale la nevoile motivationale. Sa motivam oamenii sa constientizeze necesitatea rationalizarii consumului lor. Acest deziderat este insa ceva ce, in ziua de astazi, ram$ne un simplu deziderat, o utopie. De ce? Pentru ca, in special in fostele tari din blocul comunist, consumatorii au fost si asa zeci de ani captivi unui sistem care incorseta orice tentativa de cheltuire a banilor. Asadar, proaspat scapati de aceasta „stafie” (20 de ani nu reprezinta mult, in spectrul istoriei), este normal ca oamenii sa lase apa sa curga la dus, sa adoarma cu televizorul sau calculatorul aprins, sa cumpere produse sofisticate. Este, daca mi se permite, o refulare a zecilor de ani de privatiuni si nevoi pe care i-am avut p$na acum. Sau mai bine spus, cei de dinaintea mea i-au avut, deoarece nu ma pot include in generatia care a trait sub comunism, av$nd putini ani atunci. {i iata ca, acum, la putin timp dupa aceste turbulente majore din istoria oricarei tari, este nevoie de reeducare, dar o reeducare globala, pentru toti cetatenii planetei. Insa, aici intervine utopia, pentru ca, niciodata, de pilda, un cetatean din Asia de Sud Est (regiune eminamente saraca, vorbind despre populatia majoritara) nu va fi deschis la educatie ecologica asa cum este deschis un vest european. Oare unde vom fi peste 50 de ani? Ce mutatii vom produce planetei? C$t de constienti vom fi de necesitatea conceptului de dezvoltare durabila peste at$tia ani? Vom fi capabili sa devenim eco-eficienti? Campaniile „verzi” cheltuie miliarde de euro, dolari, dar asta nu conteaza daca efectul imediat, si propagat nu v-a fi suficient de puternic. Aceste c$teva cuvinte nu sunt menite neaparat pentru a oferi raspunsuri, ci pentru a da nastere unor intrebari. Este bine sa ne punem aceste intrebari, pentru ca astfel vom fi singuri fortati sa g$ndim, sa gasim solutii, impreuna, prin cooperari reale, nu declarative. Sa speram ca vom fi suficient de lucizi pentru a lua deciziile corecte, altminteri viitorul nu suna prea bine...
Ziar

Ultimele controale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu (ITMS) au scos la suprafaţă o serie de nereguli în ceea ce priveşte o parte din angajaţii judeţului. Potrivit directorului coordonator al instituţiei, Francisc Torok, 689 dintre angajaţi primesc, în acelaşi timp, şomaj de la stat. Potrivit datelor oferite de ITM Sibiu, la 21 ianuarie 2010, în judeţul Sibiu existau 15.544 de şomeri. Dintre aceştia, 689 de angajaţi, de la diferite firme din Sibiu care, deşi au încheiat un contract individual de muncă, figurează şi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu(AJOFMS) ca şomeri. În acelaşi timp, potrivit aceleiaşi surse, 720 de sibieni au fost înscrişi, până la 21 ianuarie, la AJOFMS, deşi nu aveau dreptul de a primi şomaj, întrucât nu îndeplineau cerinţele legale pentru a primi acest drept. Cei mai mulţi dintre ei, 644, au încheiat relaţiile de muncă cu angajatorul în urma acordului părţilor, alţi 68 au plecat de la locul de muncă din cauze disciplinare şi şapte dintre ei au plecat de drept. „Este o situaţie la care nu ne aşteptam nici noi. Este posibil, însă, să fie vorba de greşeli de înregistrare fie la ITM, fie la AJOFM sau chiar de falsificare. Împeună cu reprezentanţii AJOFM vom încerca să facem lumină în această problemă”, a declarat directorul coordonator al ITM Sibiu, Francisc Torok. „Acestea sunt date preliminare. Vom continua ancheta zilele acestea”, a încheiat Francisc Torok. În acelaşi timp, în judeţul Sibiu există, potrivit ultimelor date făcute publice de reprezentantul aceleiaşi instituţii, aproximativ 1500 de angajaţi în şomaj tehnic, de la 68 de firme din judeţ. „Şomajul tehnic pare să fie cea mai sigură metodă prin care angajatorul poate să îşi păstreze angajaţii şi, în acelaşi timp, să îşi desfăşoare activitatea”, a declarat Torok. Potrivit unei noi odonanţe guvernamentale, salariaţii ale căror contracte individuale de muncă au fost suspendate şi care beneficiază de indemnizaţia de minim 75 la sută din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, precum şi angajatorii pentru salariaţii respectivi, sunt scutiţi de plata contribuţiilor de asigurări sociale. Prevederea este valabilă pentru 90 de zile. Indemnizaţia reprezintă drepturi aferente perioadei februarie – decembrie 2010 inclusiv. Ordonanţa a intrat în vigoare de la 10 februarie 2010, iar facilităţile vor fi acordate angajaţilor şi angajatorilor doar de la această dată.
Ziar

MUZEUL CIVILIZA[IEI POPULARE TRADITIONALE „ASTRA” (III) Imensul patrimoniu al Muzeului „ Astra” unic prin valoarea sa culturala, realizat de catre inimosii sai slujitori de-a lungul timpului printr-o asidua munca de colectare, conservare, restaurare si de valorificare este expus la vedere in spatii special amenajate, intr-o regie muzeistica extrem de clara, stiintific organizata si deosebit de atragatoare. Exista insa o lume secreta, plina de fascinatie, ce se consuma la cele mai inalte cote de profesionalism, aceea a „marilor anonimi” ai muzeelor, conservatorii si restauratorii, fara de care activitatea muzeistica nu poate fi conceputa. Pentru a deveni conservator sau restaurator, discipline distincte cu un statut bine stabilit in organigrama unui muzeu, dar care se interfereaza in planul cel mai important, acela al pastrarii starii de „sanatate”a obiectului muzeal, trebuie sa fi detinatorul unor multiple cunostinte de ordin profesional, (chimie, fizica, biologie, istoria artelor, filozofie, una sau mai multe din tehnicile artelor plastice etc.), dar mai ai trebuie sa fi pasionat, sa fi dotat cu rabdare de sisif si, dincolo de toate acestea, sa ai o inalta constiinta profesionala si etica. Muzeul „Astra” detine un prestigios laborator de conservare si restaurare, a carui faima a depasit granitele judetului, datorita unui colectiv de tineri specialisti si a unor conditii materiale optime. In cadrul acestui laborator exista un atelier de restaurare pictura dotat cu aparatura si instrumentar modern, un spatiu de tratamente cu sistem de protectie impotriva noxelor si un compartiment de prelucrare computerizata a datelor. Toate rezultatele sunt finalizate in lucrari stiintifice pe care autorii le prezinta la prestigioase sesiuni stiintifice din tara si strainatate. Cele mai valoroase vad lumina tiparului fiind publicate in carti de specialitate. Printre colectiile cele mai atractive ale muzeului, care constituie un punct deosebit de atractie pentru vizitatori, este si colectia de icoane pe lemn si sticla care numara peste 2000 de opere. Acestea provin din vechiul Fond al Muzeului „ Asociatiunii” Astra, precum din numeroase donatii si achizitii. Cea mai importanta activitate a muzeului este evidenta patrimoniului ce consta in inregistrarea completa, minutioasa a bunurilor din patrimoniul muzeal, in care sunt specificate toate datele generale si particulare, specifice, datorita carora se poate realiza o regasire rapida a bunurilor, cu informatiile cele mai amanuntite din punct de vedere istoric si cultural dar si protectia acestora impotriva sustragerii sau inlocuirii lor. Publicul interesat de cunoasterea acestui vast patrimoniu al icoanelor pe lemn si sticla din colectiile muzeului, are latitudinea de a le savura in conditii de liniste si ambianta spirituala deosebita, la „ Casa Artelor” din Sibiu Piata Mica, la Cabinetul Memorial „ Cornel Irimie” din Sibiu, Piata Mica nr 12 si nu in ultimul rand la Centrul Memorial Gheorghe Telea- Bologa din satul Noul Roman judetul Sibiu, si la Muzeul in Aer Liber din Dumbrava Sibiului. Un aport deosebit la valorificarea acestui patrimoniu cultural de exceptie si l-au adus trei dintre valorosii pictori ai Sibiului, restauratori ai muzeului. Este vorba de Olimpia Coman –Sipeanu, Alina Geanina Ionescu si Mirel Bucur, care au inteles ca icoana asa cum spunea Furtunato Teokretov are „ ratiunea de a sluji atat lui Dumneze cat si omului”, iar cultul icoanelor, a imaginii, in religia crestina este nedespartit de cuvant in procesul de transmitere a revelatiei divine.
Ziar

Incalzirea globala Incalzirea globala este fenomenul de crestere a temperaturilor medii inregistrate ale atmosferei in imediata apropiere a solului, precum si a oceanelor. Fenomenul de incalzire globala a inceput sa ingrijoreze dupa anii '60, in urma dezvoltarii industriale masive si a cresterii concentratiei gazelor cu efect de sera care sunt considerate in mare masura responsabile de acest fenomen. Tendinta de incalzire continua a planetei in secolul XXI este relevata de foarte multe studii in domeniu, insa foarte ingrijorator este faptul ca aceste scenarii climatice arata ca zonele polare se vor incalzi cel mai mult, ceea ce ar putea avea consecinte dramatice. In prezent, ne confruntam cu o multitudine de probleme, cum ar fi razboaiele din Orientul Mijlociu pentru resurse, migratia, saracia, terorismul. Dar ceea ce incepe sa ne ingrijoreze este globalizarea si impactul acestui fenomen asupra mediului inconjurator. Globalizarea este un proces complex care are loc la nivel mondial si care redefineste structura lumii, si de asemenea un fenomen care are trei cauze principale in impactul sau asupra mediului: tehnologia, politica si economia. In consecinta, globalizarea din ultimele decenii provoaca degradarea mediului, prin domenii carora pana acum nu li s-a acordat o mare importanta dar fara o idee despre efectele pe care le-a provocat. Inevitabil, incalzirea globala este unul dintre efectele nedorite, care tinde sa devina o problema majora a umanitatii, care este neglijata sau data pe un plan secundar in mod voit. Pamantul se incalzeste din ce in ce mai mult, iar acest lucru se datoreaza unor cauze de care in principal omenirea, prin dorintele si cerintele tot mai mari de avea cat mai mult fara a se gandi la consecinte, este de vina. Se defriseaza, se polueaza aerul cu diverse noxe, se polueaza apa, contribuie la disparitia unor specii de animale si plante, etc. Alte cauze duc la efecte devastatoare pentru glob, exista efectul de sera, gaurile din stratul de ozon, ploile acide, topirea ghetarilor care va duce la o crestere a nivelului mariilor, furtuni tot mai devastatoare, secete si multe altele. Cand se evalueaza aceste efecte se realizeaza ca viitorul este incert si se asteapta la ce este mai rau pentru Pamant. Daca se incearca o prezervare a naturii, atunci se va avea de castigat in continuare si natura va aduce servicii gratuite care formeaza fundatia invizibila pe care se bazeaza societatea si economia noastra. Dar se continua sa se aduca deteriorari sistemului ecologic. Acestea au ajuns la un punct in care este din ce in ce mai mult posibil ca ele sa genereze probleme care pot fi mai putin anticipate. Ecosistemul Terrei isi arata limitele, iar efectele economice ale distrugerii si nimicirii mediului au fost mai mult locale - epui­zarea zonelor piscicole, terenuri agricole abandonate si paduri in restrangere. Daca acest lucru se va agrava si nu va mai fi doar o problema locala, atunci se va ajunge la o problema globala, cand toti vor avea de suferit in urma acestor pierderi. Globalizarea este o caracteristica esentiala a lumii globale, iar principalele procese economico-sociale care domina societatea moderna si care au efecte poluante asupra atmosferei sunt: industrializarea, urbanizarea si consumul tot mai mare de energie. Pentru a impiedica aceste procese, a luat nastere ecologia si institutiile neguvernamentale pentru protectia mediului care au reusit sa se implice si in structurile de putere ale statului, iar unele dintre ele s-au transformat chiar in partide politice. Cea mai grava amenintare adresata globalizarii este lipsa tot mai mare a resurselor naturale. Iar cei mai mari consumatori sunt statele precum Statele Unite, China, India, unde cerintele cresc pe zi ce trece si sunt nevoite sa se transforme din exportatori in importatori de resurse naturale si alte materii prime. De aceea, se poate afirma ca se poate astepta la o epuizare a resurselor naturale pana in prima jumatate a secolului al XXI-lea. Oamenii de stiinta incearca sa rezolve aceasta problema prin crearea unor combustibili ecologici, surse naturale de energie, precum cea solara si eoliana, care va salva Planeta, atat de incalzirea globala cat si de lipsa tot mai accentuata a acestor surse vitale. Cea mai acuta problema, care se face tot mai simtita, este izbucnirea unor conflicte care pot denatura in adevarate razboaie. Pana acum aceste conflicte sunt doar probabile sa se produca in cadrul unei natiuni decat intre doua tari. Problemele sociale si de mediu nerezolvate au un efect determinant asupra securitatii umane. Aceasta se intampla deoarece necesitatile si interesele unor grupuri potrivnice care sunt legate de aceleasi resurse de pamant si de mediu, de multe ori sunt ireconciliabile. Populatia din lumea a treia, are foarte mult de suferit ^n urma acestor conflicte, dar acest lucru se intampla din pricina coruptiei si proastei administratii. Cel mai de temut conflict care poate aparea tot din cauza incalzirii globale si a lipsei de resurse naturale, este cel intre Rusia si Occident. Se va ajunge la o competitie acerba pentru resursele minerale din zona arctica. (va urma) masterand Dana S%RGHIE Topirea calotei glaciare va duce la acest conflict care este foarte posibil sa degenereze intr-un adevarat razboi, un “Al doilea Razboi Rece” de data asta la propriu, pentru resursele existente in calota glaciara a Arcticii. Alte pericole care vor duce la multe probleme omenirii, poate fi evidentierea tot mai mare dintre societatile sarace si cele bogate. Deoarece societatile industrializate sunt motivul incalzirii globale, efectele sale au repercursiuni mai puternice asupra societatilor sarace sau in curs de dezvoltare. Pentru toate aceste conflicte se preconizeaza ca se vor face putine eforturi in viitor pentru rezolvarea lor. Specialistii incalzirii globale au configurat deja modificarile prin care va trece planeta in urmatoarea suta de ani. Aceste modificari vor fi simtite cel mai mult in zonele urbane foarte aglomerate. Se va simti o lipsa a resurselor naturale, o scadere a resurselor de apa, a hranei, sanatatea va fi pusa la grele incercari, vor aparea multe cazuri de boli respiratorii, alergii, boli cardiovasculare si gastrointestinale. Efectele incalzirii globale sunt graduale si exista posibilitatea ca guvernele lumii sa ia masuri necesare pentru ca populatia sa se adapteze la noile conditii. Dar aceste masuri tin de strategia, educatia, ajutor etc, elemente care nici in prezent nu sunt usor manevrabile. Iar ceea ce lipseste cel mai mult in realizarea acestui lucru este vointa politica din partea multor state ca de exemplu Statele Unite si problema Protocolului de la Kyoto. Atunci cand apare problema economica, multe state se retrag si nu se gandesc indeajuns la efectele pe care le produc in lume. Dar un lucru este totusi imbucurator, acela ca multi economisti si-au dat seama ca o cooperare intre economie si mediu va fi benefica pentru viitorul nostru si vom reusi sa lasam generatiilor un Pamant locuibil. 3 Planeta trece printr-o perioada de schimbari climatice globale fara precedent, cu multiplu impact, pentru care activitatea umana este in mare parte responsabila. Pentru a atenua aceste efecte, GIEC preconizeaza o reducere a emisiilor globale a gazelor cu efect de sera, in 2050 cu 50 pana 85% sub emisiile existente in 1990, obiective stabilite in cadrul summitului de la Copenhaga (07-18 decembrie 2009) urma sa transforme aceasta intalnire intr-o etapa cruciala pentru adoptarea unui acord global care sa urmeze protocolului de la Kyoto.    De ce a fost necesar summit-ul de la Copenhaga ? Din motivele: Climat (incalzirea climatica, inmultirea catastrofelor naturale, distrugerile practic iremediabile asupra biodiversitatii etc.). Pentru cercetatori aceasta schimbarea climatica a avut si va avea consecinte devastatoare pentru planeta si pentru umanitate: crizele umanitare, exodurile, foametea, etc., tarile in curs de dezvoltare fiind cele mai vulnerabile. Organizare. In fata accelerarii incalzirii globale, trebuie sa existe o mobilitare . Protocolul de la Kyoto expira in 2012. Nascut in anul 1997 ca urmare a summitului de la Rio (Brazilia) din 1992, acest protocol a intrat in vigoare pe 16 februarie 2005. Ratificat de 175 de tari, el este valabil pana in 2012. Este nevoie de trei ani pentru  ratificarea efectiva a unui astfel de tratat, de aici necesitatea unui summit la Copenhaga in 2009. Trebuia elaborat un text echitabil care sa fie acceptat de toate tarile  care sa duca la limitarea emisiilor de gaze cu efect de sera, responsabile pentru reincalzire. Programele Natiunilor Unite pentru dezvoltare :  PNUD aduce un ajutor financiar tarilor aflate in dificultate, pentru promovarea proiectelor pilot de dezvoltare durabila. De exemplu in Maroc, o tara dependenta de energia fosila, degradarea mediului costa foarte scump, mai mult de 13 miliarde de drhame (mai mult de un miliard de dolari) pe an conform Bancii Mondiale, facturi foarte mari pentru o tara care are probleme cu lupta impotriva saraciei. PNUD-ul subventioneaza un program de gestionare si de eliminare a policlorobifenililor (PCB), poluanti care se regasesc in principal in apa si care se descompun la temperaturi de peste 100 de grade. Exemple graitoare privind pericolul incalzirii climatice asupra biodiversitatii : conform cifrelor din 2009  in lista rosie a Uniunii internationale pentru conservarea naturii (UICN), privind speciile amenintate de disparitie, din 47 677 de specii studiate, 875 sunt deja disparute si 17 291 sunt amenintate cu disparitia. De exemplu, « regina Anzilor » (Queen of the Andes), palmier capabil sa suporte presiunile mari din zonele foarte inalte ale Americii de Sud, este o specie aflata in pericol. In ceea ce priveste ursul polar acesta a intrat pe lista rosie in 2008, si se poate ca pana in 2100 sa nu mai poata fi vazut in salbaticie. 4 Nivelul oceanelor. In februarie trecut, revista Climate Dynamics a publicat un studiu conform caruia nivelul apelor ar putea sa creasca cu un metru in urmatorii 100 de ani. Aceste rezultate au fost furnizate de o echipa de cercetatori de la Institutul Niels Bohr al Universitatii din Copenhaga, in colaborare cu echipe din Marea Britanie si Finlanda. In iunie trecut, un studiu publicat de revista  Nature Geoscience, a aratat ca aceasta crestere ar putea fi de 7 pana la 82 cm, cifre care se regasesc in predictiile GIEC (Grupul interguvernamental pentru evolutia climatului). Omul. Mai multe studii stiintifice exploreaza impactul reincalzirii climatice si a emisiilor de CO2 asupra sanatatii omului. Boli respiratorii, un caz de paludism in Corsica in 2006, chikungunnya (virus transmis de tantari) in Italia si altele : chiar daca studiile se contrazic in aceasta problema, ea ramane una deschisa. Gazul da efect de sera ? Efectul de sera este un fenomen natural care duce la cresterea temperaturii la suprafata Terrei, explica Denis Samyn, geolog de formatie, glaciolog  la Laboratorul Universitatii libere din Bruxelles (ULB). Concentratia acestor gaze de sera a fluctuat foarte mult in ultimele milioane de ani : la ciclul natural al Terrei se adauga incepand cu a doua jumatate a XIX, cantitati imense de gaz poluant care au aparut odata cu dezvoltarea industriala intensiva, agravand procesul de reincalzire climatica. Administrarea procesului de incalzire climatica constituie o provocare majora pentru planeta. Pentru ca masurile luate sa fie eficace se impune o mobilizare generala. Cu toate aceastea viitorul ramane in continuare incert. In cateva cifre : • 40% : este procentul pe care il asteapta Uniunea sud americana, in special Bolivia si Venezuela, din partea tarilor dezvoltate in ceea ce priveste reducerea emisiilor poluante in anul de 2020 fata de 1990. • 3,5 %: este cresterea emisiilor poluante de CO2 pe an incepand cu anul 2000. • 350 parti per milion  (ppm): este ceea ce numerosi oameni de stiinta estimeaza ca fiind limita superioara a prezentei dioxidului de carbon fara a fi periculoasa in atmosfera.• 2 grade Celsius : schimbarile climatice care dauneaza omului si mediului inconjurator sunt provocate de o crestere globala a temperaturii cu mai mult de 2 grade, conform cercetatorilor.• 20 pana la 30 de ani : este perioada in care vor disparea complet banchizele din perioada verii. Dar de acum in zece ani, oceanul Arctic va fi considerat mare deschisa navigatiei pe perioada sezonului estival.   5 Desfasurat sub presiunea opiniei publice, a ONG-urilor verzi si a demon­stratiilor de strada, summit-ul de la Copenhaga privind schimbarile climatice s-a zbatut pentru a gasi o solutie viabila pe termen lung la dezastrul climatic care se prefigureaza. Incheierea unui acord la Copenhaga intre cele 191 de state prezente a fost conditionat de trei probleme: banii, politica si stiinta, iar cele trei conditii au atarnat greu in finalizarea unui acord global privind necesitatea reducerii emisiilor de carbon si trecerea la tehnologiile verzi. Banii. O analiza a costurilor a aratat ca se impune o actiune imediata la scara globala. Pretul acesteia ar fi depasit cu mult de costurile migratiilor masive cauzate de incalzirea globala, asa incat reducerea emisiilor de carbon este imperativa. Ţarile industrializate, care au pompat miliarde de tone de carbon in atmosfera, vor trebui sa sustina financiar imple­men­tarea energiei verzi pe glob. Deocamdata, nu exista nicio intelegere privind impar­tirea, cheltuirea si transferul catre tarile in curs de dezvoltare a fondurilor. Politica Un acord global pentru limitarea emisiilor de carbon presupune o actiune concertata a tuturor partici­pantilor pentru aplicarea dispo­zitiilor tratatului. Asta ar insemna recunoasterea de catre guvernele nationale a unei autoritati suprastatale, care sa controleze si sa sanctioneze abaterile de la acord. Statele Unite s-au impotrivit intotdeauna unei asemenea subordonari (ex. pozitia acestora fata de raportul de la Kyoto). Dubiul stiintific Oponentii unui acord global privind mediul sunt incurajati de postarea recenta a mail-urilor unor cercetatori dintr-un institut de elita britanic: Centrul de Cercetari Climatice (CRU) al Universitatii East Anglia. Documentele postate, acopera un deceniu, si dezvaluie manipularea de catre cercetatori a datelor privind incalzirea globala. "Climategate" a bulversat lumea stiintifica si a pus la indoiala valabilitatea datelor privind cauzele incalzirii globale. Singura consecinta a vicierii datelor este, deocamdata, aparitia unor noi teorii ale conspiratiei. Incontestabil, atunci cand cadrul negocierilor este viciat de manipularea datelor, iar modelul permisiv al protocolului de la Kyoto este inca valabil negocierile s-ar putea sa nu aiba finalitate. In urma dezbaterilor de la Copenhaga, sistemul propus pentru adoptare a fost unul complex insa deschidea oportunitatile fraudelor financiare, dificil de controlat in tarile in curs de dezvoltare. 6 Reuniunea de la Copenhaga nu este ultima reuniune de acest fel, dar ar trebui sa fie ultima care va conduce catre un acord responsabil privind viitorul planetei. De asemenea, va trebui sa fie ultimul tratat in care obligatiile tarilor semnatare sa nu mai poata fi amanate insa cele 191 de tari participante n-au ajuns la niciun acord, prapastia dintre Nord si Sud, dintre tarile bogate si cele sarace fiind deocamdata insurmontabila. Divergentele dintre tarile sarace si cele bogate risca sa torpileze incheierea oricarui acord la summit-ul dedicat problemelor climatic. Fostul Vice-presedinte al Statelor Unite, Al Gore, si Rajendra Pachauri, presedintele grupului  interguvernamental pentru schimbarea climatica (GIEC) au primit premiul Nobel pentru pace in 10 decembrie 2007. De la sosirea sa in aceasta functie in 1993, vice-presedintele american a aratat un interes pentru ecologie iar documentarul sau, “An Inconvenient Truth”, i-a adus un Oscar la Hollywood. Chiar daca liderii statelor care au fost prezenti la summit-ul ONU pentru clima de la New York au recunoscut urgenta solutionarii problemelor de mediu, putine tari au anuntat actiuni concrete. BIBLIOGRAFIE: 1. Raluca Ion, Victor Popescu, Ioana Calen, Cine e de vina pentru incalzirea globala?, Cotidianul, 9 august 2007 2. Anca Petrache, Gata cu incalzirea globala?, Compact, 25 aprilie 2008 3. Incalzirea globala, http://ro.wikipedia.org. 4. Al Gore, Un adevar incomod, film documentar, regizor Davis Guggenheim 5. Marea cacealma a incalzirii globale, film documentar, producator Martin Durkin 6. Opinia Nationala, nr. 445 / 25. 02. 2008 7. www.ziare.com
Ziare din Sibiu

