| 10 Februarie, 2012 ora 10:09:00 | Comentarii: 1 | Vizualizari: 155 |
Politica energetică, cheia guvernării
Noul guvern pare să răsufle uşurat pentru că nu are nevoie de personalităţi. Programul e clar, execuţia cere doar disciplină. Dar în ceea ce priveşte cel puţin economia, nu este deloc aşa. E uşor de argumentat faptul că politica energetică reprezintă cheia oricărie politici economice locale, în contextul dat al economiei româneşti. Şi implicit, că funcţia de ministru al economiei este de fapt un substitut pentru un minister al energiei.
E drept, economia românească mai are o bază industrială deţinută de stat, care trebuie rapid aşezată pe principii economice solide - şi asta este treaba Ministerului Economiei chiar dacă va avea loc trasnferul de management spre structuri private. Dar toate acestea sunt mai puţin importante decât o politică energetică eficientă, corectă şi neîmpovărătoare pentru industria românească, atât cât a mai rămas ea. În ultimii 5 ani, toate guvernele României au încercat să găsească această strategie. Nu au reuşit. Sau mai degrabă au reuşit de prea multe ori, strategia schimbîndu-se radical. De la consitutirea de giganţi (1 sau 2) energetici de stat, la trecerea în mâini private a marilor surse de energie pentru eficientizarea investiţională. Adică s-a trecut prin întregul spectru de opţiuni. Strategia în curs, dacă termenul nu este prea pretenţios, a fost scrisă de FMI, şi din această perspectivă se poate spune că ministerul a trecut pe pilot automat. Indiferent cine este la conducere, ar trebui să o respecte cu sfinţentie. Dar nu este de loc aşa. Poate mai mult ca altădată, ceea ce se cere acum de la minister este viziune. Nu ne-o oferă decât în doze mici - câte o discuţie despre o investiţie aici in hidro, o schiţă confuză încă pentru nuclear şi o nici atât pentru gaze. Programul care pare să pună ministerul la treabă, adică programul cu Fondul, nu oferă acea viziune. Are implicaţii pe termen lung care trebuie luate în seamă dar în acelaşi timp trebuie puse în discuţie. Şi de aceea, ministerul Economiei nu poate fi condus doar de un executant al programului cu Fondul. Ce spune FMI? Că liberalizarea pieţei este obligatorie. Adică trecerea la preţurile internaţionale este o chestiune de timp. 2013 pentru energie electrică, şi probabil 2017 pentru consumatorii casnici. Asta pentru că România şi-a luat angajamentele 2013, 2015 în momentul aderării la UE. Dar acest argument nu mai e demult valid. Atunci, procesul de liberalizare al pieţei era într-o altă etapă. Piaţa de energie încă suferă în ceea ce înseamnă eficientizarea ei, chiar dacă în cazul României este şi o întârziere venită din cauze interne. Dar principalul argument că acele ţinte nu mai sunt valabile ţine de procesul de convergenţă. În 2007 aveam alte speranţe în ceea ce priveşte recuperarea decalajelor. Nu s-au împlinit. România nu a recuperat decât prea puţin din decalajul istoric care o desparte de Europa. De aceea, alinierea la preţuri europene este riscantă având în vedere capacitatea politicii de venituri de a se alinia şi ea la nivelurile europene. La prima vedere, este o situaţie clasică de cerc vicios. Dacă nu avem o politică de preţuri corecte la energie, cum vom putea ajunge la o politică de venituri corecte? Singura problemă în acceptarea acestui argument ţine de definirea politicii de preţuri corecte. Care este preţul corect pentru energeie de vreme ce piaţa funcţionează parţial? Acest argument este şi mai puternic în ceea ce priveşte piaţa gazelor. Dacă la energie electrică tot mai sunt ceva repere - există o bursă, există surse alternative, sunt intermediari cu rol de distribuitori - la gaze nu avem nimic din toate aceasta. Ce s-a negociat cu FMI este reaşezarea completă a strategiei. Reprerele urmează să fie negociate. Şi pentru o negociere bună este nevoie de mai mult decât de un executant. Ce trebuie respectat din cele convenite cu FMI sunt listările. Principalele companii energetice trebuie să listeze pacehte de acţiuni pe bursă din cel puţin două motive. Unul, pentru a face rost de bani care să permită investiţii de vreme ce aceastea sunt principalele metode de atragere de capital. Doi, pentru a asigura o transparenţă sporită activităţilor acestor companii de multe ori acuzate pe drept de practici incorecte şi netransparente. De fapt, principalul motiv pentru care nu prea există multă încredere într-o politică energetică de stat este tocmai cel al practicilor incorecte şi netransparente. De la managementul defectos al companiei Petrom în mâinile statului, la contractele cu "băieţii deştepţi" pe care doar ministrul Ariton a reuşit cât de cât să le tempereze , toate aceste practici nu au făcut decât să aducă argumente pentru privatizare, externealizare, vânzare sau orice altceva decât implicarea statului în politica energetică. Şi tocmai de aşa ceva este nevoie acum. O implicare transparentă, surse alternative, politici în favoarea economiei româneşti. Şi pentru aşa ceva este nevoie de un ministru şi jumătate, nu doar de un executant.
| 1. | eva888 despre http://www.clasament-franta.info
- 10 Februarie, 2012 @ 20:15:24
FMI prim-ministru in Romania? |
Adauga un comentariu
|
