Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu primeşte mai mult din jumătate din bugetul alocat evenimentelor culturale, în acest an. Conform datelor oferite de primărie, cele şapte manifestări, organizate de aceştia, printre care este şi Festivalul Medieval Cetăţi Trasilvane, vor costa peste 1,8 milioane lei de la bugetul local. Cele 34 de evenimente de pe agenda culturală vor primi, în total, peste 3,3 milioane lei. Prin comparaţie, sportul va primi o sumă de trei ori mai mică. Cele 22 de evenimente sportive vor primi, în total, puţin peste 1,2 milioane lei. Echipa de baschet va primi cei mai mulţi bani, anume 400.000 lei.
De pe agenda sportivă, cei mai mulţi bani se duc la singurul sport sibian care dă şi rezultate, baschetul. Pentru returul campionatului, CSU va primi 80.000 de lei, iar pentru campionatul viitor alocaţia bugetară de la Consiliul Local este de 320.000 de lei. Aceeaşi sumă va primi şi cunoscutul raliu moto Redbull Romaniacs, din iulie. 100.000 de lei va primi şi Clubul Sportiv Municipal Sibiu pentru participarea la Campionatul naţional de volei feminin. În total, cele 22 de evenimente sportive din agenda aprobată de consiliul local vor primi peste 1,2 milioane lei.
Suma se triplează la capitolul cultură. Marele câştigător este, de departe, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, care, pentru cele şapte evenimente, va primi, în total, peste 1,8 milioane lei. Cavalerii vor primi 295.000 lei pentru „program editorial”, 240.000 lei pentru Concurs Internaţional de Dans Clasic şi Contemporan, 120.000 lei pentru un Workshop Internaţional de Balet, 320.000 lei pentru Festivalul Medieval "Cetăţi Transilvane" Sibiu 2010, ediţia aniversară de 10 ani, 210.000 lei pentru Ministagiunea de Balet, Ediţia a IV-a, 320.000 lei pentru Concerte de opera şi balet şi tot pe atâta pentru un Concert de Colinde şi Revelion. Şi Sibiu Jazz Festival 2010, Ediţia 40, va primi o sumă considerabilă, 320.000 lei, iar Artmania 300.000 lei. În schimb, manifestările tradiţionale au sume mai mici, cum este a patra ediţie a Festivalului Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor care va primi 16.000 lei, sau Târgul Olarilor, care va primi 4000 lei.
Vă prezentăm mai jos lista proiectelor:
SPORT Total sumă alocată 1.264.482 lei
1 Participarea echipei CSU în Cupa României 2010 (baschet), Club Sportiv Universitar Sibiu, martie 2010 octombrie 2010 - 320,000.00
2 Campionatul European de Go pentru juniori ediţia a 15 a (2010), Federaţia Româna de GO, 4-7 martie 2010- 60,000.00
3 Fascinaţia Primăverii (dans sportiv), ACDS Dance with me Sibiu, 27 martie 2010 - 6,500.00
4 Rugby- Promovarea echipei de rugbi în liga I, Club Sportiv Municipal Sibiu, 27 martie 2010-17 octombrie - 12,000.00
5 Campionatul Naţional de popice pentru nevăzători 2010, Asociaţia nevăzătorilor din România filiala judeţeană Sibiu, 15 aprilie 2010- mai 2010 - 2,700.00
6 Şahul, mijloc ajutător în sistemul de învăţământ şi educaţional cu conotaţii în performanţa şahistă, Fundaţia Juvenil Şah Sibiu, aprilie 2010 decembrie 2010, 1,500.00
7 Arenele de joaca Sport pentru viata, 1-2 iunie 2010 - 120,000.00
8 Participarea la Campionatul Naţional de copii U 11- 13, faza de zonă- Arad (judo), Club Sportiv Şcolar "Şoimii", 12-13 iunie 2010 - 3,200.00