Boc: Toate gospodăriile vor fi racordate la electricitate până la finele anului 2012 E nevoie doar de 225 milioane de euro şi toate gospodăriile vor fi racordate la electricitate în doi ani, a spus, marţi, premierul Emil Boc, citat de Mediafax. Acesta a precizat că, în şedinţa de marţi a Guvernului, Ministerul Economiei a fost mandatat, printr-un memorandum, să continue lucrările pentru racordarea la sistemul de electricitate a celor circa 100.000 gospodării neelectrificate existente în 97 de localităţi, la care se adaugă încă 2.000 de cătune izolate cu astfel de gospodării neelectrificate. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a anunţat, la începutul lunii ianuarie, că ministerul şi-a propus ca toate localităţile din România să fie conectate la reţelele de distribuţie a electricităţii până în 2012, obiectiv care ar fi trebuit să fie atins, potrivit datelor anunţate de autorităţi, încă din anul 2006.
Stiri

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană vor prezenta, săptămâna viitoare, un acord referitor la retragerea măsurilor de sprijin pentru bănci, industrii şi piaţa muncii, printre primii stimuli la care s-ar putea renunţa fiind cei destinaţi sectorului auto, transmite Mediafax. Miniştrii de Finanţe din UE se vor reuni, pe 16 martie, pentru a discuta problemele financiare ale Greciei şi strategiile de retragere a măsurilor de stimulare fiscală adoptate la sfârşitul anului 2008. "Dacă sunt menţinute prea mult timp, aceste măsuri pot împiedica procesul de ajustare inter şi intra-sectorial, prin distorsionarea preţurilor şi introducerea de stimuli inadecvaţi", se arată în proiectul unei declaraţii comune care urmează a fi prezentată la această întâlnire. Analiştii şi politicienii consideră că guvernele UE trebuie să acţioneze cu atenţie, în aşa fel încât să menţină stimulii o perioadă suficientă pentru a evita frânarea relansării economice, dar să-i retragă la timp pentru asigurarea controlului deficitului bugetar. Primele măsuri la care ar trebui să se renunţe sunt cele privitoare la sectoare precum industria auto, însă după ce revenirea economică prinde viteză. În schimb, va fi permis sprijinul în domeniul tehnologiilor ecologice, cercetării şi dezvoltării, dacă se respectă legislaţie UE. Totodată, miniştrii de Finanţe recomandă ca, începând cu a doua jumătate a acestui an, guvernele să renunţe la programele de susţinere a pieţei muncii prin care companiile sunt încurajate să păstreze angajaţii. Măsurile destinate încurajării băncilor să acorde credite companiilor ar putea fi ultimele la care se va renunţa.
Ziare din Sibiu

SIBEX si Casa Română de Compensaţie (CRC) anunţă realizarea şi decontarea cu succes a primei tranzacţii intermediate la bursă cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră (EUA), după clasificarea acestora ca valori mobiliare de către CNVM, clasificare în urma căreia a fost eliminat TVA din tranzacţiile efectuate cu acestea. Tranzacţia a fost efectuată de SSIF Delta Valori Mobiliare la Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu (Sibex) în ziua de vineri 5 martie, cu o cantitate de 44 contracte (4400 certificate de carbon a 1 tona fiecare) la un preţ de 54 lei/certificat (13,19 euro). Deoarece tranzacţionarea certificatelor EUA la Sibex se face sub forma contractelor futures cu scadenţa zilnică, poziţiile deschise în urma a 40 de contracte au fost lichidate prin livrarea a 4000 de certificate luni 8martie 2010, de către CRC. Certificatele EUA sunt emise în baza sistemului Uniunii Europene de tranzacţionare a emisiilor de gaze cu efect de sera (EU ETS), unul din pilonii politicii UE legat de schimbarile climatice si reducerea poluării. Conform acestui sistem, guvernele statelor membre ale Uniunii stabilesc niveluri maxime nationale pentru emisiile de gaze cu efect de seră şi alocă niveluri maxime pentru operatorii industriali din fiecare ţară. Certificatele emise în baza acestor alocări pot fi tranzacţionate în România, fie prin tranzactii directe între operatorii cuprinşi în Planul Naţional de Alocare, fie pe piaţa SIBEX prin intermediul brokerilor autorizaţi de către CNVM.
Ziare din Sibiu

Atunci, personalitati marcante ale invata­mantului superior eco­nomic au pus intrebari precum "Inco­tro, invatamantul superior economic roma­nesc?", "Ce presupune restructurarea invata­mantului superior?", "Cum­ pot fi solutionate problemele invatamantului superior din domeniul economic?"...Pentru a gasi raspuns la aceste intrebari si la altele puse atunci, solutia a fost demararea actiunii pentru infiintarea Asociatiei Facultatilor de Economie din Romania. Facultatea de {tiinte Economice din cadrul Universitatii "Lucian Blaga" din Sibiu se numara printre cei 34 fondatori ai AFER. Nu numai participarea facultatii noastre ca si membru AFER ne bucura, ci si implicarea unor membrii ai facultatii in conducerea asociatie. Astfel, in legislatura 2005 -2008, d-nul prof. univ. dr. Silviu Crisan a fost membru in Comitetul Director AFER, iar in legislatura 2008-2012, d-nul prof. univ. dr. Dan Popescu este membru al Consiliului Academic. Iata cum meritele distinsilor profesori sunt recunoscute atat de mediul universitar sibian, cat si de intreg mediul academic economic. Din 1996, in luna mai a fiecarui an, la Sibiu are loc Conferinta Eco­nomica Internationala. Odata cu infiintarea AFER, manifestarea stiintifica anuala a Facultatii de {tiinte Eco­nomice din Sibiu se desfasoara si sub egida AFER. Astfel, in cadrul manifestarilor, personalitati remarcan­te ale mediului universitar, din domeniul cercetarii stiintifice, ale mediului de afaceri si sectorului public, din tara si strainatate aduc spre dezbatere idei, opinii, argumente, solutii asupra fenomenelor si proceselor economice. La propunerea Biroului Con­siliului Facultatii de {tiinte Econo­mice din Sibiu, AFER a acordat in anul 2009 d-nului prof.univ.dr. Dan Popescu distinctia de “Profesor Eme­rit”, pentru intrega activitate desfa­surata, cu rezultate deosebite pe linie didactica, de cercetare stiintifica si in managementul universitar. Factorii de criza, cauzele si efectele crizelor, complexitatea crize­lor, riscul intr-o corporatie, responsabilitatatea sociala corporatista..... sunt probleme majore ce preocupa mediul economic. Aceastea au fost luate in discutie si de studentii participanti la cea de-a doua editie a Olimpiadei Nationale a Studentilor Eco­nomisti, sectiunea 2 “Comple­xi­tatea sistemelor economice si ges­tiu­­nea crizelor” organizata de AFER, la Facultatea de {tiinte Economice din Sibiu, in perioada 2-3 noiembrie 2007. In perioada 2006-2009 cei mai buni studenti economisti sibieni au participt la confruntarile profesional - stiintifice la nivel national organizate de AFER. Participarile studentilor nostrii ne-au adus mare bucurie, in deosebi prin distinctiile obtinute: Premiu II pentru sectiunea "Admi­nistratie publica si dezvoltare teritoriala" organizata la Universitatea Bucu­resti, in perioada 14-16 noiembrie 2008 obtinut de Emilia Crisan si Ma­g­dalena Iliut cu lucrarea "Ruta: Rio de Janeiro - Johannesburg - Delhi, spre dezvoltarea durabila a Terrei"; Mentiune la sectiunea "Complexitatea sistemelor economice si gestiunea crizelor", organizata la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, in perioada 2-3 noiembrie 2007 obtinuta de Ilie Banu cu lucrarea "Abordarea crizelor la nivel de corporatii si implicatiile acestora"; Mentiune la sectiunea "Complexitatea sistemelor economice si gestiunea crizelor", organizata la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, in perioada 2-3 noiembrie 2007 obtinuta de Elena Nistor cu lucrarea "Legea generala a cauzelor si efectelor in interpretarea crizelor"; Mentiune pentru sectiunea "Economie si dezvoltare durabila", organizata la Universitatea Petrol - Gaze din Ploiesti, in perioada 05-07 noiembrie 2008 obtinuta de Alina Anghel si Simona Aleman cu lucrarea "O.P.T.I.M.I.S.M. - 8 principii pentru o societate care sa functioneze pentru noi toti". Conform graficului privind desfa­surarea Olimpiadei Nationale a Studen­tilor Economisti, Facultatea de {tiinte Economice din Sibiu va fi din nou gazda, de data aceasta pentru sectiunea "Administrarea afacerilor", programata a se desfasura in perioada 4-6 mai 2012. Pentru infaptuirea obiectivelor prevazute in Statutul AFER, activitatile desfasurate de catre Comitetul Director se organizeaza pe 12 departamente specializate pe domenii: Dez­voltare curriculara; Asigurarea calitatii in invatamantul superior; Evenimente stiintifice si publicatii; Promovarea intereselor profesionale; Relatii inter­universitare; Relatii cu mediul de afaceri; Olimpiade studentesti; Evalu­area literaturii de specialitate; Eva­luarea distinctiilor; Etica profesionala; Organizatoric; Buget si servicii financiar - contabile. Facultatea de {tiinte Eono­mice din Sibiu este reprezentata cu cinste in aceste departamente, prin intermediul: prof.univ.dr. Carmen Comaniciu - membru al Departa­men­tului "Dez­voltare curriculara"; prof. univ. dr. Ilie Rotariu - membru al Departamentului "Asi­gurarea calitatii in invatamantul superior"; conf. univ. dr. Ramona Oras­tean - membru al Departamentului "Eveni­mente s­ si publicatii”; conf. univ. dr. Silvia Mar­ginean - membru al Depar­tamen­tului “Promovarea intereselor profesionale"; prof. univ. dr. Sorin Burnete - membru al Departamentului “Relatii interuniversitare”; conf. univ. dr. Virgil Nicula - membru al Departamentului “Relatii cu mediul de afaceri”; prof. univ. dr. Emanoil Muscalu - membru al De­par­tamentului “Olimpiade studentesti”; conf. univ. dr. Claudia Ogrean - membru al Depar­tamentului “Evaluarea literaturii de specialitate”; conf. univ. dr. Mihaela Herciu - membru al Depar­tamentului “Organi­zatoric”. Acesta este pe scurt “profilul” AFER la cinci ani de activitate. Se poate afirma cu tarie ca modul de asociere, stilul de munca si rezultatele obtinute in toata aceasta perioada sunt remarcabile. “La multi ani AFER!” si “Multe succese!”.
Ziar Sibian

