SPORT TIMP LIBER
| 08 Martie, 2010 ora 17:57:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 380 |
Trei zile cu teatru şi concerte de muzică clasică
Marţi e recital de lieduri
Teatrul Gong are, aşa cum ne-am obişnuit, un program plin pentru cei mici. De la ora 11şi 10 va fi prezentată piesa „Vrăjitorul din Oz”, după Lyman Frank Baum, în regia Simonei Vintilă. Este povestea micuţei Dorothy, o fetiţă care locuia în Kansas, la ferma mătuşii Em şi a unchiului Henry, până când, o tornadă stârnită din senin, o duce, împreună cu cel mai bun prieten al său, căţelul Toto, pe tărâmul de basm numit Oz. Ajunsă acolo, fetiţa face cunoştinţă cu Sperie-Ciori, cel care-şi doreşte puţin creier în căpăţâna-I de paie, cu Omul de Tinichea, cel care tânjeşte după o inimă care să-i bată în piept, şi cu Leul cel Laş, care, deşi este regele animalelor, e un fricos şi jumătate şi tânjeşte după un pic de curaj. Aflând de Marele Oz, atotputernicul vrăjitor din Oraşul Smaraldelor, sunt hotărâţi să ajungă la el pentru a le îndeplini dorinţele. În cele din urmă, dovedindu-şi isteţimea, mărinimia şi curajul, fiecare dintre ei îşi transformă dorinţele în realitate. De la ora 18, Gong prezintă „Cum a devenit Arthur rege”, în regia lui Mircea Corcoveanu şi Horaţiu Dancu.
Iubitorii muzicii clasice sunt invitaţi la concertul cameral de la ora 19, la Sala Thalia. Săptămâna aceasta este rezervată unui recital de lieduri, cu solista Oana Severin, acompaniată la pian de Cezara Petrescu.
Miercuri e teatru
De la ora 11, copiii sunt aşteptaţi la Gong, la “Vrăjitorul din Oz”, iar de la ora 19, pe scena aceluiaşi teatrului, va fi pusă în scenă „Cofee?...Tea?...Me?!”, în regia Alinei Hiristea. Este povestea unei actriţe strivite de prejudecăţile şi mentalitatea macho-patriarhala, care îşi găseşte, la capătul unei adevărate călătorii în sine însăşi, puterea de a-şi lua viaţa în propriile mâini şi de a se redescoperi ca mamă şi ca artist.
Joi e Cehov şi concert
„Vrăjitorul din Oz” va avea două reprezentaţii, joi, la teatrul Gong, prima de la ora 9, iar cea de-a doua de la 10.30. De la ora 12:30, copiii sunt invitaţi la spectacolul „Cum a devenit Arthur rege”. Biblioteca Astra îi aşteaptă pe cei mici, de la orele 10, în foaierul Corpului B, la o nouă întâlnire sub genericul Sibiu – oraşul copiilor. Răzvan Pop le va prezenta istoria Sibiului elevilor participanţi. La orele 17, în acelaşi loc, Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu va prezenta programele pe anul în curs: clasele de artă plastică, meserii tradiţionale, canto clasic şi popular, chitară, fluieraş, dans clasic, sportiv şi de societate.
Teatrul Naţional Radu Stanca vă invită, de la ora 19, la „Trei surori”, de A. P. Cehov (adaptare de Sebastian – Vlad Popa şi Anca Bradu). Regia îi aparţine Ancăi Bradu. De la aceeaşi oră, Filarmonica vă propune un concert simfonic, la Sala Thalia, sub bagheta unui dirijor olandez, Dave Claessen. Solist este Piotr Szychowski, din Polonia. Programul cuprinde A.Dvorák – Poemul simfonic „Die Mittagshexe” op.108, F.Chopin - Concertul nr.1 pentru pian si orchestra în mi minor op.11 şi C.Nielsen – Simfonia I în sol minor op.7
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
Voinţa joacă cu KS Cracovia în loc de Sturm GrazEnergia Rovinari – CSU Sibiu amânat de vremea reaUltrasii au primit aprobare pentru protestul de sâmbătăARTmania Festival anunţă Die Toten Hosen în august, la SibiuConsiliul Judeţean primeşte proiecte sportive, spre finanţareSibienii vor să pună mână de la mână să facă un patinoar sau un bazinConcurs de schi, organizat de Consulatul Austriei, în 11 februarieCSU Voinţa a învins naţionala de tineret a României



















