17-05-2012 Actualitate
Politica
Afaceri
Economie
Educatie
Cultura
Sport
Timp liber
Magazin
Sanatate
Rondul
Café
ACTUALITATE POLITICA
15 Februarie, 2012 ora 16:32:00 Comentarii: 0 Vizualizari: 165

Bugetarii au program fix: de la 8 la 16

Programul de lucru al ministerelor, prefecturilor şi instituţiilor deconcentrate din ţară va fi armonizat, iar activitatea acestora se va desfăşura între orele 8.00 şi 16.00, la cererea ministrului Răzvan Ungureanu, potrivit Mediafax.

Ministrul Răzvan Ungureanu a spus, citat de Mediafax, că astfel s-au unificat programele de lucru în instituţiile din administraţia centrală.

Potrivit secretarului general al Guvernului, Dezsi Attila, citat tot de Mediafax, "începând de luni, programul tuturor autorităţilor publice centrale va fi între orele 8.00-16.00, în conformitate cu solicitarea primului ministru. Decizia s-a luat pentru că autorităţile centrale aveau programe diferite: unii începeau la ora 9.00, unii la 8.30, alţii la ora 8.00. Este o hotărâre bună pentru că programul trebuie să fie unitar la nivelul autorităţilor centrale şi la nivelul reprezentării din teritoriu, la prefecturi", a declarat Dezsi.

Prima instituţie din municipiul Sibiu care a anunţat schimbarea programului este Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu (AJOFMS).

"Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu aduce la cunoştinţa celor interesaţi că începând cu data de 14.02.2012, programul de lucru al instituţiei se desfăşoară de luni până vineri, între orele 8.00-16.00", au transmis reprezentanţii instituţiei printr-un comunicat de presă.

banner ronduldesibiu
print Facebook Autor: Adela Cândea


Nu exista comentarii la acest articol inca.

Adauga un comentariu

Nume: (obligatoriu)

Email: (Nu va fi postat)

Subiect: (Nu este obligatoriu)

 
Vreau sa fiu instiintat cand apar noi comentarii

Cod de verificare:


Banner playoff
newsletterrssyahoofacebooktwitter




banner ronduldesibiu
Rondul de Sibiu on Facebook
Turnul Trompeţilor din Mediaş realizat în minia...

Fiecare ediție a evenimentului anual Let's do it Romania a fost marcată, la Mediaș de construirea din sticle de plastic (pet-uri) a unui ansamblu cu specific local....

10.05.12Mai mult...
Sibienii învaţă cum să recicleze

Locuitorii din Dumbrăveni, Laslea, Biertan, Bîrghiş, Merghindeal, Iacobeni, Brădeni, Moşna şi Mihăileni vor afla, luna aceasta, modul în care vor fi gestionate deşeurile generate...

08.05.12Mai mult...

Invat sa gatescpublicitate rondulpublicitate rondul
logo Evenimentlogo tvsibiulogo antena