In timp ce Uniunea Europeana se manifesta drept un factor de progres si stabilitate pe scena mondiala, in conditiile interdependentei tot mai acute dintre statele lumii, decalajul economic si social dintre cei 27 de membri si cele 271 de regiuni este considerabil. Conform unui studiu recent al Eurostat (Oficiul european de Statistica, febr. 2010), regiunea cea mai prospera a Uniunii Europene. Orasul Londra, este de sapte ori mai bogata decat cea mai saraca regiune UE, Severozapaden, in Bulgaria. Politica regionala isi propune, ca obiectiv fundamental, consolidarea coeziunii economice, sociale si teritoriale, prin reducerea disparitatilor dintre nivelurile de dezvoltare ale regiunilor si tarilor din UE, ceea ce ar conduce, implicit, la ameliorarea rezultatelor economice, in ansamblu. Convergenta, competitivitate si cooperare teritoriala, iata asadar termenii-cheie folositi pentru a identifica si trasa prioritatile strategice ale Uniunii Europene in perioada urmatoare. Un program misionar si doctrinar necesitand actiuni imediate si conjugate din partea tuturor actorilor implicati, fonduri si investitii permanente in infrastructura, dezvoltarea societatii informationale, accelerarea transferului de know-how si stimularea cooperarii transfrontaliere. O orientare mai mult sau mai putin evidenta a comunitatii europene inca din vremea Tratatului de la Roma (1957/8), care semnala, in chiar Preambulul sau, nevoia partilor semnatare de a intari “unitatea economiilor lor” si de a asigura “o dezvoltare armonioasa, prin reducerea decalajului dintre diferitele regiuni si a ramanerii in urma a zonelor defavorizate” (vezi Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene). Dimensiunea regionala cunoaste o noua evolutie odata cu momentul Maastricht (1993), cand notiunea de “coeziune economica si sociala” apare in prim planul preocuparilor statelor membre, la acea ora, in numar de 12 (TUE, titlul XIV, art. 130a). Astfel, “diversitate regionala”, “dezvoltare re­gio­nala”, “dezechilibre si probleme regionale” sau “interese regionale specifice” sunt formule capabile sa reflecte interesul sporit in materie de dezvoltare regionala din partea liderilor europeni. Se infiinteaza Comitetul Regiunilor, ca organ consultativ, cuprinzand repre­zentanti ai colectivitatilor teritoriale si ia nastere Fondul de coeziune, pentru a contribui la realizarea proiectelor in domeniul mediului si al retelelor trans-euro­pene de transport. Expresie a unitatii si solidaritatii europene, prin recursul sistematic la fonduri structurale, care sa favorizeze imbunatatiri continue in materie de competitivitate, crestere economica si ocuparea fortei de munca la nivel de state si regiuni si sa aduca, astfel, beneficii tuturor cetatenilor Europei, conceptul de dezvoltare regionala merge mana in mana cu procesul de integrare europeana. De altfel, politica regionala constituie piatra de temelie a reformelor prevazute in “Agenda 2000”. Obiectivele sale prioritare reafirma noua viziune comunicata de Comisia Europeana, “Pentru o Uniune mai puternica si mai larga”, in prag de secol XXI si ca raspuns la miza viitoarei extinderi: ajutorarea regiunilor cu dezvoltare precara, reconversia economica si sociala a regiunilor cu dificultati structurale, precum si adaptarea si modernizarea politicilor si sistemelor de educatie, formare si ocuparea fortei de munca. Cel mai mare val de extindere, din mai 2004, incheiat prin aderarea Romaniei si Bulgariei, la 1 ianuarie 2007, aduce intr-un raport direct tarile Europei Centrale si de Est (CEECs/PECO) si statele dezvoltate din Occident. Aceasta situatie, prevazuta din timp, impunea adaptarea cadrului legislativ, a institutiilor si politicilor comunitare la configuratia largita de state, dar crea, totodata, si o nevoie iminenta de a reduce decalajul social si economic dintre regiuni, cu atat mai flagrant acum, dupa aderarea celor 12 noi membri. Instrumentele structurale de pre-aderare (pentru perioada 2000-2006, respectiv Phare, ISPA, SAPARD), acordate sub forma de ajutor de cooperare financiara si tehnica, incearca sa faciliteze accesul tarilor candidate la obiectivele, procedurile si normele comunitare, dar si sa sprijine efortul acestora in domeniul coeziunii economice si sociale. Pe 17 mai 2006, Parlamentul European, Consiliul si Comisia semneaza un Acord inter-institutional, care include si reglementarile generale asupra fondurilor structurale pentru ciclul financiar actual, respectiv 2007-2013. Acestea reprezinta peste o treime din bugetul Uniunii Europene, adica aproximativ 385 miliarde de euro alocati obiectivelor de competitivitate, coeziune, crestere durabila si ocuparea fortei de munca. Noul cadru vizeaza stimularea cercetarii, educatiei, inovarii si mobilitatii, dezvoltarea armonioasa a ansamblului Uniunii Europene, adaptarea economiilor locale la concurenta mondiala si cooperare interregionala. In noiembrie 2009, sub influenta crizei financiare mondiale si a provocarilor social-economice generate de aceasta, Comisia Europeana propune o noua expresie de parteneriat strategic intre state, care sa permita efecte pozitive in urmatoarea decada. Ca orice strategie, si aceasta trebuie sa fie ambitioasa. Mai mult, ea este formulata si sub aspectul unui compromis, pentru a corespunde asteptarilor diverse ale membrilor Uniunii. Lansand spre consultare publica obiectivele noului program, remarcam o serie de contributii esentiale la propunerile Comisiei: ameliorarea comunicarii intre diferitele niveluri de guvernanta (pentru un parteneriat deplin si egal), un rol sporit acordat regiunilor, o conlucrare mai buna si sporita intre actiunea autoritatilor locale si regionale, care dispun de importante competente si resurse in domenii esentiale, si strategiile europene, via politica de coeziune si aplicarea instrumentelor sale. In data de 11 februarie a.c. are loc intrunirea informala a sefilor de stat si de guvern ai celor 27, primul summit covocat de catre Herman Van Rompuy, ilustrul “necunoscut”, in calitatea sa recenta de presedinte al Consiliului European, dar si primul de la intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona. D-nul José Manuel Barroso, la al doilea mandat in fruntea Comisiei Europene, recomanda ca “Europa sa reactioneze pentru a evita declinul” si lanseaza apelul la o redresare durabila, in baza unei noi viziuni in ceea ce priveste viitorul pe termen mediu (2020): o crestere fundamentata pe inovare si cunoastere, o economie competitiva si durabila, cu o rata ridicata a ocuparii fortei de munca si o politica energetica si ecologica eficienta si convergenta. Obiective ambitioase, o responsabilitate comuna, pe fondul unor date ingrijoratoare: PIB-ul la cel mai redus nivel inregistrat din anii '30 (-4% in 2009), scaderea productiei industriale si scaderea productivitatii, cresterea ratei somajului la 10%, preconizata pentru 2010 (reprezentand o revenire la nivelul din anii '90), imbatranirea populatiei si slabirea pozitiei internationale a UE. In timp ce liderii europeni dezbat la Bruxelles chestiunea “stabilitatii financiare a zonei euro” si propunerile strategiei “Europa 2020” de relansare economica, regiunile si colectivitatile teritoriale reusesc deja sa prezinte solutii viabile pentru iesirea din criza. Pentru ca programele europene din domeniul economic nu pot functiona decat daca tin cont de viziunea si strategiile locale si zonale existente. Acest background reprezinta si lozinca sub care Comitetul Regiunilor a lansat, la inceputul lunii octombrie 2009, labelul “Regiune europeana intreprinzatoare” (European Entrepre­neurial Region/Région européenne entreprenante). Se aduce in discutie, o data mai mult, rolul sporit al regiunilor si colectivitatilor teritoriale in cadrul planurilor strategice de dezvoltare ale Uniunii, intregul demers vizand a recompensa, anual, o serie de regiuni europene cu performante deosebite in crearea si implementarea unor politici inovante de sustinere si dezvoltare a mediului economic autohton. O prima editie de succes cu sase campioni regionali pe podium -Brandeburg (DE), County Kerry (IE), Murcia (ES), Catalonia (ES), Trnava (SK) si Uusimaa/Helsinki (FI)-, fiecare promovand o politica pentru intreprinderi capabila sa duca la crearea de noi locuri de munca si sa stimuleze economiile locale. Pastrand referinta fundamentala a subsidiaritatii si proportionalitatii (art. 5), deja celebrul tratat de la Lisabona consacra alte doua principii, anume atribuirea de competente si solidaritatea, care sa stea la baza noilor politici de dezvoltare ale UE. Proaspat intrat in vigoare la 1 decembrie 2009 si rezultat al unui lung proces de ratificare, tratatul aduce si o viziune progresista asupra politicii de coeziune economica, sociala si teritoriala, inclusa in sfera competentelor partajate intre Uniune si statele membre (titlul I, art. 4). Aceasta isi propune, de altfel, sa desfasoare o actiune in spiritul reducerii decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni si a ramanerii in urma a regiunilor defavorizate (titlul XVIII, art. 174), reafirmand faptul ca “promovarea coeziunii economice, sociale si teritoriale este vitala pentru dezvoltarea integrala si pentru succesul durabil al Uniunii” (Protocolul nr. 28 privind Coeziunea economica, sociala si teritoriala). Urmatoarea decada va fi decisiva in ceea ce priveste rolul politicii regionale si viitorul Uniunii Europene. Cele doua chestiuni sunt interdependente si inseparabile. Definirea unui sistem de guvernanta multinivel (multi-stratificat) nu face decat sa vina in sprijinul conceptului de integrare europeana, sub impactul crizei actuale si in conditiile provocarilor de mediu, demografice si social-economice. Globalizarea a creat nevoia imperativa a unei actiuni coerente si concertate intre dife­ritele niveluri ale puterii, fiind necesara marirea cercului de actori implicati in elaborarea de politici publice. Doar prin includerea factorului local si regional in cadrul programelor si strategiilor comunitare, precum si prin accentuarea importantei coordonarii dintre niv­e­luri, se poate asigura buna desfasurare a procesului deci­zional european. Urmarind prin aceasta dezvoltarea armonioasa si progresul solidar al Europei largite la 27 de state membre.
Sibiu

Succesul strategiilor de marketing folosite e determinat si de capacitatea firmelor de a nu cadea in plasa amatorismului, prin realizarea de greseli frecvente in crearea paginilor Web din cadrul site-ului. Consider necesar sa amintim cititorilor, in special celor care doresc sa promoveze afacerea lor mai eficient on-line cateva dintre erorile care care nu trebuie facute surprinse si articolul „Greseli frecvente in creatia web”, dintre care putem enumera: - Folosirea celor mai noi aplicatii Simplitatea este o lege de baza a Internetului, datorita faptului ca multi vizitatori renunta la vizitarea unui site daca acesta se incarca greu, nu pot accesa o pagina datorita unui plug-in si cand browser-ul ramane sa interpreteze anumite aplicatii sofisticate. Folosirea tehnologiilor si aplicatiilor de ultima ora pot aduce deservicii utilizatorilor datorita incompatibilitatii tehnice. - Lipsa unei structuri logice Informatiile trebuie clasificate pe mai multe nivele, astfel incat utilizatorul sa nu intampine greutati in gasirea acesteia. Daca informatiile sunt foarte dense, ca o masura de siguranta se poate prezenta o harta (eventual home) a site-ului pe care vizitatorul site-ului se poate orienta. - Timpul prea mare de incarcare a paginii Limita de timp acceptate pentru incarcarea unei pagini este de 15-30 secunde. Se tine seama de o serie de factori care pot mari sau micsora timpul de incarcare a paginii: tipul de conectare, latimea de banda, infrastructura comunicatiilor. - Utilizarea frame-urilor Paginile cu frame-uri sunt dificil de printat. Fisierele incluse intr-un frame-set pot fi utilizate independent si vom avea de-a face fie cu pagini care nu contin elemente de navigare, fie cu pagini care nu contin nici un logo, nici alte elemente de identitate ale unui anumit site, si, deci nu pot apartine oricui. Motoarele de cautare nu pot urmari link-urile din site-ul respectiv care contine acele pagini Web dorite. - Animatia excesiva Nu trebuie abuzat in introducerea efectelor animatice: - Texte care se misca sau clipesc neincetat; - Multe imagini animate sau care clipesc in diferite culori; Aceste efecte obosesc ochii utilizatorului, care are nevoie de liniste pentru a parcurge si a intelege ceea ce doreste sa se comunice prin intermediul site-ului. - URL-uri complicate Cu cat locatia Web este mai lunga si utilizeaza mai multe caractere speciale (ex:A), cu atat utilizatorul gaseste mai greu anumite pagini. Ideal ar fi ca numele de directoare si fisiere sa fie cat mai scurte si mai usor de retinut. - Pagini orfane Sunt acele pagini care nu au elemente de navigare ale site-ului, in care s-ar putea intra si iesi fara sa se stie carui site apartin. E necesar ca fiecare pagina a site-ului sa afiseze ca element de identitate logo-ul si un link (legatura) catre prima pagina. - Pagini prea lungi E foarte bine ca cele mai importante informatii sa fie dispuse in partea sus a paginii, mai precis in primul ecran vizibil, deoarece multi utilizatori nu obisnuiesc sa coboare pana la sfarsitul paginii si se multumesc cu informatiile obtinute in prima sectiune a paginii Web. - Utilizarea culorilor standard pentru link-uri Este un criteriu general valabil pentru toate site-urile. Ca de exemplu: albastru pentru link-urile catre pagini pe care utilizatorul nu le-a accesat si rosu pentru link-urile catre paginile vizitate. Acest lucru permite vizitatorului sa se orienteze mai usor in site. - Informatii vechi si/sau perimate Mentinerea pe site a unor informatii care nu mai sunt valabile creeaza o proasta imagine, determinand pe vizitator sa judece aspru pe detinatorul site-ului si sa nu mai revina, chiar, pe o astfel de pagina. Este necesara o atentie sporita la informatiile expirate si de a practica procedeul stergerii complete a unor astfel de pagini. Astfel, orice firma care vrea sa se impuna in „constiinta” consumatorilor trebuie sa utilizeze la maximum atributele Web-ului: interactivitatea si posibilitatea de a targeta segmentul de public foarte bine definit. Continutul oricarui site conceput de designer si toate posibilitatile de culegere a informatiilor cu privire la utilizatori trebuie sa ajute oamenii de afaceri la definirea orizontului de clienti activi si potentiali carora se adreseaza. Asadar, orice firma, indiferent de pozitia sa in cadrul pietei fizice sau virtuale, care doreste sa-si faca cunoscute produsele si/sau serviciile prin intermediul unor pagini Web trebuie sa stie sa influenteze decizia de cumparare a publicului. Astfel I.Mihailescu in lucrarea „Afaceri electronice” recomanda firmelor: „Mai intai asigurati-va ca magazinul dumneavoastra va fi gasit relativ usor. Mai apoi incercati sa propuneti noi modalitati de a atrage atentia clientului! Design-ul site-ului dvs. joaca un rol important, pe langa gradul de atractivitate a ofertei propriu-zise. Asigurati-va ca procedura standard este cat se poate de prietenoasa. Odata gasit un produs, clientul trebuie sa se afle la numai un pas de a-l cumpara.” Ray Corey spune ca “Marketingul cuprinde toate activitatile prin care o firmã se adapteazã intr-un mod creativ si profitabil la mediul in care opereaza”. Marketingul On-line este cel care ofera celor interesati (firmelor) posibilitatea de a invata cum sa combine mai multe surse de informatii pentru a obtine un beneficiu major. Este necesar ca in realizarea unui Marketing On-line, firmele sa inteleaga caracteristicile acestuia si sa-si stabileasca strategiile necesare supravietuirii pe o piata din ce in ce mai dinamica.
Ziare din Sibiu

Mi s-a intamplat sa descopar uneori ca sonajele de opinie, atent descifrate si interpretate, spun mai multe decat si-ar dori sa afle autorii lor insisi. De pilda, la finele anului trecut, la implinirea a doua decenii de tranzitie romaneasca, o cercetare sociologica CURS pe un esantion national reprezentativ, din dorinta de a lua pulsul starii de spirit a romanilor traitori intr-o tara cu statut de membru al Comunitatii Europene, facea publica repartitia raspunsurilor la intrebarea: „Va rugam sa ne spuneti cat de multumit (satisfacut) sunteti de felul in care traiti in prezent?” Cred ca este necesar sa precizez, inainte de anuntarea rezultatului, ca, din punct de vedere sociologic, starea de multumire (sau de satisfactie, cum detaliaza autorii sondajului) este inteleasa ca o dimensiune esentiala a calitatii vietii populatiei. Satisfactia generala reprezinta un indicator sintetic rezultat al nivelului de multumire a populatiei in raport cu unele domenii particulare ale vietii:(...)(...) performanta si efectele masurabile ale mediului politic sau ale guvernarii, rezultatele integrarii la locul de munca, bunastarea materiala si spirituala, relatiile de familie, cu prietenii si vecinii, satisfactia fata de comunitate si societate, etc. Ei bine, din perspectiva tuturor acestor criterii cumulate, raspunsurile romanilor au conturat o realitate mai mult decat surprinzatoare: doar 52 la suta se declara „nemultumiti” si „foarte nemultumiti”. Aproape jumatate (47 la suta) dintre repondenti se inscriu in categoria celor „multumiti” si „foarte multumiti”. Precizez ca sondajul a fost realizat in octombrie – noiembrie anul trecut, intr-un moment de varf al crizei economice si politice din Romania. Cum este posibil ca jumatate din populatia unei „tari muribunde”, dupa cum o calificau chiar conducatorii ei, sa se declare „satisfacuti” cand li se vorbea deja fara menajamente de salarii si pensii inghetate, de cota de un milion de someri, de scumpiri in lant, de dari si impozite sporite? Autorii sondajului prefera sa nu intre aici in amanunte jenante si conchid in mod neutru, intr-un stil filozofic incarcat de ambiguitate, ca „nu se poate afirma in mod maniheist ca populatia este, pe ansamblu, nemultumita de felul in care traieste in prezent, existand categorii la fel de importante de oameni care se declara categoric fie multumiti, fie nemultumiti”. Daca ar fi dorit sa ramana corecti si profesionisti pana la capat, sociologii cu pricina ar fi trebuit sa se simta obligati sa mearga mai departe si sa descifreze mecanismul mental care-l face pe roman sa nu-si recunoasca esecul, cel mai adesea din superficialitate, din dezinteres, din obisnuinta de a primi totul de-a gata, de a „dribla” viata reala si neajunsurile ei. Am putea descoperi astfel ca cea mai mare parte a romanilor „multumiti” se considera de fapt smecheri si descurcareti, maestrii in fentarea statului si legilor. Profilul romanului descurcaret nu a fost inca studiat cu toata seriozitatea, desi el tinde sa faca o spectaculoasa cariera in viata noastra de toate zilele si, cine stie, nu m-as mira sa devina cu vremea un prototip al Comunitatii Europene, potrivit principiului clasic ca exemplul rau e mai molipsitor decat exemplul bun. Nu e catusi de putin intamplator ca exemplul romanului descurcaret a proliferat la noi pe toata verticala scarilor politice si sociale. La varf, ii intalnim pe politicienii abili si fara scrupule care schimba partidele mai des decat lenjeria intima, dupa cum bate vantul puterii. Ii admiram pe ministrii care se declara in mod ipocrit multumiti de salariul „oficial” de 40 de milioane de lei vechi, stiind insa foarte bine ca vor primi lunar de zece ori pe atat din comisioane confidentiale si din prezente onorifice in tot soiul de consilii de administratie inventate anume pentru ei. Ii vedem in randul miilor de sefi si sefuleti care se bat pe scaunele directoriale de la deconcentrate, pe plan judetean, afirmand demagogic ca o fac doar din considerente si principii politice, nu pentru avantajele materiale si influentele locale care decurg din asemenea functii. Cautand mai departe, ii intalnim pe romanii descurcareti si in categoria pensionarilor de lux nascuti de legi speciale care acum ii protejeaza pana la moarte, dar pana si printre someri, pentru ca si acolo, in mod paradoxal, lumea s-a impartit in „prosti” si „smecheri”, adica intre cei ce primesc cinci milioane de lei, si cei recompensati cu cincizeci de milioane, speculand o legislatie echivoca si aproximativa. Coborand mai jos pe scara sociala, vom descoperi destui romani descurcareti chiar si printre cei carora am fi tentati sa le plangem de mila. Pentru ca, de ce sa nu recunoastem, este o performanta sa traiesti deliberat la periferia societatii fara sa pui osul la munca, numarandu-te eventual in mod fraudulos printre cei aproape 1 milion de pensionati pe caz de boala, sau beneficiind pe termen nelimitat de ajutoare sociale, alocatii pentru copii, daruri si pomeni electorale din toate zonele binecuvantate ale politicii autohtone. Nu mai discutam aici de romanii, mai ales din sfera afacerilor, care si-au luat neoficial „doctoratul” in economie subterana si evaziune fiscala. O cunoscuta agentie internationala de monitorizare si audit sintetiza cu o dezarmanta sinceritate regula cercului vicios care alimenteaza in vreme de criza evaziunea fiscala: „Oamenii se pot gasi in economia gri pentru ca nu au avut incotro, pentru ca trebuie sa-si castige cumva existenta, pentru ca uneori este dificil sa respecti legea, din motive birocratice”. Evident, afirmatia de mai sus poate fi explicabila, dar nu si scuzabila. Realitatea insa ramane. Cu precadere in perioade de criza accentuata se inregistreaza - si nu numai la noi, ci pretutindeni in lume – o crestere substantiala a veniturilor nedeclarate si a muncii la negru. Se apreciaza, de pilda, ca la nivelul intregii Uniuni Europene ponderea economiei subterane este de 16 la suta din PIB, respectiv 2.100 miliarde de euro. In Romania, potrivit datelor furnizate chiar de Ministerul Finantelor, veniturile potentiale din economie care nu au fost incasate la buget in 2008 au insumat 46 de miliarde de euro. Daca raportam aceasta cifra la PIB-ul Romaniei, care in anul respectiv a fost de 139 miliarde euro, ajungem la concluzia socanta ca o treime din produsul nostru intern brut este economie subterana. Adica dublul mediei Uniunii Europene ! Ne plasam pe continentul european pe locul 5, intrecuti fiind din acest punct de vedere doar de Letonia, Bulgaria, Estonia si Croatia. Evident, domeniile unde se concentreaza aceste activitati evazioniste sunt acelea in care taxele si accizele cresc in mod accelerat. Asa se explica, de pilda, cresterea contrabandei cu tigari si bauturi alcoolice. Date de ultima ora demonstreaza ca 25 la suta din comertul de tigarete din Romania il reprezinta vanzarile produselor de contrabanda. Dar evaziunea fiscala se practica pe scara larga si in turism, in agricultura, in sfera celor mai diverse servicii catre populatie. Toate acestea sunt pana la urma un atentat la securitatea sociala nationala, o provocare majora a intregului sistem national de administrare fiscala, dar si o chestiune de mentalitate a contribuabilului roman. Pentru ca, potrivit unor sondaje de opinie elocvente, „romanii sunt inca departe de conformarea voluntara, adica de a-si depune majoritatea, din proprie initiativa, declaratiile fiscale pentru toate veniturile si de a-si plati impozitele aferente. Aceasta deoarece ei percep statul mai degraba ca pe un dusman. Daca statul nu le apara drepturile de cetatean, este foarte greu sa-si castige increderea si respectul contribuabililor”. Dincolo de aceste mentalitati condamnabile si nemultumirea generala exprimata de societatea romaneasca, lacunele legislative isi au rolul si rostul lor. Sa nu uitam ca, in toate tarile civilizate, Fiscul verifica riguros daca veniturile individului si impozitul aferent pe care-l plateste la stat sunt conforme cu realitatea. In caz contrar, acesta este taxat si obligat sa cotizeze consistent pentru diferenta de avere. In Romania nu avem nici o lege in acest sens. Stravechea si mult criticata Lege a taxarii veniturilor ilicite (Legea 18/1968) care prevedea ca „valoarea bunurilor a caror provenineta nu se justifica este impusa unui impozit de 80 la suta” a devenit lipsita de obiect in 1996, printr-o decizie a Curtii Constitutionale. Mai mult, prin articolul 44, alineatul 8 din Constitutie se prezuma „caracterul licit al dobandirii averii”. Cu alte cuvinte, nici un cetatean al Romaniei nu trebuie sa demonstreze ca s-a imbogatit pe cai legale, organele de ancheta avand sarcina de a proba ilegalitatile. ... Aceasta e Romania romanilor descurcareti. Revenind la realitatea evocata de sondajul CURS, intrebarea logica ar fi ce ne facem cu cealalta jumatate de populatie care s-a declarat profund nemultumita de modul in care traieste in prezent? Spre linistea guvernantilor de toate culorile politice, eu zic sa-i reciclam temeinic la „scoala vietii in tranzitie” pentru a scoate din ei ceea ce, pe vremuri, se numea „omul de tip nou”: adica cel care o duce greu, dar traieste bine !
Stiri

