17-05-2012 Actualitate
Politica
Afaceri
Economie
Educatie
Cultura
Sport
Timp liber
Magazin
Sanatate
Rondul
Café
ACTUALITATE POLITICA
09 Februarie, 2012 ora 15:48:00 Comentarii: 0 Vizualizari: 200

Două firme din Timişoara vor scăpa sibienii de depozitele neconforme de gunoi

Semnarea contractului de proiectare şi execuţie dintre firmele SC Confort SA şi SC Finara Consult SRL, ambele din Timişoara şi Consiliul Judeţean Sibiu (CJS) a avut loc joi, 9 februarie. Este vorba despre cel mai important proiect privind managementul deşeurilor derulat în judeţul Sibiu de Consiliul Judeţean.

„Acest proiect intră în fază decisivă cu semnarea acestui contract care este în valoare de aproximativ 46 milioane de lei, ceea ce înseamnă jumătate din valoarea întregului proiect. În momentul de faţă exista trei contracte semnate. Primul, cel de asistenţă tehnică, al doilea a fost semnat recent cel pentru audit şi astăzi a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie. Execuţia contractului este prevăzută pentru 26 de luni din care 12 reprezintă perioada de notificare a deficienţelor sau de garantie. Execuţia efectivă este de un an şi două luni", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Martin Bottesch.

Conform contractului semnat joi, cele două firme din Timişoara se vor ocupa de închiderea depozitelor de gunoi neconforme din judeţ, de construirea unei staţii de sortare la Şura Mică şi a altor două staţii de compostare la Târnava, lângă Mediaş.Vor fi, astfel, închise depozitele de gunoi neconforme din Sibiu, Cisnădie, Tălmaciu, Agnita şi Avrig, conform datelor prezentate de reprezentanţii CJS. 

În cursul acestui an vor începe, de asemenea lucrările pentru staţiile de sortare şi compostare.

„Terenurile se află în două localităţi, unul la Şura Mică, de 6 hectare, unde se vor construi două staţii, una de compost şi alta de sortare. Cealaltă locaţie se află pe teritorul Târnavei. Suprafaţa este de două hectare. La Şura Mică suntem coproprietari cu Primăria Sibiului asupra terenului, iar la Târnava, terenul este dat în administare", a explicat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Constantin Şovăială.

Vor fi create aproximativ 70 de locuri de muncă, la cele trei staţii.

Staţia de sortare de la Şura Mică va deservi municipiul Sibiu şi circa 30 de comune şi oraşe din zona 1 Sibiu şi va prelua cantitatea cea mai mare de deşeuri colectate separat din judeţ. Proiectarea va avea loc în următoarele două luni, urmând ca apoi să înceapă lucrările efective.

Contractul a fost semnat în cadrul unui proiect mai amplu al Consiliului Judeţean Sibiu. Este vorba despre proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Sibiu", finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Valoarea totală este de aproximativ 93 de milioane de lei.

banner ronduldesibiu
print Facebook Autor: Adela Cândea


Nu exista comentarii la acest articol inca.

Adauga un comentariu

Nume: (obligatoriu)

Email: (Nu va fi postat)

Subiect: (Nu este obligatoriu)

 
Vreau sa fiu instiintat cand apar noi comentarii

Cod de verificare:


Banner playoff
newsletterrssyahoofacebooktwitter




banner ronduldesibiu
Rondul de Sibiu on Facebook
Turnul Trompeţilor din Mediaş realizat în minia...

Fiecare ediție a evenimentului anual Let's do it Romania a fost marcată, la Mediaș de construirea din sticle de plastic (pet-uri) a unui ansamblu cu specific local....

10.05.12Mai mult...
Sibienii învaţă cum să recicleze

Locuitorii din Dumbrăveni, Laslea, Biertan, Bîrghiş, Merghindeal, Iacobeni, Brădeni, Moşna şi Mihăileni vor afla, luna aceasta, modul în care vor fi gestionate deşeurile generate...

08.05.12Mai mult...

Invat sa gatescpublicitate rondulpublicitate rondul
logo Evenimentlogo tvsibiulogo antena