SPORT TIMP LIBER
| 26 Februarie, 2010 ora 10:30:00 | Comentarii: 0 | Vizualizari: 414 |
Cumpărături de mărţişor
Weekend-ul acesta va fi dedicat cumpărăturilor de mărţişor. Peste 260 de comercianţi au solicitat, în acest an, de la primărie, aviz pentru ocuparea domeniului public, aşa că veţi avea de unde alege. De joi, mare parte din ei au instalat, deja, tarabele. Îi veţi găsi pe Nicolae Bălcescu şi în Piaţa Mică.
Muzeul ASTRA organizează o expoziţie cu mărţişoarele create de 600 de elevi de la diferite şcoli din judeţ şi 300 de elevi cu dizabilităţi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 şi Nr. 2 din Sibiu şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Turnu Roşu. Mărţişoarele au fost realizate în cadrul unor ateliere, din diferite feluri de boabe, seminţe şi flori uscate. Dintre toate vor fi selectate cele mai frumoase şi va fi organizată o mini-expoziţie în holul Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder”, care poate fi vizitată până în data de 15 martie. Puteţi găsi primăvara şi la expoziţia cu vânzare de obiecte realizate de copii şi tineri cu dizabilităţi din toată ţara, de la parterul Casei Artelor (boxa din dreapta). Mărţişoare, felicitări, iconiţe, ştergărele, lumânări, obiecte decorative şi multe alte minunăţii confecţionate cu multă trudă aşteaptă să fie preţuite şi achiziţionate, la preţuri modice. Programul este de marţi până duminică, între orele 9 şi 17.
Şi la Muzeul de Istorie Naturală de pe str.Cetăţii nr.1, puteţi vizita, până duminică, 28 februarie, între orele 10 – 18, Târgul de mărţişoare confecţionate de peste o sută de copii din Sibiu. Banii adunaţi din vânzări vor fi folosiţi în cadrul activităţilor educaţionale.
Teatru pentru cei mari
Vineri sunteţi invitaţi, de la ora 19, la piesa Scaunele, după Eugène Ionesco, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în Sala de Sport. Sâmbătă, 27 februarie, de la ora 19, are loc o nouă reprezentaţie a spectacolului „Oscar şi buni roz”, de Eric - Emmanuel Schmitt, în aceeaşi locaţie. Duminică, 28 februarie, de la 19, sunteţi invitaţi la Hess, de Alina Nelega, la Centrul Cultural Habitus, în regia lui Gabi Cadariu.
Teatru pentru cei mici
Vineri, 26 februarie, de la ora 11, cei mici sunt invitaţi la „Renul Soare”, în regia lui Ombline de Benque. Inspirat dintr-un basm popular siberian, spectacolul prezintă aventurile unui băieţel în căutarea soarelui pe un tărâm magic unde animalele vorbesc.
Duminică, 28 februarie, de la ora 11, copiii pot vedea „Vrăjitorul din Oz”, după Lyman Frank Baum, în regia Simonei Vintilă.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Nu exista comentarii la acest articol inca.
Adauga un comentariu
Voinţa joacă cu KS Cracovia în loc de Sturm GrazEnergia Rovinari – CSU Sibiu amânat de vremea reaUltrasii au primit aprobare pentru protestul de sâmbătăARTmania Festival anunţă Die Toten Hosen în august, la SibiuConsiliul Judeţean primeşte proiecte sportive, spre finanţareSibienii vor să pună mână de la mână să facă un patinoar sau un bazinConcurs de schi, organizat de Consulatul Austriei, în 11 februarieCSU Voinţa a învins naţionala de tineret a României


