1.Depunerea situaţiilor financiare anuale la Oficiul Registrului Comerţului În conformitate cu prevederile Legii nr. 441/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990, republicată, ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata, coroborate cu prevederile Legii nr. 259/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, societăţile comerciale vor depune situaţiile financiare anuale şi documentele anexate acestora pentru exerciţiul financiar 2009 numai la Oficiul Registrului Comertului (ORC). Termen de depunere: 30 mai 2010 Societăţile comerciale care de la constituire nu au desfăşurat activitate, precum şi cele aflate în lichidare, vor depune o declaraţie în acest sens, la Oficiul Registrului Comerţului. Termen de depunere: 1 martie 2010 2. La unităţile teritoriale ale MFP situaţiile financiare se depun de către: - Societăţi /companii naţionale, regiile autonome şi instituţile naţionale de cercetare – dezvoltare, Termen de depunere : 30 mai 2010 - Subunităţile înregistrate în România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinatate, Termen de depunere : 30 mai 2010 - Societăţi cooperatiste şi celelalte persoane juridice care, în baza legilor speciale de organizare, funcţionează pe principiile societăţilor comerciale, Termen de depunere: 30 aprilie 2010 - Asociaţiile, fundaţiile sau alte organizaţii de acest fel, partidele politice, patronatele, organizaţiile sindicale, cultele religioase, precum şi altele asemenea infiinţate în baza unor legi speciale, Termen de depunere: 30 aprilie 2010 - Persoanele juridice, cu excepţia societăţilor comerciale, care nu au desfăşurat activitate de la infiinţare până la sfârşitul exerciţiului financiar, precum şi cele în lichidare, vor depune o declaraţie în acest sens, la unităţile teritoriale ale M.F.P. Termen de depunere: 1 martie 2010
Stiri din Sibiu

Ani de zile au fost doua intrebari care au facut cariera: cum sa-mi iau un credit mai ieftin si in ce moneda. Ani de zile de acum incolo intrebarile sunt cum se poate economisi si cum se mai poate face profit. Suna cam cinic, dar in ziua de azi nu retorica aduce cinismul, ci situatia. {i pentru sustinerea acestei afirmatii trebuie doar sa te uiti in jur. Mai intai, putina istorie a interogarilor. In perioada de expansiune a creditarii s-au facut toate greselile unei perioade a exceselor. Greu de criticat acea expansiune plina de incredere in viitorTocmai pentru ca aceasta incredere in capacitatea de a plati orice credit pentru ca nimic rau nu se poate intampla daca muncesti si vrei sa platesti, a generat cei mai buni ani ai economiei romanesti. Nu era o perioada lipsita de griji. Dimpotriva. Se muncea mult, ingrijorarile erau serioase iar pentru cei care erau cu adevarat provocati de oportunitati, au fost multe nopti nedormite. Privita dinspre timpurile de azi, e surprinzator sa constati ca multi o vor caracteriza ca pe o perioada grea. Dificultatile erau insa altele decat cele de acum: cum sa obtii profit de doua cifre, cum sa dezvolti, cum sa cresti, si intrebarile de mai sus, clasice, cum sa iei un credit mai ieftin si in ce moneda. Evident ca era greu de raspuns la aceste provocari dar ceea ce a contat atunci nu a fost raspunsul propriu-zis, mai bun sau mai rau, ci starea care genera asemenea intrebari. Efervescenta creativa a acelei perioade economice poate fi considerata ca fiind putin deplasat utilizata, dar a fost si a facut posibila investitii imobliare masive de genul marilor mall-uri, sau spectaculoase prin numarul lor ca noile cartiere de locuinte, privatizari grandioase ca BCR, sau magazine de lux, de firma, care acum ies de pe piata cum este cazul recent al firmei Canali. Aceasta enumerare a efervescentei pe care nu as taxa-o ca irationala, poate continua. Enumerarea, dar nu si starea aceea care permitea accesarea unui credit cat de scump, pentru ca oportunitatile pareau la indemana si timpul de gratie nesfarsit. A fost prima data cand clasa activa a Romaniei a beneficiat de aceasta stare si a fost un efect de masa. Oricat s-ar critica, pe merit, tipul cresterii economice de pana in 2008, efervescenta, polarizarea si lipsa de consistenta, nu se poate nega ca in urma acelor ani a rezultat cel mai mare numar de membri ai clasei de mijloc din istoria Romaniei libere si cel mai mic numar de saraci definiti conform oricaror sisteme de reper ale Bancii Mondiale. Chestiunea esentiala este ca nu s-au fructificat la maximum acesti ani, ca starea e efervescenta nu s-a transmis mai temeinic si mai mult in societate, ca economia nu a ramas cu mai mult – de la o clasa de mijloc mai consolidata, la un stat mai bine administrat public – in urma ei. {i marea diferenta intre cele doua perioade este tocmai pierderea acestei stari care parea sa faca pe oricine capabil sa mizeze pe viitorul sau. Cealalta fata a acestei monede este ca au luat credit fara sa se intrebe care este costul acestui credit intr-o perioada care ar diferi profund de cea a efervescentiei. Inceputul acestui an ne arata o alta realitate si evident alte intrebari. Dar daca este sa punctam diferenta, aceasta nu sta intr-atat in diferenta de credite acordate cat in cea de incredere (sau lipsa de efervescenta, daca este sa continuam aceasta idee). Creditarea in ianuarie scazuse „doar”cu 4% fata de 2008, dar cu siguranta increderea altadata exprimata in efervescente este acum cu mult sub 4 procente fata de anul de reper. Intrebarea dureroasa este cum sa supravietuiesti, sau cum sa mai pui vreun ban deoparte pentru vremuri mai grele. Singura comparatie de stare intre „atunci” si „acum” este capacitatea de autoalimentare a acestor stari contradictorii. Asa cum efervescenta care a permis unor politicieni aberatii de genul „a 7-a economie a Europei”, „programul spatial romanesc” a fost rezultatul unei autoaprinderi a optimismului dincolo de logica, marasmul si lipsa de incredere fac ca alti politicieni sa creada ca „trecem prin cea mai grea perioada de la al doilea razboi mondial incoace”. Cu astfel de clasificari, optimiste sau pesimiste, temperarea exceselor este foarte departe. Ne aprindem prea usor si atunci raspunsul optim la intrebarile momentului devine greu de dat. {i totusi, va mai reveni vreodata o stare in care sa credem ca ne permitem orice? {i in care chiar sa avem abitii justificate iar dorintele noastre publice si private sa nu fie ridicole avand in vedere contextul dat? Un lucru e sigur. Nu prea curand. {i ca sa nu visam inutil la vremuri mai calde, poate reusim sa raspundem cat mai bine la intrebarile grele ale momentului – cum facem profit, cum economisim – mai bine decat am fost in stare sa raspundem la echivalentele lor pana in anul 2008..
Stiri din Sibiu

Este cert, Buffett a avut mereu oroare de speculatie. „Les allers – retours” de la Bursa au reprezentat putin, foarte putin pentru el. A preferat mereu sa cumpere valori sigure si sa le ramana fidel ani intregi. In cele mai reprezentative cazuri, chiar pe viata. Nu a selectionat decat intreprinderi exceptionale care ocupau o pozitie dominanta in sectorul lor, relativ insensibile la multe din „salturile de rumoare” ale participantilor la bursa. Participatiile sale la bursa, in 2008, de exemplu, au oferit si ofera un frumos esantion al economiei americane in ce a avut si are mai solid: 13,1% pentru American Express, 8,6% Coca – Cola, 3,3% Procter and Gamble, 9,2% banca Wells Fargo, etc. „Comuniunea” sa cu Coca – Cola a ramas si ramane ca un fapt exemplar. Mai intai deoarece a fost vorba de o bautura preferata a sa, „fetis”: miliardarul nu bea decat Cherry Coke, versiunea aromatizata cu cirese. Pe urma, deoarece Buffett a asteptat ani multi inainte de a investi, pandind un moment de slabiciune a actiunilor. Iar acest moment i s-a prezentat dupa Krach-ul din 1987. Aproape fara zgomot, W.B. a cumparat circa 2 milioane de actiuni. In prezent, valoarea acestei participari este de peste 8 ori mai mare decat pretul platit in epoca. Aceasta a insemnat, de fapt, si inseamna, inspiratia in afaceri... Warren Buffett a ramas si ramane destul de departe de „valorile tehnologice”, privite de el ca foarte nesigure. A traversat anii de nebunie ai Internet-ului, se spune ca intrebandu-se in fiecare dimineata cum de investitorii puteau pierde pana la acest punct simtul lor comun mizand pe „dot coms” atat de manifest supraevaluate. Dealtfel, una din cele mai frumoase tirade ale sale impotriva Wall – Street-ului si a speculatorilor dateaza inca din februarie 2001: „Ei stiu ca daca raman la bal prea mult timp, vor fi transformati in dovleci sau in sobolani. In acelasi timp, insa, ei nu vor sa piarda nici un minut din sarbatoare. Ei au toti intentia sa plece din bal cu o secunda inainte de miezul noptii. Problema este ca ei danseaza intr-o sala care nu are pendule cu secundar”. O ase­menea aversiune pentru risc si speculatie i-a profitat in mod deosebit, lui ca si „fericitilor actionari ai fondului sau”. Valoarea actiunilor Berkshire Hathaway s-a apreciat, in medie, cu 21% in fiecare an de dupa 1965. {i totusi Warren Buffett nu are nimic dintr-un revolutionar anticapitalist. Nici in gandurile sale, nici in faptele sale, nici in gesturile sale. Dimpotriva, chiar, pasiunea vietii sale a fost si este sa faca sa fructifice banii investiti. Foarte putin interventionist in societatile din portofoliul sau, el s-a interesat si se intereseaza cu privire doar la un singur indicator: randamentul capitalurilor investite. Ceea ce presupune o hartuire fara mila a risipei si o neincredere viscerala cu privire la fuziuni – achizitii ce nu vizeaza, dupa el, decat umflarea „ego”-ului managerilor fara sa serveasca interesele actionarilor. A asteptat si asteapta de la diriguitorii firmelor sale sa fie la fel de „montati” ca el insusi. Este adevarat, multa vreme Buffett a avut impresia de a predica in desert. Insa, o data cu debutul deceniului actual, ideile sale au facut adevarata partie. Iata, spargerea „bulei Internet”, apoi scandalul „Enron”, dupa aceea criza „subprimes”- urilor, in fine, debutul si desfasurarea actualei crize economico – financiare mondiale. Toate acestea au cutremurat certitudinile, au modificat atitudinile. Aproare brusc, cei interesati au inceput sa se gandeasca la „predicatorul din Omaha”. La tiradele sale contra salariilor excesive ale diriguitorilor din firme, la tiradele sale impotriva „stock – options” –urilor, la veritabila cruciada desfasurata de Buffett pentru o taxare mai aproape de egalitara. S-a plasat astfel in centrul atentiei, al dezbaterilor, iar stilul preferat si fundamental al sau a facut si face din ce in ce mai multi prozeliti. Dupa cum scrie Héléne Constanty, „Buffett apara idei politice care fac sa se ridice parul in cap la miliardarii care isi cheltuiesc averile in duplex-uri in Central Park, iahturi cromate si paziti de multe garzi de coor. Nu are cuvinte destul de dure pentru a critica generozitatea salariala cu ei insasi a marilor patroni. El insusi isi plateste de ani buni aceeasi suma: 100.000 de dolari pe an, ceea ce il plaseaza, potrivit Forbes, pe locul 497 in randul patronilor cei mai bine platiti din Statele Unite”. „Atunci cand conducatorii prea avizi buzunaresc pe actionari, administratorii trebuie sa le dea peste degete” – scrie Buffett. Potrivit opiniei sale, consiliile de administratie nu isi indeplinesc rolul lor veritabil. Ele au devenit cluburi „pretioase”, „catifelate” care permit in mod politicos accesul - si o si aproba – oricarei cereri a echipei de conducere. „Atunci cand un PDG – mai scrie Warren Buffett – cere consiliului sau de administratie autorizatia de a-si atribui o megaprima sub forma - stock - options, a indrazi sa emiti vreo obiectie pare la fel de grosier cu a trage vanturi la masa”. Iata motive, arata Warren Buffett care, printre altele, ne-au determinat sa intram in actuala criza economico – financiara mondiala. Iar pentru a o parasi trebuie sa ne modificam si asemenea atitudini... Dar cum a actionat si actioneaza Warren Buffett in politica? Iata, ultimele „prezidentiale” i-au dat ocazia sa-si exprime sus si tare sustinerea sa pentru democrati. Cu un tratament de favoare pentru Barack Obama, pe care Buffett l-a sustinut inca din campania sa pentru a deveni senator de Illinois in 2005. Marele financiar i-a trimis si ii trimite si acum taieturi de presa adnotate cu reflectiile sale asupra politicii economice. Se pare ca multumita lui Warren Buffett este si faptul ca Obama a dobandit si sustinerea lui Bill Gates. Una din ideile fundamentale a lui Buffett, preluata de Obama, este si cea dupa care sistemul fiscal american este profund injust deoarece taxeaza prea putin veniturile din capital. In 2007, bunaoara, la un dineu de colectare a fondurilor pentru Partidul Democrat la care participa, un dineu de 4.600 dolari tacamul, Buffett s-a indignat in fata unui parter plin de patroni: „Noi toti de aici platim proportional mai putine impozite comparativ cu receptionerii nostri si femeile noastre de menaj. Eu insumi am platit in anul trecut 17,7% impozit pe cele 46 milioane de dolari ale mele, venituri, in vreme ce secretara mea care a declarat 60.000 de dolari salariu, a fost taxata cu 30%...” Amintindu-ne de ceea ce se intampla la noi, nu opiniez ca sumele impozabile si procentele lor de impozitare sunt, de fapt, in aceasta etapa, problema, ci modul de provenienta, de geneza al multora din marile venituri. De pe urma unor afaceri spoliatoare cu statul si care ne-au spoliat, practic, pe noi toti. Cum se vadeste un oarecare echilibru intre ceea ce au facut unii si altii – putere si opozitie - , iar acesta nu de azi, de ieri, ci de aproape 20 de ani, iata ca nu raspunde nimeni, iar noi toti alimentam cu bani, practic fara sa cracnim, pe potentatii financiari ai vremii. Dece ne costa, bunaoara, 1 km de autostrada de 3 – 4 ori mai mult decat costul respectiv in strainatate, dece avem „regi ai asfaltului”, imbogatiti atat de spectaculos astfel, cand soselele si aurostrazile noastre sunt in halul in care sunt? Raspunsurile sunt lesne de gasit, dar cam atat. Pe urma, nimic, in timp ce „smecherii” acumuleaza milion peste milion de euro, isi fac palate, duc un trai de nababi si isi bat, de fapt, joc de noi. Actiunile punitive reale ale justitiei sunt pentru cei mici... Dar sa revenim. O alta tema predilecta a lui Buffett? Drepturile de succesiune. Warren Buffett este in acest cadru opus unor laturi ale notiunii de mostenire in sensul ca el a decis sa-si legateze intreaga avere operelor umanitare, in primul rand Fundatiei prietenilor sai Bill si Melinda Gates. A fost, ^nsa, „dat peste cap”, realmente „intros” de ideile din campul republican care se refereau la chiar suprimarea drepturilor de succesiune. „A le suprima ca atare, scria Buffett, va adanci si mai mult fosa intre bogati si saraci, care nu inceteaza de a se amplifica in Statele Unite”. „Supercapitalisti care mai folosesc un astfel de langaj mai cunoasteti multi?” – se intreba retoric H. Constanty in incheierea studiului sau despre Buffett. O intrebare care are un raspuns similar si la noi...
Ziare din Sibiu

Guvernul român a reacţionat neobişnuit în condiţii de criză, spune directorul Camerei de Comerţ Româno-Germane, Marco Walde. Cu toate acestea, economia României se va redresa, în a doua jumătate a anului. Dovadă stă interesul crescut al investitorilor germani pentru România, din ultimele săptămâni. Walde a avut, miercuri seara, o întâlnire cu membrii clubului german de afaceri de la Sibiu. Marko Walde, directorul Camerei de Comerţ Româno-Germane, a susţinut, joi, o conferinţă de presă, împreună cu deputatul Ovidiu Ganţ, la Sibiu. Acesta s-a întâlnit, miercuri, cu oamenii de afaceri germani de la Sibiu, dar şi cu reprezentanţii administraţiei locale, printre care viceprimarul Astrid Fodor. Walde crede că România va ieşi din criză, în a doua jumătate a anului. Interesul investitorilor germani, în special firme mici şi mijlocii, a crescut semnificativ în ultimele săptămâni, susţine acesta, deoarece în Germania, momentul critic a fost deja depăşit. Pentru ca lucrurile să meargă bine, în continuare, e nevoie de o stabilitate a politicii fiscale, precum şi de deschiderea insitituţiilor statului, faţă de investitorii străini. „Guvernul român a reacţionat neobişnuit în raport cu criza. Un exemplu a fost majorarea dărilor sociale atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi. Iar la 1 mai anul trecut a introdus impozitul forfetar, care a lovit şi a făcut viaţă grea multor investitori. Sper ca în 2010 să nu ne lovim de măsurile guvernului. Am aflat că există, în momentul de faţă, un proiect de lege, prin care orice firmă este obligată să îşi angajeze contabil propriu. Este o ingerinţă gravă în dreptul de a face afaceri într-un mediu liber. Fiecare trebuie să aibă posibilitatea să îşi facă businessul după cum doreşte, dacă vrea să apeleze la o firmă externă de contabilitate să o poată face. Nu credem că ar trebui să se ia această decizie”, a spus Marko Walde. „Guvernul nu trebuie să schimbe în fiecare lună legislaţia şi nivelul de taxare, pentru că investitorii au nevoie de predictibilitate. Cuvântul cheie este siguranţa planificării, atunci când vrei să îţi deschizi o afacere în altă ţară”, a mai spus acesta. Walde crede că schimbarea taxei unice de impozitare ar fi o greşeală gravă a guvernului. Investiţii nemţeşti în ţară În Sibiu, numărul investitorilor germani depăşeşte media pe ţară. La nivel naţional, din datele Camerei de Comerţ Româno-Germane ar fi aproximativ 17.000 de firme cu cel puţin 25 la sută capital german la bază, CCGR având circa 500 de membri, în acest moment. Cei care aleg România pentru a-şi extinde afacerea nu o fac din cauza forţei de muncă ieftine, ci pentru că vor să acapareze piaţa românească de desfacere şi pe cea est-europeană. În general toate domeniile de activitate româneşti sunt interesante pentru germani, dar mai ales industria de componente auto, domeniul energetic, cel de tehnică medicală şi IT-ul. În plus, un avantaj al României este posibilitatea de a primi fonduri europene pentru retehnologizare sau pentru dezvoltarea resurselor umane. Un minus al Sibiului este lipsa unei legături cu un drum de mare viteză, a mai spus directorul CCRG. Germania este, prin tradiţie,unul din ci mai mari exportatori pe plan mondial, şi de aceea este mereu în căutare de noi pieţe şi noi furnizori. Din punct de vedere al investiţiilor directe, Germania ocupă locul trei, în România, dar, din 2007, este principalul partener economic. Este mai important, crede Walde, ca România să atragă mulţi investitori germani mici şi mijlocii, care sunt baza oricărei economii, decât firme mari, pentru că aceştia, o dată ce decid să se extindă, vor rămâne zeci de ani în ţara respectivă. Firme româneşti în Germania CCRG nu acordă sprijin numai germanilor care vor să vină în România, ci şi românilor care îşi caută parteneri în Germania. Anual, camera de comerţ prezintă la târgurile de profil din Germania aproximativ 200 de firme din ţară, cele mai interesate fiind cele din domeniul agriculturii, al industriei alimentare şi al IT-ului. Un atuu al românilor sunt specialiştii de înaltă calificare, spune Walde. Foto: Dani Gheorghiu
Sibiu