9 Raliul Sibiului - ediţia a X a (automobilism), Asociaţia Sportivă Scorpion Racing Team, 15-18 iulie 2010 - 135,000.00
10 Organizarea Festivalului Internaţional de Şah şi Bridge Hermannstadt, Asociaţia Club Sportiv Logismart Sibiu, 16-18 iulie 2010 - 12,000.00
11 Hillclimb Challenge 2010(motociclism), Asociaţia Sportivă "Crazy Bike Moto Club", 24-25 iulie, 20,000.00
12 Red Bull Romaniacs 2010 (motociclism), Asociaţia Clubul Sportiv Adrenalin, 26-30 iulie 2010 - 320,000.00
13 Participarea echipei de juniori I handbal masculin a C.S.S.S la Festivalul Internaţional de Handbal "Cell-Cup" Ediţia a XIV a în localitatea Veszprem, Ungaria, Clubul Sportiv Şcolar Sibiu, 07-13 august 2010 - 7,000.00
14 Participarea la competiţii de nivel naţional Tg.Mureş, Cupa Mureşului, Campionatul Naţional de copii ,Campionatul Naţional de juniori, Campionatul Naţional de seniori, Clubul Sportiv "Societatea" de patinaj Sibiu, 15-30 august 2010 - 10,000.00
15 Forever Dance Stars Show, Asociaţia Clubul Forever Dance - 30 octombrie 2010 - 9,000.00
16 Gala sportului sibian- festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi şi tehnicieni sibieni în anul 2010, Direcţia pentru Sport a Judeţului Sibiu, 17 decembrie 2010 - 20,000.00
17 Educaţie montană prin schi Asociaţia Salvatorilor Montani Sibiu, 20 ianuarie 2010 -15 februarie 2010 - 5,000.00
18 Schi - campionat naţional, campionat european, campionat mondial, olimpiada, Club Sportiv Municipal Sibiu, 01.01.2010 -31.12.2010 - 10,000.00
19 Campionat naţional de volei feminin, divizia I şi Cupa României 2010-2011, Club Sportiv Municipal Sibiu, 09.01.2010 -27.12.2010 - 100,000.00
20 Organizare si participare Campionat Naţional de Taekwondo, Club Sportiv Puma Sibiu, 15.02.2010 – 28.02.2010 - 10,000.00
21 Participarea la Campionatul Naţional de Atletism juniori II - 16-17 ani, Club Şcolar Sportiv Şoimii, 11.02.2010 -13.02.2010 - 582.00
22 Participarea CSU Sibiu în returul Campionatului Naţional de Baschet 2010, Fundaţia Pro Baschet 10.01.2010 -30.04.2010 - 80,000.00
CULTURA Total sumă alocată 3.355.000 lei
1 Cinemateca Astra Film 2010, Fundaţia Astra Film, 5 martie 2010 - 18 decembrie 2010 - 10,000.00
2 Imperium Petit Theatre, Asociaţia Culturală Imperium, martie 2010 decembrie 2010 - 10,000.00
3 Concerte de Florii, Asociaţia Culturală Acapella, 28 martie 2010 - 15,000.00
4 Târgul de Paşti şi de Crăciun din Sibiu, AU-RO. Fundaţia Austria pro România, 27 martie 2010 26 decembrie 2010 - 40,000.00
5 Program Editorial 2010, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, martie 2010 decembrie 2010 - 295,000.00
6 Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor, Ediţia a IV-a, Complexul Naţional Muzeal "ASTRA" Sibiu, 27 aprilie 2010 4 decembrie 2010 - 16,000.00
7 Transilvania Tattoo Expo, Asociaţia Transilvania Tattoo Club, 28-30 mai 2010 - 15,000.00
8 Galele Studenţeşti de Jazz, Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, mai 2010 - 15,000.00
9 Sibiu Jazz Festival 2010, Ediţia 40, Fundaţia Sibiu Jazz Festival, 9-16 mai 2010 - 320,000.00
10 Eitetsu şi Filarmonica de Stat din Sibiu, S.C. ARTmania Events S.R.L., 6 iunie 2010 - 30,000.00
11 Festivalul Internaţional de Film Transilvania, Ediţia aIXa, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, 9-13 iunie 2010 - 80,000.00
