SOLILOCVII DE DUMINICA

Intre muzeele din U.S.A. si cele din Romania exista o serie de asemanari, dar si o multime de diferente, ele deriva din legile ce guverneaza politica culturala a celor doua state. Asemanarile cele mai multe le putem descoperi in profilul acestora. {i la americani ca si la noi, cele mai multe muzee sunt cele de istorie, urmate de muzeele dedicate tehnicilor si stiintelor. Muzeele de arta, in ambele tari, sunt cultivate pe o scara larga, fiind in topul preferintelor publicului. Muzeele cu specific general, cele specializate, precum si ca cele destinate copiilor devin tot mai solicitate. Diferentele mari si multe se manifesta in plan conceptual. Rolul pe care muzeele americane il au in viata comunitatilor este diferit fata de cele din Romania. Cel mai important obiectiv in politica culturala a muzeelor acestora, este educarea publicului. La noi acest deziderat este pe planul doi. Pastrarea si conservarea patrimoniului la muzeele romanesti reprezinta cea mai importanta sarcina, pe cand la americani ea se situeaza doar pe locul secund. Interpretarea valorilor trecutului si ale prezentului in folosul publicului reprezinta pentru americani un lucru foarte important, la noi nu se prea pomeneste despre asa ceva in politica muzeelor. Afirm acest lucru in deplina cunostinta de cauza intrucat am lucrat ani buni la unul dintre ele mai mari si mai importante muzee ale Romaniei - Muzeul National Brukenthal. In U.S.A. voluntariatul a devenit o institutie democratica, fara state de functiuni si consilii de administratie, fara servicii de cadre (mai actual la noi „resurse umane”), fara planuri de munca, dari de seama si rapoarte, care functioneaza perfect si de care americanii sunt extrem de mandri. S-au creat structuri si conditii legale ca membrii comunitatilor sa se implice in activitatile muzeelor si ale altor institutii de cultura si nu numai, ca voluntari, sa contribuie la bunul mers al acestora prin munca, fiecare in functie de pregatire, specialitati, disponibilitati afective, de timp liber. Peste 57 % din personalul care deserveste institutiile muzeale americane provine din voluntarilor. O mare realizare a celor care conduc destinele muzeelor americane este atentia pe care acestea o acorda persoanelor in varsta, pensionarilor, care au lucrat in muzeografie pe diferite nivele, specialitati, functii si care pot si doresc sa lucreze mai departe voluntar, oferindu-le fara discriminare posibilitatea sa continue munca pe care a desfasurat-o inainte de pensionare. La noi acest lucru este imposibil. Legislatia nu permite, dar nici nu se doreste. Din contra, cei care ani de zile au contribuit prin munca lor la succesele si prosperitatea institutiei, sunt dati pe ne meritate uitarii. La poarta (muzeului) pensionarul este privit cu suspiciune si dispret. Oare ce mai doreste si bosorogul acesta gandesc foarte multi. Trebuie sa depuna eforturi considerabile sa argumenteze „agentului de paza” cu alte cuvinte portarul, (de obicei barbat zdravan, de bun de munca campului, provenit din randurile „taranimii muncitoare” orasenizate, lipsit de politete, infatuat, ca el „bosorogul” de pensionar vrea sa vada locul unde a muncit ani de zile. Un alt aspect care deosebeste muzeele din U.S.A. cu cele din Romania este baza materiala si sursele de venituri. Numai 37% din veniturile acestora sunt asigurate de statul american. Restul din contributii particulare, cotizatii si incasari, investitii si alte fonduri pasive. In Romania muzeele nationale sunt finantate de la bugetul de stat, cele de interes local de la bugetele consiliilor locale. In acest context vreau sa aduc in discutie situatia Muzeului National Brukenthal, ce ne este drag noua sibienilor, care este, daca nu absurda atunci cel putin paradoxala. Desi a intrat printr-o inginerie politico- administrativa dubioasa in proprietatea comunitatii Evanghelice din Sibiu, este subventionat din bugetul Romaniei. Cred ca este un caz unic, cel putin in Romania, cand o institutie privata a unei comunitati este finantata din banii contribuabililor. La noi invers ca la altii. Ce sa-i faci „ democratia originala” ne-a facut celebrii in toata lumea. Tot ce se intampla in societatea romaneasca post decembrista, pe toate planurile, vizeaza absurdul. Scrierile lui Franz Kafka socotite ca expresii ale absurdului absolut, in comparatie cu absurdul nostru sunt palide, realist socialiste.