Municipalitatea sibiană a aplicat sau participă ca partener la nouă proiecte cu finanţare europeană. De departe, cel mai important proiect, atât ca impact, cât şi ca valoare financiară, este cel de extindere în sudul judeţului a alimentării cu apă şi evacuarea apelor uzate, derulat de societatea Apă Canal. Un alt proiect important este cel dedicat deşeurilor, iniţiat de Consiliul Judeţean. Primăria Sibiu are cinci proiecte cu finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Ultimul dintre ele tocmai a fost aprobat de către consiliul local, săptămâna trecută, şi va fi depus marţi, 2 martie, la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru. Este vorba de Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Sibiu, prin care vor fi reabilitate o serie de străzi din Oraşul de Jos – Faurului, Turnului, Piaţeta Târgu Peştelui, 9 mai, Ocnei, construcţia viaductului Calea Şurii Mici – Kogălniceanu şi modernizarea centrului pentru copii cu handicap de pe Aleea Streiu. „Ideea de bază care se urmăreşte este reducerea discrepanţelor dintre Oraşul de Jos şi Oraşul de Sus”, a precizat primarul Klaus Iohannis. Un alt proiect este cel de introducere a „administraţiei electronice” la nivelul Municipiului Sibiu. Acesta se află în curs de implementare, din septembrie 2009, şi se va finaliza în septembrie 2011. Valoarea totală  a proiectului este de peste 2.1 milioane lei. Pe aceeaşi axă din Programul Operaţional Sectorial, a mai fost depus şi proiectul „Integrarea Serviciilor Publice Subordonate în platforma de administraţie electronică a Municipiului Sibiu”, care se află, deocamdată, în evaluare, la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, din octombrie anul trecut. Valoare totală  a proiectului este de peste 3,4 milioane lei. Unul din cele mai importante proiecte este cel de „Management integrat de gestionare a deşeurilor din judeţul Sibiu”, finanţabil prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Proiectul este promovat de către Consiliul Judeţean Sibiu, municipiul Sibiu fiind partener. Valoarea acestuia este de aproape 27 milioane de euro, contribuţia proprie a oraşului fiind de peste 1,2 milioane euro. Proiectul a fost depus în ianuarie 2008 la Ministerul Mediului şi, momentan, se află în ultima etapă de evaluare. Un alt proiect depus pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional vizează extinderea, reabilitarea şi modernizarea şcolii nr.18. Acesta a fost depus în august anul trecut, a fost evaluat, însă se află pe lista de aşteptare deoarece fondurile pe această axă au fost depăşite. Valoarea proiectului ar fi de peste 5 milioane lei. Cel mai mare proiect, la care municipiul Sibiu participă, este cel de „ alimentare cu apă şi evacuarea apelor uzate – judeţul Sibiu sud, inclusiv Municipiul Făgăraş”. Acesta va fi depus spre finanţare, în aprilie, în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu, iniţiatorul proiectului fiind Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Asociaţia de Apă” Sibiu. Proiectul este pregătit de Apă Canal, care a fost desemnată operator regional. Valoarea totală a proiectului este de 92 milioane euro, contribuţia Municipiului Sibiu nefiind, încă, stabilită. Cu fonduri de la Guvernul Norvegiei, Sibiul va începe proiectul „Parteneriat pentru mediu curat, minimizarea deşeurilor şi dezvoltare durabilă în regiunea 7 Centru”, de 2,4 milioane euro. Proiectul a fost promovat de către Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu, primăria fiind partener fără participare financiară. Perioada de implementare este până în 2011. Alte două proiecte în curs de evaluare privesc dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciului public de poliţie comunitară al municipiului Sibiu. Primul dintre ele are o valoare de peste un milion de lei şi a fost depus din iulie 2009 la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Cel de-al doilea este de peste 500.000 de lei, şi a fost depus în decembrie anul trecut.
Sibiu

Nu statul român, ci Transgaz, ca societate comercială, a primit o invitaţie oficială pentru a adera la proiectul energetic South Stream, a declarat, luni, Adriean Videanu, conform Mediafax. "Transgazul a primit (invitaţia, n.r.), ca societate comercială. Atât, nu statul român, instituţiile guvernamentale", a spus Videanu, ca răspuns că Gazprom a infirmat anunţul făcut de ministrul Economiei, potrivit căruia România a fost invitată oficial în South Stream. Pe de altă parte, surse din Gazprom Export au declarat, vineri, pentru Hotnews, că nu a existat nicio invitaţie oficială a Gazprom adresată Transgaz să participe la proiectul South Stream. Tot vineri, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Tudor Şerban, a afirmat că România nu a primit nici o invitaţie oficială pentru a adera la proiectul energetic South Stream. "Referitor la invitaţia oficială de care vorbiţi dumneavostră, după părerea mea ea nu există încă. Au fost discuţii care s-au purtat cu ocazia întâlnirii cu vice-preşedintele Gazpromului, dar toate discuţiile, cel puţin partea oficială la care eu am asistat s-au referit numai la a face schimb de informaţii în principal tehnice vis-à-vis de locul pe unde conducta va trece prin Marea Neagră şi a le pune la dispoziţie o serie întreagă de măsurători, informaţii pe care le avem", a spus Şerban la RFI. Videanu a declarat în urmă cu două săptămâni, într-o conferinţă de presă, că Gazprom a invitat oficial România în proiectul gazoductului South Stream şi a propus autorităţilor române să colaboreze cu Romgaz Mediaş în domeniul explorării şi dezvoltării de zăcăminte de gaze în afara ţării. "Vicepreşedintele Gazprom Alexandr Medvedev mi-a înmânat invitaţia să participăm la South Stream, pe care au dat-o şi Transgaz. Vom analiza cu interes această iniţiativă", declara, în 19 februarie, Videanu. "Unul dintre subiectele discutate a fost colaborarea Gazprom cu Romgaz în explorarea de zăcăminte de gaze în afara graniţelor României, răspunsul fiind pozitiv", a mai spus, atunci, ministrul, conform Mediafax. Gazoductul South Stream este dezvoltat de Gazprom împreună cu compania italiană Eni şi este considerat un concurent al Nabucco, proiect susţinut de UE ca alternativă la livrările de gaze ruseşti.
Ziare din Sibiu

Datele prezentate de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu (AJOFMS) arată că cele mai multe persoane vor fi disponibilizate la CFR Marfă. Îneputul primăverii nu va fi tocmai fericit pentru 128 de sibieni care, potrivit datelor oferite de AJOFMS, îşi vor pierde locul de muncă în luna martie. Cele mai multe persoane care vor rămâne fără serviciu vor fi de la CFR marfă, mai exact transporturi feroviare. “Am primit o notificare de la SNTFM CFR MARFĂ, pentru luna martie, pentru 66 persoane din judeţul Sibiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al AJOFMS, Ovidiu Ogrean. Alte două firme din judeţ au anunţat disponibilizări pentru această lună. Este vorba despre S.C. Tondach România, firmă care se ocupă cu fabricarea de produse ceramice. Reprezentanţii firmei au anunţat disponibilizarea a 58 de angajaţi şi “Întreţinere şi Reparaţii Vagoane” S.A., o firmă din Constanţa, care va renunţa la patru muncitori din Sibiu.
Ziare Sibiene

În perioada 18-19 fe­bruarie 2010, Universitatea din Craiova a fost gazda manifestărilor ocazionate de sărbătorirea celor cinci ani de activitate ai Asocia­ţiei Facultăţilor de Econo­mie din România (AFER). Importanţa AFER în arealul învăţământului superior economic Reforma învăţământului universitar din ţara noas­tră, în spiritul paneuropean promovat de "Pro­cesul Bologna" a impus asocierea facultăţiilor de economie, în vederea identificării: duratei stu­diilor universitare pe cele trei cicluri (licenţă - mas­terat - doctorat); do­me­niilor şi specializări­lor stu­diilor de licenţă; competenţelor profesio­nale pe ni­veluri de pre­gătire profesională; disciplinelor comune pentru asigurarea formării de bază a economistului, indiferent de specializarea urmată; modului de finalizare a studiilor universitare de licenţă. După trei întâlniri de informare colegială, desfăşurate la Sibiu (Că­prăreţ) în 9-10 octombrie 2004, la ASE Bucureşti în 15 noiembrie 2004 şi la Piteşti în 14-15 ianuarie 2005, 34 de membri fondatori (din care 30 de facultăţi publice şi 4 facultăţi private) au semnat în 3 iunie 2005 actul constitutiv al AFER, la Univer­sitatea din Piteşti. Cei 34 de membrii fondatori sunt: Academia de studii Economice Bucureşti; Facultatea de Marketing - ASE Bucureşti; Facultatea de Conta­bilitate şi Informatică de Gestiune - ASE Bucureşti; Facultatea de Comerţ - ASE Bucureşti; Facultatea de Ciber­netică, Statistică şi Informatică Eco­nomică - ASE Bucureşti; Facultatea de Economie Generală - ASE Bucureşti; Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori - ASE Bucureşti; Facultatea de Economia Agroalimen­tară şi a Mediului - ASE Bucureşti; Facultatea de Management - ASE Bu­cureşti; Facultatea de Relaţii Econo­mice Internaţionale - ASE Bucureşti; Facultatea de Studii Economice în Limbi Străine - ASE Bucureşti; Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Admi­nistrative - Universitatea din Piteşti; Facultatea de Ştiinţe Economice şi Ges­tiune a Afacerilor - Universitatea "Babeş Bolyai" Cluj Napoca; Faculta­tea de Ştiinţe Economice - Univer­sitatea de Vest Timişoara; Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor - Universitatea "A.I. Cuza" Iaşi; Facultatea de Economie şi Admi­nistrarea afacerilor - Universitatea din Craiova; Facultatea de Ştiinţe Eco­nomice - Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia; Facultatea de Ştiinţe Economice - Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" Arad; Facultatea de Ştiinţe Economice - Universitatea din Bacău; Facultatea de Ştiinţe Econo­mice - Universitatea "Transilvania" Braşov; Facultatea de Ştiinţe Economice - Uni­versitatea "Ovidius" Constanţa; Facul­tatea de Ştiinţe Economice şi Adminis­trative - Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi; Facultatea de Ştiinţe Econo­mice şi Umane - Universitatea "Sapienţia" Miercurea Ciuc; Universitatea "Agora" din Oradea; Facultatea de Ştiinţe Eco­nomice - Universitatea din Oradea; Facultatea de Ştiinţe Economice - Universitatea Petrol - Gaze Ploieşti; Facultatea de Ştiinţe Economice - Uni­versitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa; Facultatea de Ştiinţe Economice - Uni­versitatea "Lucian Blaga" din Sibiu; Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică - Universitatea "Ştefan cel Mare" Suceava; Facultatea de Ştiinţe Economice - Universitatea "Valahia" din Târgovişte; Facultatea de Ştiinţe Economice - Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu; Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative - Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş; Universitatea "Constantin Brân­coveanu" din Piteşti. Activităţile desfăşurate de AFER şi rolul asociaţiei în promovarea unui învăţământ economic superior de cali­tate au condus la creşterea numă­rului de membrii, acesta fiind la data de 19 februarie 2010 de 63, din care 34 membrii fondatori, 25 membrii aso­ciaţi şi 4 mari personalităţi din mediul ştiinţific şi profesional economic. Organizată exclusiv pentru sco­puri non-profit, AFER vizează dezvoltarea şi perfecţionarea învăţămân­tului superior economic din România, bazându-se pe obiective formulate clar şi pertinent şi desfăşurând activi­tăţi menite să conducă la înde­plinirea obiectivelor sale, prezentat în Tabelul 1. Modalitatea de abordare a pro­blematicilor ce vizează educaţia şi cer­cetarea ştiinţifică din domeniul economic demonstrează contribuţia sem­nificativă a AFER la soluţionarea problemelor sistemului de învăţământ superior economic. AFER la ceas de sărbătoare Prezentările şi dezbaterile ce au avut loc la Universitatea din Craiova , cu ocazia Adunării Generale AFER, au reprezentat încă odată implicarea Asociaţiei în modernizarea şi creş­terea vizibilităţii învăţământului superior economic. În prima zi a manifestării (18 februarie 2010) s-a semnat Proto­colul de parteneriat cu mediul social-economic şi profesional, au avut loc dezbateri cu tema "Modernizarea şi adaptarea educaţiei universitare economice la cerinţele dezvoltării ţării în context european", moderator fiind d-nul prof.univ.dr. Ion Gh. Roşca şi s-a desfăşurat şedinţa comună a Consiliu­lui Academic şi a Comitetului Director. Cea de-a doua zi a manifestării (19 februarie 2010) a debutat cu Adunarea festivă: Sărbătorirea a 5 ani de la înfiinţarea AFER, în cadrul căreia a fost prezentată starea Aso­ciaţiei după 5 ani de colaborare şi consultare colegială (prezentare reali­zată de prof.univ.dr. Ion Gh. Roşca şi prof.univ.dr. Constantin Roşca), au fost adresate mesaje de felicitare cu ocazia împlinirii celor cinci ani de acti­vitate şi au fost decernate diplomele AFER pentru personalităţi cu aport deosebit la dezvoltarea şi moderni­zarea mediului academic economic. Pentru dezbaterea cu tema "Pro­iecte naţionale privind modernizarea şi creşterea vizibilităţii învăţământului superior din România", intervenţii re­marcante au avut d-nul prof.univ.dr. Ioan Dumitrache - preşedinte CNCSIS; d-nul prof.univ.dr. Pavel Năstase - director al Departamentului de acre­ditare ARACIS; d-nul dr. Constantin Boştină - preşedinte ASPES, director general al ziarului Economistul. Ra­poartele de activitate ale AFER au fost prezentate de prof.univ.dr. Vasile Răileanu (Raportul Comitetului Direc­tor) şi de prof.univ.dr. Sorinel Domnişoru (Raportul Comisiei de Cenzori). Aşa cum era firesc, manifestările s-au încheiat tot sub egida rezolvării unor probleme ale învăţământului superior economic. Astfel, pe parcursul a trei ore au avut loc dezbateri pe tema "Competenţele de specialitate pentru studiile universitare de masterat". Succesul acţiunilor desfăşurate de AFER se datorează tuturor membrilor asociaţiei, dar profesionalismul, tenacitatea şi abnegaţia celor ce se află la conducerea AFER (conducerea şi membrii Consiliului Academic - CA; conducerea şi membrii Comitetului Director - CD) încununează acest succes. Astfel, mediul academic econo­mic mulţumeşte celor ce au avut un aport deosebit în toate acţiunile întreprinse de AFER, respectiv: prof. univ.dr. Ion Gh. Roşca - Rector ASE Bucureşti, Preşedinte AFER de la înfiinţare; prof.univ.dr. Ioan Talpoş - Rector Universitatea de Vest Timişoara, vicepreşedinte AFER; prof.univ.dr. Du­mitru Miron - Prorector ASE Bucu­reşti, Secretar general AFER; prof. univ.dr. Vasile Işan - Rector Univer­sitatea "Al.I. Cuza" Iaşi, membru CA; prof.univ.dr. Victor Ploae - Prorector Universitatea "Ovidius" Constanţa, membu CA; prof.univ.dr. Ion Stancu - Prorector ASE Bucureşti, membru CA; prof.univ.dr. Dorin Lixăndroiu - Universitatea "Transilvania" Braşov, membru CA; prof.univ.dr. Dan Po­pescu - Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, membru CA; prof.univ.dr. Nicolae Todea - Prorector Univer­sitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia, membru CA; conf.univ.dr. Cristina Ciumaş - Prorector Universitatea "Babeş Bolyai" Cluj Napoca, membru CA; prof. univ.dr. Marcel Drăcea - Prorector Universitatea din Craiova, membru CA; prof.univ.dr. Ion Cucui - Rector Universitatea "Valahia" Târgovişte, mem­bru supleant CA; prof.univ.dr. Aurel Burciu - Prorector Universitatea "Ştefan cel Mare" Suceava, membru supleant CA; prof.univ.dr. Alexandru Puiu - Rector Universitatea "Constantin Brân­coveanu" Piteşti, membru supleant CA; prof.univ.dr. Ancuţa Daniela Şarpe - Prorector Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi, membru supleant CA; prof.univ.dr. Mişu Jan Manolescu - Rector Universitatea "Agora" Oradea, membru supleant CA; prof.univ.dr. Vasile Răileanu - Decan Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Ges­tiune ASE Bucureşti, Preşedinte al Co­mitetului Director AFER; prof.univ.dr. Nicolae Istudor - prorector ASE, Vice­preşedinte al Comitetului Director AFER; prof.univ.dr. Constantin Roşca - Profesor consultant Universitatea din Craiova, Director executiv al Comi­tetului Director AFER; conf.univ.dr. Laurenţiu Dragomir - Universitatea din Craiova, Secretar Comitetul Director AFER; prof.univ.dr. Dumitru Matiş - Decan Facultatea de Ştiinţe Econo­mice şi Gestiunea afacerilor Cluj Na­poca, membru CD; prof.univ.dr. Anca Otilia Dodescu - Decan Facultatea de Ştiinţe Economice Oradea, membru CD; prof.univ.dr. Valerică Olteanu - Decan Facultatea de Marketing ASE Bucureşti, membru CD; prof.univ.dr. Nicolae Dardac - Prorector ASE Bucureşti, membru CD; prof.univ.dr. Marilena Pintea - Decan Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Timişoara, membru CD; prof.univ.dr. Ion Smeureanu - Decan Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, ASE Bucureşti, membru CD; prof.univ.dr. Dinu Airinei - Decan Facultatea de Economie şi Adminis­trarea Afacerilor Iaşi, membru CD; prof.univ.dr. Nicolae Alexandru Pop - Decan Facultatea de Administrarea Afacerilor (cu predare în limbi străine), ASE Bucureşti, membru CD; prof.univ. dr. Lucian Buşe - Decan Facultatea de Economie şi Administrarea Afa­cerilor Craiova, membru supleant CD; prof.univ.dr. Sorin Briciu - Decan Facultatea de Ştiinţe Economice Alba Iulia, membru supleant CD; prof.univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure - Decan Facultatea de Ştiinţe Economice Constanţa, membru supleant CD; prof. univ.dr. Aurel Negucioiu - Decan Facultatea de Ştiinţe Economice Cluj, membru supleant CD. (va urma)
Stiri