12 Concurs Internaţional de Dans Clasic şi Contemporan, Ediţia a III-a, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, 10-13 iunie 2010 - 240,000.00
13 Workshop Internaţional de Balet, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, 15-24 iunie 2010 - 130,000.00
14 Concerte Estivale - Zilele Muzicale Româno - Americane, Ediţia a VII-a, Sibiu 2010, Fil armonica de Stat Sibiu, 17-27 iunie 2010 - 40,000.00
15 Transfer european de cultură şi cunoştinţe prin intermediul calfelor călătoare 2010, Asociaţia Casa Calfelor Sibiu, 28 iunie 2010 14 august 2010 - 10,000.00
16 Concurs Cultural Naţional de Interpretare Muzicală al Artiştilor Nevăzători - secţiunea muzică uşoară şi folk, 2010, Asociaţia Nevăzătorilor din România, Filiala Judeţeana Sibiu, iunie 2010 - 4,000.00
17 Concurs Festival Internaţional de interpretare pianistică şi compoziţie "Carl Filtsch", Ediţia a XV, Filarmonica de Stat Sibiu, 5-11 iulie 2010 - 45,000.00
18 Festivalul şi Academia Icon Arts 2010, UCIMR - Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, 26 iulie 8 august 2010 - 30,000.00
19 Artmania Festival 2010, S.C. ARTmania Events S.R.L., 20-22 august 2010 - 300,000.00
20 Festivalul Medieval "Cetăţi Transilvane" Sibiu 2010, Ediţie Aniversară de 10 ani, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, 27-29 august 2010 - 320,000.00
21 Festivalul Internaţional de Folclor "Cântecele Munţilor", Ediţia a XXXV-a, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul – Junii", Sibiu, august 2010 - 40,000.00
22 Târgul Olarilor, Ediţia a XLIVa, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu, septembrie 2010 - 3,000.00
23 Zilele Culturii Romilor 2010, Ediţia a IV-a, Centrul Creştin al Romilor – CCR, 5-8 septembrie 2010 - 15,000.00
24 Festivalul Artei Lirice Sibiu, Ediţia a IX-a, 2010, Filarmonica de Stat Sibiu, 28 septembrie 2010 8 octombrie 2010 - 95,000.00
25 Salonul Internaţional de Artă Fotografică, Ediţia a XIV-a, Fotoclubul Orizont Sibiu
septembrie 2010 noiembrie 2010 - 60,000.00
26 Zilele Muzicale ale Lumii / World Music Days, Fundaţia Sibiu Jazz Festival
22-24 octombrie 2010 - 150,000.00
27 Ministagiunea de Balet, Ediţia a IV-a, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, 10-14 noiembrie 2010 - 210,000.00
28 Ars Hungarica 2010, Asociaţia Maghiarilor din Sibiu HID, Biroul Cultural Maghiar din Sibiu, 12-14 noiembrie 2010 - 10,000.00
29 Festivalul Naţional de Muzică Folk şi Poezie, Ediţia a VII-a, Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong Sibiu, 20-21 noiembrie 2010 - 7,000.00
30 Festivalul Internaţional Magic Show Fest, Ediţia III, Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong Sibiu, 19 decembrie 2010 - 20,000.00
31 Festival de Folclor "Ioan Macrea" Editia a XII-a, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu, decembrie 2010 - 40,000.00
32 Concert de Colinde si Revelion, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, decembrie 2010 - 320,000.00
33 Concert de Anul Nou în Sibiu - 2010 / 2011, UCIMR - Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, 31 decembrie 2010 1 ianuarie 2011 - 100,000.00
34 Concerte de opera si balet/ proiect aprobat prin HCL 01/2010, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Sibiu, 2010 - 320,000.00