17-05-2012 Actualitate
Politica
Afaceri
Economie
Educatie
Cultura
Sport
Timp liber
Magazin
Sanatate
Rondul
Café
AFACERI ECONOMIE
10 Februarie, 2012 ora 16:13:00 Comentarii: 0 Vizualizari: 211

Termene pentru depunerea situaţiilor financiare

Societăţile comerciale, societăţile sau companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice vor întocmi şi depune situaţiile financiare anuale la administraţiile fiscale teritoriale, în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv până la data de 29 mai 2012, anunţă reprezentanţii Fiscului sibian.

Subunităţile înregistrate în România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate depun situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2010 la administraţiile fiscale teritoriale în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv până la data de 29 mai 2012.

Asociaţiile, fundaţiile sau alte organizaţii de acest fel, partidele politice, patronatele, organizaţiile sindicale, cultele religioase, precum şi altele asemenea înfiinţate în baza unor legi speciale vor depune situaţiile financiare anuale la administraţiile fiscale teritoriale în termen de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv 29 aprilie 2012.

Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la 31 decembrie 2011 depun la administraţiile finanţelor publice teritoriale o declaraţie pe propria răspundere a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv 29 februarie 2012.

Începând cu anul 2011, toate tipurile de situaţii financiare şi raportările anuale se vor putea depune numai pe noile versiuni ale programelor de asistenţă, în format PDF cu fişier xml ataşat, la care trebuie atasat si un fisier cu extensia zip.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu recomandă depunerea situaţiilor financiare prin Internet.

Noile versiuni ale programelor de asistenţă (Soft A) vor putea fi descărcate de pe portalul ANAF, secţiunea Declaraţii electronice - Descărcare formulare, unde se vor regăsi si prevederile legale, precum şi instructiuni / documentaţie de ajutor

Contribuabilii care nu au un certificat digital calificat pentru semnarea declaraţiilor, le vor putea depune la ghişeul organelor fiscale, în format PDF cu fisier xml atasat, pe suport CD.

Pentru perioadele de raportare anterioare anului 2011, formularele vor putea fi depuse doar la ghişeu, în vechile formate de raportare.

banner ronduldesibiu
print Facebook Autor: Redacţia


Nu exista comentarii la acest articol inca.

Adauga un comentariu

Nume: (obligatoriu)

Email: (Nu va fi postat)

Subiect: (Nu este obligatoriu)

 
Vreau sa fiu instiintat cand apar noi comentarii

Cod de verificare:


Banner playoff
newsletterrssyahoofacebooktwitter




banner ronduldesibiu
Rondul de Sibiu on Facebook
Turnul Trompeţilor din Mediaş realizat în minia...

Fiecare ediție a evenimentului anual Let's do it Romania a fost marcată, la Mediaș de construirea din sticle de plastic (pet-uri) a unui ansamblu cu specific local....

10.05.12Mai mult...
Sibienii învaţă cum să recicleze

Locuitorii din Dumbrăveni, Laslea, Biertan, Bîrghiş, Merghindeal, Iacobeni, Brădeni, Moşna şi Mihăileni vor afla, luna aceasta, modul în care vor fi gestionate deşeurile generate...

08.05.12Mai mult...

Invat sa gatescpublicitate rondulpublicitate rondul
logo Evenimentlogo tvsibiulogo antena