E un fapt recunoscut de toţi, că omenirea se află într-o rapidă transformare şi înregistrează progrese uluitoare. Evidente sunt întâi progresele ştiinţei şi tehnicii, care-şi pun pecetea asupra tuturor domeniilor vie­ţii umane. Ştiinţa pătrunde tot mai adânc în cunoaşterea lumii, descope­rind noi legi, noi energii nebănuite, tehnica, pe baza ştiinţei, pune la dispoziţia omului instrumente, care îl ajută să stăpânească tot mai deplin forţele naturii şi să pună în slujba sa aceste forţe. Lupta dintre nou şi vechi este o realitate ce se vede cu ochiul liber. Biserica la început de mileniu trei, nu poate sta pasivă în mijlocul acestor transformări. Ea însăşi este asaltată de valurile progreselor rapide, culturale, economice şi sociale. Deşi dogmele sunt aceleaşi, cultul este acelaşi, disciplina bisericească este aceeaşi, totuşi viaţa bisericească e pe cale de înnoire. Adevărul creştin este veşnic, dar el trebuie să împli­nească setea după o viaţă în progres a oamenilor, a credincioşilor din vremea noastră. Fiind veşnic, adevăratul creştin e mereu nou, e mereu contemporan, niciodată rămas în urmă şi depăşit. Pentru aceasta însă, cei ce reprezintă adevărul creştin, cei ce reprezintă Bise­rica, trebuie să fie pătrunşi adânc de duhul lui Hristos care e veşnic viu şi de duhul înnoitor al vremii. Iisus Hristos ne cheamă să co­laborăm cu El, să colaborăm cu oa­menii de pretutindeni, nu numai pentru vestirea Evangheliei, ci şi pentru a sprijini lupta popoarelor pentru o viaţă trăită în dragoste, bucurie şi dreptate. Poate că nicicând în istorie n-a fost chemată Biserica la o acţiu­ne de o asemenea amploare şi profunzime. E chemarea Lui Hristos la viaţă creştină, la verificarea ei în rea­litatea socială, e chemarea veacului la salvarea omului şi a societăţii. Biserica noastră are astăzi o mare răspundere pentru renaşterea morală şi spirituală a societăţii româneşti. Aportul fundamental al Bisericii la însănătoşirea vieţii sociale româ­neşti este acela de a modela oameni cu frică de Dumnezeu, oameni cre­dincioşi, oameni care să aibă “Duhul Lui Dumnezeu” (I Corinteni 7,40) eli­beraţi de robia patimilor şi pătrunşi de duhul jertfelniciei şi al iubirii de sine. Biserica nu poate crea o ştiinţă, o tehnică, o industrie creştină, dar ea poate pregăti savanţi creştini, economişti creştini, artişti creştini, scriitori creştini, comercianţi creştini, funcţio­nari creştini. Prin aceştia poate tran­smite Biserica, duhul evanghelic în­tregului organism social. Totuşi, cu mijloacele modeste care ne stau la îndemână ne străduim să venim în ajutorul fraţilor noştri ce cunosc în­cercarea, năpăstuiţi de toate vârstele, pe care lumea îi trece adesea cu vederea. Biserica este îngrijorată de agra­varea pericolelor care ameninţă lumea întreagă - imoralitatea, dezechilibrele economice, conflictele armate, pro­blema ecologică, etc., atrage luarea aminte că rădăcina tuturor relelor se află în îndepărtarea omului de Dum­nezeu, exacerbarea egocentrismului, pe fondul unei societăţi umane tot mai secularizate. Energiile Bisericii ca de altfel întreaga zestre spirituală a României pot constitui o putere in­spiratoare pentru menţinerea şi îmbo­găţirea sufletului creştin al Europei. Economia - instrument aşezat în serviciul omului Astăzi nu mai există nicio gra­niţă între economie, cultură sau socio­logie, pentru că de foarte multe ori se confundă între ele. De exemplu, sportul este un factor social, dar cu o foarte mare influenţă economică. Dintr-o altă perspectivă, putem afirma că sistemul de valori se schimbă extrem de rapid: ceea ce astăzi func­ţionează, mâine s-ar putea să nu mai meargă. Trăim într-o epocă fascinantă, dar în acelaşi timp dificilă şi caracterizată diferit. Mijloacele media ne poartă în aproape toată lumea, mijloacele de transport au redus distanţele, internetul ne pune în contact cu toate persoanele, informatica ne pune în dificultate şi, de foarte multe ori, confundăm ceea ce este real cu ceea ce este ireal, într-un cuvânt se schimbă în permanenţă conceptul de timp şi de spaţiu. Este pentru prima dată când lucrurile acestea s-au infiltrat perfect în cursul umanităţii. Valorile sunt foarte diversificate şi aproape fiecare persoană are ten­dinţa de a le adapta, chiar dacă multe dintre ele sunt lipsite de coerenţă. În felul acesta, se naşte un fel de Turn Babel şi este foarte greu să comunici şi să te confrunţi în acelaşi timp. În mijlocul acestor evenimente aflate în continuă schimbare, omul este dezorientat. Astfel, economia se inserează în acest cadru cu ţinta de a-l face pe om să înţeleagă ceea ce trebuie înţeles. Pentru ca lucrul acesta să fie posibil, economia se folo­seşte de două instrumente: primul se rezumă la o gamă de valori de re­ferinţă, pentru că nu poţi avea o abordare normală asupra vieţii fără a avea anumite principii corecte după care să te ghidezi, iar al doilea se rezumă la cunoaşterea timpului în care trăim, la a avea instrumentele cu ajutorul cărora să putem înţelege timpul nostru. Nu este de ajuns să ai doar valori, este necesar să ai şi capacitatea de a le recunoaşte, capa­citate pe care o putem educa pe tot parcursul vieţii. Pentru creştin, lucrul acesta este foarte uşor şi simplu, pentru că mesajul hristic ne spune clar care sunt valorile după care trebuie să ne conducem, însă nu ne putem opri aici fără să avem capaci­tatea de a le înţelege, de a reflecta în permanenţă asupra lor, de a reac­ţiona asupra evenimentelor, asupra cauzelor care determină evenimentele şi asupra consecinţelor acestora. Trăim un timp în care economia pare să fi devenit lucrul cel mai important. Mass-media propune ima­gini în care aspectul economic do­mină asupra celorlalte. Banul pare a fi valoarea primă a omului. Impli­carea persoanelor este determinată de statutul social, dar lucrul acesta nu înseamnă că economia nu folo­seşte. Economia are, în primul rând, rolul de a da răspunsuri din perspectiva financiară, dar, totuşi, trebuie să rămână o economie inspirată din valori. Aşadar, o economie inspirată din creştinism este o economie antropologică. De aici se pot naşte mai multe întrebări referitoare la mo­dul de a trăi: Cum sunt utilizate resursele? Care este atenţia faţă de locul de muncă? Care este conceptul locului de muncă? Care sunt drep­turile oamenilor care lucrează? Cum se distribuie bogăţia? Cum percepe comunitatea raportul cu banul? Cum trebuie educate noile generaţii în discursul cu economia? Cum este utilizat câştigul? Nu trebuie să cădem într-o inter­pretare relativistă în care totul merge bine. În centrul logicii noastre trebuie să stea economia responsabi­lităţii, care câştigă mereu valoare, care este capabilă să explice lumea valorii într-o manieră concretă. Biserica fiind a lui Hristos, în istorie îşi are drumul ei. Atât membrii clerici, cât şi membrii mireni trăiesc în duhul iubirii, al păcii şi al comuniunii. Astăzi mai mult ca oricând, membrii Bisericii sunt chemaţi să-şi exercite cu timp şi fără timp funcţia şi menirea lor în societate. Biserica a pătruns în armată, în şcoală, în penitenciare, în spitale, în azile, înde­plinindu-şi liturghia fratelui. De aceea, darurile şi donaţiile sunt folosite în ajutorarea celor aflaţi în nevoi. Finalitatea omului nu constituie finalitatea Bisericii. Ea îl ia pe om în braţe de la leagăn şi îl prezintă în faţa lui Dumnezeu ca pe o ofrandă, numai că ea nu lezează demnitatea omului, ci îl lasă liber să consimtă. Responsabilitatea omului reiese din vocaţia pentru care el a fost chemat ca să fie împreună slujitor şi împărat al creaţiei. Trăim într-o societate unde fie­care îşi caută un sens în viaţă. Viaţa trăită fără Dumnezeu este monotonă. Angajamentul preotului în faţa slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor este de a-i convinge pe oameni să se lase purtaţi de duhul lui Dumnezeu. Cel de lângă noi, aproapele, fratele, trebuie să fie privit cu bunătate. Economul cel mare – Dumnezeu nu economiseşte din timpul Său, ci caută la fapta cea bună pe care omul, creştinul o săvârşeşte. Mai trist este când lumea stă în letargie. Strigăm din adâncul fiinţei noastre către în­duratul Dumnezeu, să cerceteze lu­mea aceasta şi să o desăvârşească, noi făcându-i loc în inimile noastre.
Stiri Sibiu

Cea mai dezvoltată structură in­tegrativă economică internaţională, Uniunea Europeană, este un amplu proiect dezvoltat şi perfectat de-a lungul a patru decenii. Statele membre, în scopul întăririi ideii de tot unitar şi cu ţintă directă asupra unei perfecte convergenţe au propus adop­tarea unei monede unice. An însemnat pentru istorie, 2007, a adus şi unul dintre cele mai nefericite evenimente de natură economico-financiară din ultimii 80 de ani: o puternică criză. În condiţiile unor pregnante turbulenţe, specialiştii în economie au analizat „reacţia” Zonei Euro, expri­mându-şi îndoieli cu privire la caracterul optim al acestei zone şi la pu­terea de liant perfect a monedei unice. Zona monetară optimă are în vedere ocuparea deplină a mâinii de lucru, stabilitatea preţurilor şi echilibrul balanţei de plăţi şi prin proprie­tăţile sale anihilează şocurile asimetrice din economie fără a folosi in­strumente ale politicii monetare. Ca­racterul de zonă optimă este dat şi de dimensiunile costurilor şi ale be­neficiilor. România consideră că aderarea la această zonă monetară creată de UE este o şansă şi o posibilitate de progres economic şi de dezvoltare durabilă. Dincolo de aceste dorinţe de tranziţie de la leu la euro stau eforturi imense depuse pentru înde­plinirea criteriilor de convergenţă din Tratatul de la Maastricht. Beneficii ale introducerii mone­dei euro în ţara noastră se fac simţite în primul rând la nivel microeconomic. Există însă o serie de beneficii şi ca urmare a stabilităţii macroeconomice. În privinţa nivelului macroeconomic, cel mai important beneficiu este dat de reducerea costurilor de tranzacţie între statele care utilizează aceeaşi monedă. Odată cu acestea se elimină şi costurile generate de tranzacţiile interbancare şi tranzacţiile în­tre bănci şi terţi. Favorizate ar fi şi tranzacţiile între diferite companii ale statelor membre prin eliminarea vo­latilităţii ratei de schimb şi a costurilor acesteia. Unele studii relevă faptul că în interiorul unei zone care utilizează o singură monedă operaţiunile de co­merţ s-au triplat în comparaţie cu statele care şi-au păstrat moneda naţională. Se constată de asemenea că sporirea operaţiunilor de comerţ accelerează creşterea economică, apro­ximând că fiecare creştere cu un punct procentual a raportului comerţ/PIB duce la o creştere a PIB-ului pe lo­cuitor cu o treime de punct procentual în decursul a 20 de ani. Eco­nomiştii specifică şi efecte pozitive ce se răsfrâng asupra preţurilor care capătă transparenţă şi prin care se evită eventuale discriminări de preţ între state. Avantaje se regăsesc şi în stabilitatea preţurilor, în accesul la o mai largă piaţă financiară care îm­bunătăţeşte posibilităţile de finanţare externă. Dacă ne referim la ţările membre ale UE este clar că principalul efect vizat a fost stabilitatea. Un important avantaj pentru guvern, companii şi consumatori în cazul stabilităţii preţurilor îl reprezintă contractarea de împrumuturi mai ieftine. Dispărând ratele de schimb avem o stabilitate a ratei dobânzii, ceea ce constituie un alt avantaj. De asemenea, adoptarea unei monede unice în cadrul mai multor state duce la creş­terea puterii sale şi la o largă utlizare a monedei respective la nivel global. Marea problemă a uniunii mone­tare este legată de costuri. Dacă cele mai numeroase beneficii se regăsesc la nivel microeconomic, costurile sunt evidenţiate în primul rând la nivel macroeconomic. Generarea costurilor este dată de dispariţia unor importante instrumente ale politicii economice şi monetare cum sunt: pute­rea de influenţare a ratei dobânzii, respectiv a ratei de schimb, în cazul manifestării şocurilor asimetrice când apar unele probleme cum ar fi lipsa cursului valutar, pierderea autono­miei la aplicarea politicii monetare, imposibilitatea Băncii Naţionale de a finanţa datoria publică prin emisiuni monetare. Astfel, aderând la o uniune monetară statul se supune ideii de convergenţă, de centralizare, pier­zându-şi independenţa în luarea unor decizii. De asemenea, funcţie de construcţia instituţională statele au pu­teri inegale în luarea deciziilor, situa­ţie nefavorabilă pentru ţările cu o putere de decizie redusă. La 1 ianuarie 2007, data ade­rării României la UE, Banca Naţio­nală a României a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Cen­trale, contribuind cu cota de 2,5188% la capitalul Băncii Central Europene. După adoptarea Euro, BNR va deveni membru al Eurosistemului, moment la care va implementa politica mone­tară unică a zonei euro, pierzându-şi funcţia de stabilire şi administrare a politicii monetare a României. Pentru a adopta moneda unică europeană România trebuie să îndeplinească cri­teriile de convergenţă atât cele nomi­nale prevăzute expres în Tratatul de la Maastricht cât şi cele reale care joacă un rol esenţial. Adoptarea monedei europene este concepută de Tratatul de la Maas­tricht ca o cale fără întoarcere în­trucât nu prevede posibilitatea ca un stat membru să se retragă şi nici pe aceea ca o ţară care a adoptat moneda unică să fie exclusă din uniune. S-a decis ca aderarea ţării noastre la Uniunea Monetară Europeană să se facă gradual, pe măsură ce sunt îndeplinite criteriile de convergenţă cu scopul de a asigura stabilizarea economică pe termen lung şi la un nivel suficient de înalt de convergenţă a economiei. Tratatul de la Maastricht nu prevede un calendar strict pentru adoptarea monedei unice, lăsând acest proces la latitudinea fiecărei ţări în consultare cu Comisia Europeană şi Banca Central Europea­nă. România şi-a elaborat calendarul de aderare luând în considerare bene­ficiile dar şi costurile pe care acest proces le antrenează. În perioada 2012-2014 vom participa la ERM II, interval în care va fi fixată o anumită paritate a cursului euro/ron în jurul căruia cursul stabilit pe o piaţă să varieze cu +/- 15%, iar la finele celor 2 ani, în măsura îndeplinirii convergenţei nominale şi reale să se treacă la adoptarea monedei euro. Aflându-ne într-un context zbuciumat de turbulenţe pe pieţele financiare internaţionale, preocupările imediate de înlăturare a crizei economice şi-au pus amprenta şi pe eco­nomia românească, astfel neglijându-se obiectivele de adoptare a monedei unice, deşi între cele două nu există nici o contradicţie. Prin urmare, da­torită acestor turbulenţe data adop­tării euro va fi probabil decalată. Trecerea la euro va fi profundă şi nu avem voie să ratăm acest eve­niment care marchează o nouă etapă în evoluţia economică a României.
Sibiu

Interesul de care se bucură comerţul on-line la ora actuală se află într-o nouă creştere. Aceasta poate şi urmare a crizei economice, moment în care consumatorii au devenit mai atenţi la pre­ţul produselor în primul rând. Comerţul on-line îi oferă consumatorului posibilitatea de a alege acel produs/serviciu care îl caracterizează cel mai bine la cel mai bun preţ, iar firmei posibilitatea de a cunoaşte preferinţele acestuia şi a promovării unor noi produse/servicii care să-i asigure o poziţie dominantă pe piaţă. Trebuie amintit că în România, Compaq a fost printre primii advertiseri care a ales publicitatea online încă din anul 2000, deşi acest lucru părea atunci imposibil de realizat. Totuşi, după numai 3 ani, se estima o valoare de 1 milion de euro cores­punzătoare acestei industrii, valoare ce a ajuns la 2 milioane în 2004 şi la 3,5 milioane în 2005. Previziunile iniţiale pentru 2006 au fost de 6 mili­oane de euro pentru ca în final să de­păşească valoarea de 8 milioane de euro. Prima lună a lui 2010 are semne bune şi marchează deja o creştere faţă de aceeaşi perioadă a lui 2009 Marketingul, aşa cum afirmă Philip Kotler, este: un proces social şi ma­nagerial prin care indivizi şi grupuri de indivizi obţin ceea ce le este ne­cesar şi doresc, prin crearea, oferi­rea şi schimbul de informaţii, produ­se/servicii având o anumită valoare. În 1992 a fost implementat World Wide Web-ul de către Tim Banners, permiţand navigatorilor de a se deplasa de la o pagină la alta datorită hiperlegăturilor (hyperlinks). Astfel, pagi­nile web conţin informaţii multimedia, adică orice combinaţie de text, grafi­că, sunete şi imagini video digitale. „Datorită puterii sale şi accesibilităţii sale, Web-ul a crescut în po­pularitate, încat mulţi oameni nu fac o distincţie clară între Web şi Inter­net”, afirmă Steven Armstrong în lu­crarea sa Advertising on the Internet. Paginile Web conţin informaţii multimedia – adică orice combinaţie de text, grafică, sunete şi imagini video digitale, fiind consultabile de la orice calculator conectat la Internet. Internetul constituie legătura dintre două servere cu limbajul lor specific, cu ajutorul cărora informaţiile circulă sub forma de pachete. Acest lucru îl subliniază şi L.Kovacs în „Marketing în mediul Internet”: „toate acestea sunt posibile în primul rand datorită protocolului standard de co­nectare TCP/IP şi limbajului de marcare hipertext (HTML – Hypertext Markup Language)”. Un site Web eficient, afirmă Florin Campeanu în lucrarea „Marketing pe internet”, trebuie să aibă următoarele caracteristici: - să se încarce rapid; - să fie frumos şi elegant din punct de vedere grafic; - să fie promovat din publicitatea tra­diţională; - să nu neglijeze nici promovarea on-line; - să ofere siguranţă în ceea ce pri­veşte tranzacţiile on-line; - să acorde întotdeauna atenţie rela­ţiilor cu vizitatorii; - să includă noutăţi prin informaţiile prezentate.” Afacerile on-line au devenit fa­cile, astfel încat distanţa dintre producător şi consumator nu mai este o piedică. Experimentat deja, Web-ul a devenit un instrument util pentru specialişti de marketing care au po­sibilitatea unei legături on-line mai stranse între producător şi client. În ce priveşte componenţa pieţei de publicitate online românească, până acum câţiva ani, atât siturile care găz­duiau publicitate cât şi agenţiile, co­laborau mult între ele, fără a exista concurenţă în adevăratul sens al cu­vântului. Majoritatea deţinătorilor de situri erau doar pasionaţi ai dome­niului Internet. Dezvoltarea într-un ritm alert a comerţului electronic a început însă la un moment dat să pună probleme acestora. Eficienţa afacerii online de­pinde acum în mare măsură de costurile de întreţinere a sitului, de nu­mărul de vizitatori atraşi şi de construirea unui brand puternic. Con­curenţa şi-a luat rolul în serios şi imprimă un trend ascendent industriei de publicitate online. În momentul de faţă există un număr de apro­ximativ 300 de situri care cu adevarat contează, şi o listă mult mai lungă de agenţii de publicitate. Cu mici excepţii, cei mai mari cumpărători de publicitate în web-ul românesc sunt în continuare companiile multinaţionale, şi aceasta din două motive: au bugete alocate pentru aşa ceva şi au înţeles că este un mediu pe care e bine sa îl controleze încă de la început. Alţi cumpărători sunt cei ocazionali, cu acţiuni sezo­niere: vara, agenţiile de turism la mare şi iarna, agenţiile de turism montan. Există bineînţeles şi clienţi normali, care doresc să cheltuie sume rezo­nabile în publicitatea online. De multe ori însă aceştia îşi fac singuri cerce­tarea, caută, identifică şi negociază. Clientul de publicitate online este un client care invaţă foarte repede, se rafinează rapid, şi care în câteva luni ştie exact eficacitatea şi tipologia advertisingului pe care îl va face. Astfel, orice firmă de produ­se/servicii care apelează la serviciul Web – ca instrument al Marketin­gului On-line – trebuie să treacă în revistă o serie de strategii de marketing menite să crească traficul, numărul de clienţi şi veniturile sale prin concepţia corespunzătoare a pa­ginilor respective. Kovacs Liciniu recomandă întreprinzătorului şi, implicit firmelor doar 10 strategii importante: - Stabilirea piaţa-ţintă: Cine sunt cei care ar dori să cumpere produsul şi/sau serviciul respectiv; - Cunoaşterea concurenţei: Pentru aceasta sunt utilizaţi maşini de căutare (Altavista, Lycos, Magellan, Google etc.), specificand cuvinte-cheie ale proriei pagin pentru uşurarea procesului de căutare; - Oferirea unui conţinut util de in­formaţii generale şi specifice, de o calitate deosebită; - Asigurarea faptului ca pagina Web se încarcă repede, influenţand decizia navigatorului de a vizita site-ul; - Vizualizarea paginii Web cu multe browsere, permiţand apariţia acestuia în moduri diferite; - Anunţarea existenţei ei pe Internet, ce presupune înscrierea în listele maşinilor de căutare; - Trimiterea de mesaje electronice la cei interesaţi; - Realizarea de concursuri promoţio­nale, în scopul atragerii vizitatorilor; - Demonstrarea credibilităţii, prin specificarea în mod corect a adresei, telefonului sau faxului; - Oferirea unui produs/serviciu de calitate, tratand în mod exemplar clientul. Marketingul On-line are şanse foarte mari să reuşească dacă oferă gratis informaţie de valoare, deoare­ce clienţii aflaţi pe Internet sunt cău­tători de informaţie şi se lasă convinşi de fapt concret (produs/ser­viciu, avantaje) şi de logică. Ei nu sunt oameni care pot fi convinşi prin tehnicile clasice bazate pe mesaje iraţionale şi emoţionale. Firmele care până acum au fost nevoite să-şi condenseze mesajele publicitare, se pot bucura de un spaţiu relativ nelimitat. Internetul le permite să plaseze o mare cantitate de informaţii multimedia, formate din text, poze, grafice şi chiar sunete. Marketingul On-line oferă firme­lor care şi-au realizat un site Web beneficia şi avantajul faptului că prin contorizarea accesărilor la fiecare pa­gină poţi afla de ce anume sunt într-adevăr interesaţi potenţialii clienţi. (va urma)
Sibiu

Suntem la sfârşitul lu­nii februarie şi încă Minis­terul de Finanţe nu a pu­blicat situaţia execuţiei bu­getare pentru prima luna a anului. Nu a făcut-o, şi în lipsa aceastor infor­maţii putem specula la nesfârşit în legătură cu situaţia dezastruoasă a banilor publici. Până la sfârşitul acestei luni vor veni şi bani de la FMI şi atunci tot ce pare fundamental compromis în ianuarie, va apărea remediat în februarie. Sau măcar parţial remediat. Banii de la Fond, vreo 2,3 miliarde din care peste un miliard intră la buget, şi miliardul din martie de la Comisia Europeană vor avea darul să ofere un moment de respiro finanţelor publi­ce. Nemeritat, dar asta nu contează acum. Momentul însă vine după două luni de dezastru. Economia noastră este răvăşită şi veniturile publice sunt de aceea, la rândul lor, dramatic îm­puţinate. Anul trecut banii din eco­nomie s-au cules cu greu: impozit pe venit cu 9% mai puţin, TVA cu 16%, alte impozite cu 31%, taxe vamale cu 32%, contribuţii la asigurări 2,3% etc. Situaţia de anul acesta este însă mult mai proastă, putem anticipa acest lucru, chiar dacă Finanţele nu ne dau datele. Sunt lunile de început de an, când şi în anii buni, lucrurile se miscau rău. În plus, semnele redresării lipsesc, acumulările din anii de creş­tere s-au dus aşa încât, în mediul privat se discută de restructurări în continuare şi de un nou model de business, mai flexibil, mai mic. Ideea revenirii spre nivelurile anilor 2007 – 2008 a fost abandonată pentru mo­ment sub imperativul supravieţuirii. Dacă despre supravieţuire vorbim, atunci algoritmul de plată este unul cu totul special, care presupune plata contribuţiilor la stat pe ultimul loc. Întâi se plătesc salariile celor rămaşi, măcar în parte, şi cât se poate, la gri sau la negru. Apoi se plătesc furnizorii, cu întârziere, dar plata lor este obligatoriu pentru ca afacerea să nu sucombe. A treia plată este în contul datoriilor restante mai ales la utilităţi, în aceeaşi logică a continuă­rii, pe cât se poate, a activităţii. Ur­mează apoi creditele în mare parte reeşalonate, dacă nu s-a renunţat la ele de anul trecut. Faptul că se mai fac aceste plăţi o arată totuşi rata rezonabilă de credite restante în rândul companiilor şi sumele încă mici (spre 4% din totalul creditării unde jumătate vin dinspre persoanele fizi­ce). Abia după toate aceastea, vin eventualele plăţi la bugetele de stat. Dacă mai sunt şi restanţe la mijloc, de 0,1% pe zi, ceea ce ridică dobânda la 32% anual, firmele lasă aproape orice speranţă şi caută întunericul prietenos al economiei subterane. Nici statul nu este însă mai rezonabil cu plata datoriilor. Amendamentul în privinţa arieratelor a fost aprobat şi în şedinţa boardului FMI, mai de­grabă ca un semn de renunţare la a mai pune presiune în faţa unei si­tuaţii de nerezolvat: un lanţ de datorii şi plăţi restante care aduc mai mult a resemnare decât a strategie fiscală. Acum un an, noul guvern instalat se plângea de datoriile neachitate ale statului de vreo 2 miliarde de euro, ceea ce împingea deficitul bugetar de la 4,9% la 5,4%. Suntem în aceeaşi situaţie. Deficitul general consolidat al anului 2009 este 7,2%. Dar la această cifră trebuie aduăugate toate datoriile statului: facturi neplătite, tva nereturnat, restanţe la plată. Şi din păcate, deşi nu ştim la cât se ridică această sumă – pentru că spre deo­sebire de anul trecut nu avem un guvern schimbat căruia să i se pună în cârcă inconştienţa plăţilor nefăcute – ştim că sunt destule. Avem câteva indicii în legătură cu nivelul facturilor publice restante. Numai CNADNR are 70 de milioane euro pentru Bechtel iar fenomenul este unul de masă, aşa cum acest cerc al slăbiciunilor (datorii ale companiilor, induc datorii ale statului) TVA-ul nereturnat este şi el de peste 300 de mil euro iar facturile neachitate la constructori peste un miliard. Toate la un loc dau cu deficitul la pământ. De cealaltă parte, peste 200 000 de firme au datorii la bugetul de stat, asta înseamnă că 1 din 4 patru aproape, iar datoriile lor au ajuns anul trecut la final la 4,5 mld. euro. Din acestea, vreo 1,2 mld sunt însă de la companii de stat. Dar dacă se aşteaptă din partea companiilor să rupă acest cerc vicios, nici o şansă. Statul, prin poziţia sa dominantă şi autoritatea de care se bu­cură, este singurul care poate schimba situaţia cu bani care să nu mai meargă în sacul fără fund al pensiilor şi salariilor. Este o poziţie in­grată, indiscutabil. Cum să se facă reduceri la acest nivel, pentru elibera­rea presiunii fiscale? Pe de altă parte, cum să se mai propună impo­zite mai mari pentru echilibrarea balanţelor? O situaţie dificilă, da, dar singura soluţie posibilă a momentului presupune tocmai ieşirea din bucla aceasta printr-un împrumut care să stimuleze şi să nu inhibe. E singura sansă. Oricum, aceasta ar rezolva doar o parte din criza din lumea datornicilor. Partea în care băncile vor trebui să se descurce pe cont propriu cu creditele restante este o problemă privată de interes public iar măsurile trebuie văzute de la caz la caz. Paradoxul lumii datornicilor este că nu relaţiile companii - bănci ridică marile semne de întrebare, cât rela­ţiile firme – stat. Şi această chestiune ne scoate în evidenţă între toate ţările europene. Am ajuns într-o lume originală de datornici în care nu băn­cile, ci statul este principalul creditor şi debitor de probleme.
Stiri din Sibiu

Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu anunţă lansarea la tranzacţionare, începând de luni, 1 martie, a contractului futures pe indicele american Dow Jones Industrial Average, denominat în dolari, conform hotărârii luate în şedinţa CA a BMFM de joi. Reamintim că pentru acest instrument financiar, BMFM a primit de la CNVM certificatului de înregistrare cu nr. 88/23.02.2010. Noul instrument va avea simbolul DEDJIA_USD, scadenţe trimestriale de până la 12 luni, iar mărimea obiectului contractului este de 1 dolar x valoarea indicelui în puncte, pasul de tranzacţionare fiind de 1 dolar. Comisionul de tranzacţionare al BMFM şi CRC (cumulat) pentru un contract este la rândul său, de un dolar. Programul de tranzacţionare pentru DEDJIA_USD va fi următorul: 09,15 - 09,45 presesiune 09,45 - 17,00 sesiune de tranzacţionare În ceea ce priveşte noul program de tranzacţionare pentru contractul futures pe indicele Dow Jones Industrial Average denominat in lei, (DEDJIA_RON) )pentru care s-a primit avizul CNVM, Consiliul de Administraţie al BMFM a hotărât consultarea brokerilor în perioada 1-5 martie 2010, urmând ca după analizarea rezultatelor să se ia o hotărâre în acest sens.
Ziare Sibiene

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţă deschiderea primei sesiuni pentru depunerea proiectelor din cadrul Măsurii 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”, în perioada 15 martie – 15 aprilie 2010. Potenţialii beneficiari vor putea depune proiectele la sediile Oficiilor Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) ale Agenţiei, în judeţele unde va fi amplasată investiţia. Programul de primire al proiectelor la OJPDRP este de luni până vineri între orele 9 şi 14, cu excepţia ultimei zile (joi, 15 aprilie), când se vor putea depune cereri de finanţare doar până la ora 12. Suma disponibilă pentru această sesiune este de 148.774.185 euro, împărţită pe submăsuri. Astfel, submăsura 125-a „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii” va avea disponibilă o sumă de 89.264.511 euro, iar pentru submăsura 125-b „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii” sunt alocaţi 59.509.674 euro. Conform deciziei Autorităţii de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în urma consultării Comitetului de Monitorizare, pentru Măsura 125 se vor derula maxim două sesiuni pentru depunerea proiectelor în cursul anului 2010. Toţi cei interesaţi în aflarea unor informaţii detaliate pot consulta Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri de investiţie, disponibil pe pagina de internet a APDRP, www.apdrp.ro şi a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), www.madr.ro.
Stiri din Sibiu

Cine a spus că starea de criză cronică afectează pe termen lung psihologia colectivă este un neştiutor. Uitaţi-vă numai ce veselie i-a cuprins pe guvernanţii noştri la aflarea veştii că, în regim de urgenţă, Fondul Monetar Internaţional ne-a eliberat dintr-un foc două tranşe de îm­prumut în valoare totală de 2,45 miliarde euro! Încă puţin şi exuberanţa va atinge cotele celei mai măreţe victorii postdecembriste din scurta istorie a României capitaliste... Ce-i drept, banii au venit la timpul potrivit ca să ne mai scoată dintr-un impas. Cele 6,8 miliarde de euro împrumutaţi anul trecut se topiseră ca un nimic, încă înainte de sărbătorile de iarnă, împărţiţi fiind frăţeşte între Ministerul Finanţelor, care a avut în felul acesta cu ce să plătească salariile şi pensiile, şi Banca Naţională a României care a reuşit performanţa de a susţine logistic, cu valută din rezerve, bătălia pe viaţă şi pe moarte a leului cu euro, finalizată cu victoria efemeră a primului şi cu căruţa de decoraţii descărcată în curtea Guvernatorului. Acum ne ajunsese din nou cuţitul la os, necazurile erau cât casa şi foa­mea de valută uriaşă. În decembrie trecut, FMI-ul ne administrase un duş rece refuzând plata unei tranşe de îm­prumut, pedepsindu-ne pentru criza po­litică şi excesele financiare generate de alegeri şi împărţirea ciolanului puterii. Când FMI ne-a închis temporar robinetul, ne-am trezit din nou în faţa propriei noastre neputinţe. Victime ale cercului vicios în care ne învârtim de câţiva ani, aşteptam cu disperare o nouă minune. Şi minunea a venit, spre bu­curia iresponsabilă a cârmuitorilor destinelor noastre, sub forma noului împru­mut de 2,45 miliarde euro. Vom avea, prin urmare, bani de pensii şi salarii. Vom putea ţine leul românesc pe noi culmi de performanţă valutară. Cine mai are timp în această sărbătoare naţională să-şi pună o întrebare care, altfel, ar fi la mintea copiilor: dacă anul trecut România „a topit” 6,8 miliarde euro, cât va putea supravieţui anul acesta din 2,45 miliarde? Din nefericire, viaţa noastră se măsoară doar pe termen scurt. Ce fa­cem mâine, cum ne descurcăm poimâi­ne, ce mai taxăm şi impozităm, de unde mai luăm bani cu împrumut pentru a ne salva de dezastrul care ne bate la uşă? Orice gospodar cu scaun la cap s-ar retrage într-o linişte absolută, s-ar reculege profund, şi-ar lua un pix şi un calculator, socotind ce surse de îm­prumut mai are, cât poate trăi din ele şi de unde va scoate, în viitor, an de an, banii pe care îi are de rambursat, socotind fireşte ratele şi dobânzile. La noi „gospodarii” României au în faţă un calendar înfricoşător. Ne-am împrumutat deja cu 9,25 miliarde euro de la FMI şi cu 30 miliarde euro de pe pie­ţele financiar – bancare internaţionale. Anul acesta am mai putea primi de la FMI, potrivit acordului, încă 2,6 mili­arde euro. Dar tot anul acesta avem de restituit 11,5 miliarde euro din da­toriile externe contractate de stat. În 2011 ratele şi dobânzile pe care le vom plăti pentru aceleaşi împrumuturi se vor ridica la 13,8 miliarde euro. Din 2012 vom începe rambursarea împrumutului către Fondul Monetar Interna­ţional, care cumulează 1,35 miliarde în primul an, 4,874 miliarde în 2013, alte 4,854 miliarde în 2014 şi 1,576 mili­arde euro în 2015. O socoteală simplă ne arată că, în condiţiile în care nu am mai contracta nici un împrumut de acum înainte, România va înfrunta scadenţe de plată în perioada 2010 – 2015 în valoare totală de circa 40 mili­arde euro, reprezentând rate şi dobânzi la acestea. În faţa unei datorii externe de ase­menea proporţii, experţii financiari vor­besc deja de eventualitatea ca guvernul României să încerce să amâne plata creditului extern cât mai mult cu putinţă. Cu alte cuvinte, să ne îndrep­tăm cu rambursarea datoriilor undeva către orizontul anului 2020. O asemenea alternativă este mai mult decât probabilă în condiţiile în care „filosofia” fiscală actuală a conducăto­rilor statului român se vădeşte a fi extrem de săracă în idei şi soluţii. Într-adevăr, până una – alta, res­ponsabilii finanţelor româneşti acţio­nează ca nişte pompieri agitaţi care încearcă plini de zel să limiteze foca­rele de incendii fără să le pese de proporţiile pagubei finale. „Reţeta FMI” este în această privinţă cea mai la îndemână. Ea ne spune cum putem limita deficitul bugetar dintr-o singură direcţie: reducerea drastică a cheltuielilor. În virtutea acestei abordări simpliste s-au îngheţat salariile şi pensiile, sunt trimişi în şomaj zeci de mii de oameni, se aplică temporar curbe sala­riale de sacrificiu, se aruncă pe piaţă idei care de care mai năstruşnice precum tăierea alocaţiilor copiilor bogaţi sau coplata unor servicii medicale până acum gratuite. Dar cum bugetul nu poate fi re­dresat numai prin tăierea cheltuielilor, finanţiştii aflaţi la pupitrul de comandă al economiei româneşti au descoperit în fine oul lui Columb: creşterea veniturilor bugetare. Şi aceasta nu din investiţii, din noi afaceri, din profituri consistente, într-un cuvânt din competi­tivitate, ci pur şi simplu din escala­darea taxelor şi impozitelor. Aşa s-a ajuns să se vorbească de artificii şi iniţiative legislative trăsnite precum taxa pe avere, impozitul pe toate categoriile de pensii, taxarea suplimentară a pă­mânturilor nelucrate, etc., etc. Altfel spus, în loc să încurajeze iniţiativa, performanţa economică şi teh­nologică, să gândească un sistem sti­mulativ de deducere a cheltuielilor, care în Occident funcţionează de ani de zile, guvernul face exclusiv ce-i este mai la îndemână: înăspreşte sistemul de impo­zitare cu scopul de a aduna pe termen scurt cât mai mulţi bani în visteria statului. Totul pare la noi să se centreze în jurul devizei „cel mai bun contribuabil la bugetul de stat este un contribuabil falit”! Este atât de greu de înţeles că banii la buget vin nu prin suprimarea agenţilor economici, ci doar dintr-o economie sănătoasă, dinamică şi în orice caz competitivă? Dar cine mai are timp în Ro­mânia să-şi pună asemenea întrebări? Cine îşi mai pierde vremea cu construcţia unei filosofii bugetare a bu­nului simţ, în care să primeze politica de stimulente şi reforma reală a fiscalităţii, în mai mare măsură decât adunatul birurilor cu japca? Deocamdată, cu încă 2,45 mili­arde de euro în cont, guvernanţii noştri socotesc că şi-au câştigat răgazul de a se ocupa pe mai departe de obsesiile lor mărunt politicianiste, precum modi­ficarea Constituţiei, trecerea la Parla­mentul unicameral, constituirea de noi partide cu ideologii aproximative sau fără, împărţirea funcţiilor ministeriale şi deconcentratelor. Adică, ne servesc ceea ce ştiu mai bine, pentru că deţin reţeta de vreo douăzeci de ani: politică pe pâine, şi aceasta cumpărată cu bani de împrumut. Ca şi cum românul, terorizat de lipsuri cronice, n-ar avea altă prioritate decât tranşarea complicatelor dispute constituţionale...
Stiri Sibiu

Traversăm un timp extrem de dificil pentru economia ro­mânească. Un timp în care co­rupţia, ignoranţa, versatilitatea, desconsiderarea, şmecheria de cel mai prost gust, prostia, patima păcătoasă pentru averile ili­cite şi-au dat şi îşi dau mâna, se asociază într-o voinţă demnă de cau­ze cu mult mai bune. De fapt, şi pentru că au trecut 20 de ani de astfel de realităţi, şi pentru că ele sunt accentuate de o criză care şi-a înfipt adânc colţii în trupul slăbit al economiei, s-au cam istovit ma­rile posibili­tăţi pentru „tunuri” spec­taculoa­se. Au rămas pentru fel de fel de ţinte – fireşte, cu excepţiile de tipul „Roşia Montană”, Fon­dul Proprietăţii, Agenţile, etc. - în mâna celor ce „ne fac” destine­le, cu pre­cădere, “afa­ceri” mai mărunte sau tipul de „luat câte puţin de la foarte mulţi”, de la toţi dacă se poate... Prin lovituri dureroase care se urmăresc a se da, într-o măsură, şi pen­siilor şi salariilor – de la buget sau private, se încearcă să se diminueze cât de cât fragilitatea unei economii care, din păcate, nu poate, prin ea însăşi, prin investiţii, producţie, productivitate, ş.a. să plătească pensii şi salarii, ci doar prin împrumuturi. Şi aproape că nu se doreşte de fel înţelegerea faptului că ceea ce se întâmplă acum în economia noastră nu reprezintă doar efectele unei conjuncturi nefaste – reale, desigur, - ci şi – eu cred că mai ales – efectele cumulate de circa 2 decenii ale unei degringolade economice - şi politice – evidente, care, iată, ne-a adus în pragul sufocării. Îmbogăţiţi peste noapte când ţara a sărăcit şi sără­ceşte notoriu. Cum s-a putut şi se poate astfel decât prin speculaţii şme­chereşti admise şi permise la toate nivelurile necesare, înlănţuite?... Dar nu la aceste probleme – pe care o întreagă presă scrisă, văzută, auzită, de mare tiraj le relevă, ana­lizează, disecă, exami­nează, stabileşte culpabilităţi, dar cam fără nici un efect practic – vreau să mă refer în cele ce urmează. Ci la ma­niera de a gândi şi acţiona a unui mare întreprinzător american de acum, în condiţiile gene­rale ale dezvoltării dar şi în condiţiile speciale generate de criză. Este vorba de „patriarhul” – astăzi de aproape 79 de ani – Warren Buffett, „antispe­culatorul”, cel care, în timp de criză s-a preocupat inteligent să investeas­că inteligent, contribuind prin acţiu­nile sale, într-o măsură, desigur, la unele orizonturi de lumină care au început să se zărească în faţa eco­nomiei americane scrutătoare astfel. Comparând, cine doreşte s-o facă, astfel de acţiuni cu penibilul accentuat care s-a vădit şi se vă­deşte în economia noastră, putem in­tui şi chiar vedea dimensiunile imense ale unor diferenţe dintre americani şi noi. Ale diferenţelor dintre lucrul bine gândit şi făcut într-o economie care, şi principial dar şi practic, cu greu per­mite derapaje economice şi sociale mai îndelungate, acţionând operativ pârghiile de piaţă, rigorile şi res­tricţiile ca atare, şi lucru precipitat, şi prost făcut, pierdut în haos, fără a lua în calcul gravele efecte sociale dezvoltate astfel şi care ne pot ba­lansa destul de rapid spre turburări de tot felul aşezate pe un numitor comun: amploarea lor. Până la urmă nu-i prea interesează pe cei care ră­mân cu fiecare zi mai mulţi fără lucru, pe cei cărora le scad lefurile şi aşa la un nivel foarte redus comparativ cu cele din multe ţări ale UE, deşi productivitatea respectivilor nu este mai mică, pe toţi cei care trăim aproape numai din importuri în con­diţiile în care activi­tăţile naţionale sunt estompate pe zi ce trece, nu-i prea interesează, deci, pe toţi aceş­tia, marea masă a ţării, ce a zis cu­tare sau cutare politician sau decident, la un restaurant sau în discuţii la televizor, în de­claraţii oficiale, dacă cele spuse nu se repercutează pozitiv în buzunarul fiecărui om care mun­ceşte sau ar dori să muncească. Şi nu se repercutează, ceea ce înseamnă mai mult dispreţ decât preocupări serioase... Desigur că este greu să guver­nezi. Mult mai greu decât să scrii despre guvernare. Dar trebuie găsite prin guvernare şi opoziţie acele căi - şi nu ne referim la o guvernare anume, ci cam la tot ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă la noi ne­gativ (fireşte că au existat şi nu puţine elemente pozitive) de circa 2 decenii încoace – care ne pot scoate din impas şi nu să ne înfunde mai adânc în el. Să revenim, însă. Aşadar, Warren Buffett. Aproape 79 de ani. Omul considerat cel mai bogat din lume. Şi de către mulţi, şi cel mai înţelept în afaceri. Spre finalul anului 2008, în plină furtună bursieră, în plină criză, Warren Buffett a investit în Constellation, Goldman Sachs şi Ge­neral Electric, „firme cutremurate de vânturi violente”, nu mai puţin de 12,7 miliarde dolari. Și i-a ieşi aface­rea. În detaliu, cu „un sânge rece de reptilă”, a „înghitit pe nemestecate” Constellation Energy, firmă producă­toatre de electricitate în mare pier­dere şi râvnită de EDF (4,7 miliarde dolari), apoi o mare parte din marea bancă de afaceri Goldman Sachs (5 miliarde dolari) şi o bună parte din conglomeratul industrial General Electric ( 3 miliarde dolari). Și i-au rămas încă importante sume cash. De fapt, la finele primului semestru 2008, Fondul său de investiţii Berk­shire Hathaway dispunea de 31 mili­arde dolari gata să fie investite imediat în firmele slăbite de criză. „Buffett, după cum scria Hélène Constanty în ˂˂Challenge's˃˃, se declarase chiar gata să participe cu încă 1% la planul Paulson, de 700 miliarde dolari destinaţi să revigoreze economia ame­ricană”. Desigur, un răspuns ferm la o situaţie de criză, care implica şi implică mari eforturi inteligente spre a produce, şi nu propensiunea spre speculaţii jenante de un tip sau altul, cu devalizarea mai mult sau mai puţin subterană a banilor statului şi câştig pe spinarea banilor publici, a consu­matorului public, a unor sume impor­tante, chiar pe timp de criză, ca la noi („băieţii deştepti” din energie, etc)... ... Acest om de afaceri, cu alu­ră de bunic liniştit, rămâne şi va rămâne în istoria economică drept capitalistul cel mai atipic pe care americanii l-au cunoscut şi îl cunosc. Singurul care şi-a construit o avere colosală (62 miliarde dolari potrivit revistei magazin „Forbes”) cu precă­dere în vremea crizelor bursiere. ”Regula sa de aur”? A considerat şi consideră pieţele şi fluctuaţiile lor ca aliaţi şi nu ca inamici. Altfel spus, după Hélène Constanty, „cumpărând când celilalţi vând şi nepanicându-se niciodată când Bursa mergea sau merge rău”. Uşor de zis, desigur, dar greu pentru a pune în operă an după an după crearea fondului său de investiţii în anii 1960. Fiecare din perioadele de recesiune pentru economia americană, la fiecare din sincopele Wall-Street-ului – în 1973, 1979, 1990, 2002, 2007, 2008 etc. – au însemnat tot atâtea date de afirmare pe producţie, pe crearea de locuri de muncă pentru W. Buffett, practic pentru fondul său de investiţii Berkshire Hathaway. A implicat, fireşte, aceasta, risc şi răspundere, cerceta­rea serioasă a pieţii, sublinierea unor previziuni în care trebuie să ai încre­dere, acţiuni hotărâte, consecvente dar şi flexibilitate. De fiecare dată, însă, lucrurile s-au finalizat cu avantaj pe partea întreprinzătorului. Cine a fost şi este dar Warren Buffett şi cum s-a desfăşurat viaţa sa economică? W.B. se naşte în august 1930 – este „leu” – copilăria fiindu-i marcată de „Marea Depre­siune” ce a urmat crizei economico – financiare mondiale din 1929 – 1933, precum şi de „poveştile” tată­lui său, agent şi brooker la Bursa din Omaha, în Nebraska. De mic deci s-a confruntat cu fenomenul economic... La 20 de ani, după lecturi asidue caracteristice copilăriei, adolescenţei, după lecturile economice caracteristice unei tinereţi timpurii, îl citea pe Ben­jamin Graham, „The Inte­lligent In­vestor”. O adevărată revelaţie pentru tânărul Warren Buffett. Gra­ham, profesor la Universitatea din Co­lumbia, învăţa pe elevii săi, ucenici în ale finanţelor, să nu cumpere de­cât va­lori subapreciate, subcotate, „mucuri de ţigare” pe care nimeni nu le vro­ia. Iar Buffett va rămâne fidel întrea­ga sa viaţă acestor principii iconoclaste, „aplicân­du-le” pe scară mare cu un succes fenomenal. În timpul adună­rilor generale de la Berkshire Hat­haway, ce se ţineau o dată pe an la Omaha, 30 de mii de mici acţio­nari îi sorbeau cuvintele lui Buffett. Şi pe o asemenea cale a crescut Ame­rica. A rămâs renumită mica sa istorioară astfel: „Un prospector din pe­trol ajunge în Paradis. El se pre­zintă în faţa Sfân­tului Petru care spune: ştiri rele, nu mai este loc pentru tine. Prospec­torul reflectează câteva momente şi apoi îi răspunde Sfân­tului: îmi permiteţi să le spun un cuvânt confraţilor mei de aici? La acceptul lui Petre, omul nostru ia în mână o portavoce şi strigă: s-a găsit petrol în Infern. Toţi se vor precipita să iasă şi să intre pe poarta Infernului. Sfântul Petru invită, dar, pe întreprinzătorul din petrol să intre în Paradis, acum este loc. După un moment de ezitare, acesta îi va răs­punde: nu, mulţumesc. Mai degrabă merg să-i întâlnesc pe ceilalţi. După toate cele, există, poate, ceva, ade­vărat în această rumoare privind pe­trolul...” Tâlcuri adânci, privind piaţa, capacitatea de a o interpreta. Iar Warren Buffett a ştiut şi ştie să o facă. Nu degeaba miile şi miile de oameni, mici acţionari, îl ascultau cu atâta atenţie. Nimic comun la acest om in­teligent, cult, profund, cu şme­che­riile şi pernicioasele – pentru stat – aface­ri cu statul ale unor “mari” întreprinzători de la noi. (va urma)
Ziare Sibiene

Directorul Inspectoratului de Muncă al judeţului Sibiu (ITMS), Francisc Torok (foto), a declarat, joi, că firmele sibiene nu s-au arătat interesate, până acum, de fondurile europene destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă. Potrivit acestuia, o singură firmă din Sibiu a accesat astfel de fonduri. Pierderile României în acest sector sunt, potrivit aceleiaşi surse, de 1,8 milioane de euro, în condiţiile în care sumele acordate pentru retehnologizarea locului de muncă pornesc de la 200.000 de euro. Torok a declarat, în faţa Comisiei de Dialog Social şi a prefectului judeţului, Constantin Trihenea, că firmele din Sibiu nu se preocupă de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă la locul de muncă. “Uniunea Europeană oferă fonduri substanţiale pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Cu toate acestea, cele mai multe locuri de muncă au rămas neretehnologizate. Ar fi trebuit să optăm pentru aceste fonduri, mai ales în perioada de criză. Dar noi nu pregătim locurile de muncă pentru viitor, nu ne preocupă acest lucru”, a declarat Francisc Torok. Directorul ITM a mai declarat că a existat o singură firmă din Sibiu care a accesat fonduri în acest domeniu. Este vorba despre Compa S.A. Francisc Torok a prezentat, în cadrul Comisiei de Dialog Social, o informare privind situaţia încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, în judeţul Sibiu. Potrivit analizei prezentate, în judeţ existau, înainte de 1 aprilie 2001, 3830 de lucrători, de la 138 de unităţi, care erau încadraţi la grupa I de muncă. În prezent, potrivit aceleiaşi surse, doar cinci angajatori au solicitat efectuarea verificărilor la locul de muncă în vederea încadrării în condiţii speciale, potrivit H.G. 1025/2003. Cele cinci unităţi sunt S.C. Sometra S.A. Copşa Mică, SNGN Romgaz S.A. Mediaş, Sucursala de Intervenţii, rReparaţii Capitale şi Operaţii Speciale la Sonde (S.I.R.C.O.S.S.), S.C. Atlas Gip S.A.-Baza Mediaş, S.C. Vitrometan S.A. Mediaş şi S.C. Fabrica de Sticlă Avrig S.A.
Stiri din Sibiu

Primarul Mediaşului, Teodor Neamţu, a declarat, joi, la prânz, în cadrul conferinţei săptămânale de presă, că instituţia pe care o conduce intenţionează să solicite ,de la BERD, un credit de 15 milioane de euro, în vederea reabilitării şi modernizării infrastructurii municipiului de pe Târnava Mare, precum şi a satului aparţinător, Ighişu Nou. Întrebat dacă nu îndatorează, în mod nejustificat, municipalitatea, edilul-şef a ţinut să precizeze că „ periodic se fac sondaje de opinie în legătură cu problemele cetăţenilor, iar cea mai stringentă chestiune rămâne pentru aceştia cea a stării drumurilor. Tocmai de aceea am decis că a sosit momentul ca oamenii care nu au ştiut de 50 de ani ce înseamnă apa, canalizarea şi asfaltul să simtă civilizaţia. În momentul de faţă, îndatorarea primăriei Mediaş este zero. Creditul de la BERD, în legătură cu care s-au purtat negocieri chiar în cursul zilei de joi cu reprezentantul instituţiei, este unul foarte avantajos, la care au apelat până în prezent 23 de municipalităţi din România. Inclusiv reşedinţa de judeţ are un grad de îndatorare publică de 25-26%, apelând până acum la trei-patru astfel de credite”. Potrivit primarului Teodor Neamţu „proiectele noastre se pliază pe cele ale BERD şi nu se pune problema bonităţii, pentru că bugetul Mediaşului va fi, an de an, tot mai mare. Sperăm să obţinem creditul respectiv în două tranşe egale, anul acesta şi cel viitor, pe măsură ce vom evolua cu investiţiile şi având perioadă de rambursare până în anul 2019”.
Stiri Sibiu

Peste 150 de sibieni s-au pensionat, în luna ianuarie, din motive de invaliditate. Numărul este alarmant, spune reprezentanta Casei Judeţene de Pensii Sibiu (CJPS), iar Prefectura a cerut realizarea unei anchete a dosarelor depuse. Directorul Casei Judeţene de Pensii Sibiu (CJPS), Elena Cernea, a atras atenţia joi, 25 februarie, în cadrul Comisiei de Dialog Social, organizată la Instituţia Prefectului, asupra numărului “alarmant” de persoane care, în luna inauarie a acestui an, s-au pensionat din motive de invaliditate. Potrivit datelor prezentate în cadrul întâlnirii, în judeţul Sibiu, doar în luna ianuarie au fost depuse şi acceptate 153 de dosare pentru obţinerea pensiei de invaliditate. “Este o situaţie alarmantă, cu toate că, din punct de vedere al documentaţiei, totul este perfect”, a declarat Elena Cernea. Prefectul judeţului, Constantin Trihenea, s-a autosesizat şi a cerut realizarea unei comisii de anchete a dosarelor. “Vom institui o anchetă a acestor dosare. Dacă este justificată o astfel de situaţie, atunci este în regulă, dacă nu, e un semnal de alarmă”, a declarat prefectul. Doctor la 70 de ani Elena Cernea a atras atenţia şi asupra faptului că doctorul medical al instituţiei pe care o conduce are venerabila vârstă de 70 de ani, la care încă mai profesează. “Consider că dânsa, din punct de vedere al legii, nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru exercitarea funcţiei”, a declarat directorul coordonator al CJPS. Potrivit aceleiaşi surse, funcţia a fost ocupată, pe o perioadă determinată, de Minerva Boitan. După retragerea sa, odată cu numirea în funcţia de senator, a fost numit în funcţie actualul medic care se ocupă de expertiza medicală la nivelul instituţiei sibiene. Prefectul judeţului, Constantin Trihenea a dispus evaluarea situaţiei.
Ziare Sibiene

Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu (AJOFMS) anunţă 161 locuri de muncă vacante în judeţ. Cele mai multe dintre ele, 88, sunt disponibile în municipiul Sibiu, iar cele mai puţine revin şomerilor din Dumbrăveni, opt la număr. Ofertă slabă a locurilor de muncă în judeţul Sibiu. Potrivit reprezentanţilor AJOFMS, până la 24 februarie, în evidenţele instituţiei erau înregistrate 161 de locuri de muncă vacante. Dintre acestea, 88 sunt la nivelul municipiului Sibiu, 31 în Mediaş, 13 în Cisnădie, 12 în Avrig, nouă în Agnita şi opt în Dumbrăveni. Cele mai multe dintre ele se adresează persoanelor necalificate. Există, astfel, oferte pentru muncitori necalificaţi pentru ambalarea produselor solide şi semisolide, întreţinerea drumurilor, şoselelor, podurilor şi a barajelor, muncitori necalificaţi în domeniul industriei confecţiilor, zugravi, viopsitori. Potrivit informaţiilor oferite de AJOFMS, există posturi libere la Spitalul Orăşenesc din Cisnădie, unde de nevoie de asistenţi medicali, la Spitalul Municipal din Mediaş, unde există posturi libere pentru aistent medical generalist sau îngrijitoare la unităţile de ocrotire socială şi sanitară. AJOFMS a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, existenţa a 200 de locuri de muncă în agricultură, în Danemarca. http://www.ronduldesibiu.ro/economie/200-locuri-munca,-agricultura,-Danemarca/.
Ziare din Sibiu

MUZEUL CIVILIZATIEI POPULARE TRADITIONALE „ASTRA” Sibiul si-a cucerit in timp, printr-o dezvoltare organica fireasca, statutul de oras cultural de prim rang al Romaniei. Las$nd la o parte faptul ca in 2007 a devenit capitala culturala europeana, ( titlu gresit formulat, dar intrat in notorietate publica in acest fel, in loc de capitala Europeana a Culturii stabilit de Parlamentul Euro­pean, ceea ce este cu totul altceva), despre care se poate discuta in ce masura manifestarile petrecute sub aceasta egida au reprezentat cu adevarat si pe deplin cultura sibiana. Într-adevar, prin contributia sibienilor la dezvoltarea culturii romanesti si europene, putem sustine fara ezitare ca Sibiul a devenit „ centru al vietii nationale romanesti” cum sustinea ma­rele istoric Ioan Lupas, prin cultura. Eminentul istoric si critic literar, membru de onoare al Academiei Romane, Mircea Zaciu, compara Sibiul cu o „ Arcadie culturala de multe ori fertila si binecuvantata” Printre institutiile fundamentale ale culturii romanesti, care au intrat in constiinta romanilor, este si Muzeul Civilizatiei Populare Traditio­nale „ Astra”. Prin amploarea si multilateralitatea patrimoniului sau cultural de exceptie, prin conceptia de organizare si functionare strict stiin­tifica, prin cadrul natural feeric, aceas­tta institutie este unica in Roma­nia si printre putinele din Europa. Vizitatorului de rand, turistului roman sau strain, specialistului in etnomuzeologie, omului de cultura si arta, intr-o regie muzeistica inspirata, fireasca, recreatoare, reconfortanta, i se ofera spre delectare comori ale geniului popular creator al romanilor din toate zonele etnofolclorice, cu ceea ce au acestea mai reprezentativ si mai valoros in cultura materiala si spirituala. Organizatorii, conducatorii acestei prestigioase institutii culturale sibiene au gandit, in timp, sa alature acestora opere de arta culta monumentala, in special sculptura mo­derna, urmarind prin acest demers sa realizeze un dialog fertil intre traditie si actualitate. Prin c$teva tabere si simpozioane de sculptura monumentala in lemn, organizate in colaborare cu Uniunea Artistilor Plastici din Romania ( cea mai reusita si mai bine organizata editie a fost cea din 2007 sub gene­ricul „Eurosculpt-2007”), muzeul Astra a reusit sa-si imbogateasca patrimoniul cu cateva zeci de opere de mare valoare artistica, semnate de artisti romani si din strainatate. Dintre operele sculptorilor sibieni, se remarca cele semnate de Gavril Abrihan, Mircea Ignat si nu in ultimul rand ale regretatului, de preacurand trecut in eternitete, Septimiu Enghis. Ceea ce este deosebit de remarcat in acest context, il reprezinta faptul ca sculptorii sibieni au o adevarata vocatie pentru lemn, pentru proprietatile plastice deosebite ale acestui material divin, prin care spiritul creator contemporan, se intalneste cu cel al fauritorilor inegalabilei culturi a lemnului din lume, care a fost si este poporul roman. Trebuie consemnata initiativa domnului Valer Olaru, directorul general al muzeului, om de mare sensibilitate si aleasa cultura plastica, de a incre­dinta tiparului opiniile despre editiei din 2007 a taberei Eurosculpt care a fost o mare reusita, demers care ar putea continua spre binele artei si culturii noastre
Sibiu

În cele trei zile lucrătoare – de când a debutat programul „Rabla” - punctul de lucru de la Mediaş, aparţinând REMAT Sibiu, a fost pur şi simplu luat cu asalt de către posesorii de autoturisme. „Bătrânele” Dacii dar şi mărcile consacrate, tot la fel de „antice”, au făcut coadă pentru a ajunge la casat. Reprezentanţii punctului de lucru ne-au declarat că au lucrat aproape zi lumină pentru a face faţă solicitărilor, în medie fiind predate zilnic peste 200 de autoturisme. Până când le vine rândul să intre în posesia voucherelor cu valoare nominală de 3.800 lei, şoferii au transformat zona într-un veritabil schrot. Se vând şi se cumpără anvelope, carburatoare, tobe de eşapament sau orice altă piesă care arată mai bine. Potrivit Ministerului Mediului şi Pădurilor, firmele şi persoanele fizice pot preda mai multe maşini deţinute în proprietate în schimbul fiecăreia, urmând a primi tichete valorice în sumă de 3.800 lei care sunt transmisibile.
Ziar